Analize și opinii

Klaus Iohannis, cu mască și fără mască

Președintele ne-a informat. A decis domnia sa ca, începând cu data de 15 mai, românii să fie obligați să poarte mască în toate locurile publice închise. Și a făcut-o purtând el însuși o mască. După care a dat-o jos și ne-a informat că vocea i se aude mai bine fără mască. Nu ne-a lămurit nicicum de ce până atunci, până la data de 15 mai, masca nu e obligatorie. Dar să vedem ce va însemna când va fi.



Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, România are peste 19 milioane de locuitori. Conform deciziei lui Klaus Iohannis, începând de la 15 mai, românii vor purta mască. Până atunci n-au decât să-și facă stocuri. Cine va purta mască? O primă categorie sunt copiii. Cei care se vor deplasa în locuri publice închise. Cum ar fi policlinici și spitale. Supermarketuri și mall-uri, dacă acestea își vor relua activitatea. Grădinițe și școli, dacă cursurile în forma clasică se reiau. Eventual, săli de cinematograf. Săli de sport. Și așa mai departe. Urmează adulții. Toți cei încadrați într-o activitate care presupune muncă în spații închise. Dar și țăranii vor purta măști. Atunci când se duc la cârciuma din sat. Sau la magazin, pentru a-și procura alimente. Sau în spitale, policlinici și farmacii. Sau, împreună cu toate celelalte categorii de vârstă sau socio-profesionale, la slujbele de la biserici. Ca să nu mai vorbim de mijloacele de transport în comun.

Și, în fine, pensionarii. Vârstnicii. Seniorii. Toți aceștia vor purta mască. Fie și numai în intervalul orar în care le este permis să-și facă aprovizionarea. Sau, dacă interdicțiile se mențin, atunci când se vor deplasa la spital, la dispensar sau la farmacii. Vor purta mască toți funcționarii publici și toți aleșii neamului, în frunte cu președintele Klaus Iohannis. Palatul Cotroceni va fi străbătut în lung și în lat de mascați. Ei, și în definitiv ar fi interesant de văzut, pentru că acum știm numărul total al mascaților de circa 19 milioane, câte măști vor fi utilizate. Ținând cont de faptul că, la două ore, masca trebuie schimbată. Altfel nu mai e eficientă. Putem să ne gândim că, în medie, un român va purta patru măști pe zi. Să spunem 30 de zile pe lună. Ei bine, asta în total ne dă o cifră amețitoare. 2.280.000.000 de măști. Greu, dacă nu imposibil de spus cine le va produce. Cum s-a asigurat președintele Klaus Iohannis că, până la 15 mai, vom avea acest stoc minim de măști, care ar putea să acopere necesarul în prima lună?

Dar cât costă treaba asta și cine va suporta costurile? Să presupunem că prețul măștilor scade vertiginos și ajunge la o medie de doi lei. Iată o bună afacere. Patru miliarde și jumătate de lei vor arunca oamenii obișnuiți pe măști începând din 15 mai. Și, lună de lună, situația se va repeta. Ce va face în aceste condiții un pensionar, căruia poștașul îi aduce lunar și îi numără în palmă doar 800 de lei? El va trebui să cheltuie pentru măștile proprii 240 de lei pe lună. Aproape o treime din pensia lui. Iar o familie mai nevoiașă, alcătuită din cinci persoane, nici nu vreau să mă gândesc cât va cheltui lunar pe măști.

Decizia lui Klaus Iohannis, începută cu mască pe față și încheiată fără mască, va stârni la nivel național o uriașă harababură. În același timp, le va crea românilor o uriașă gaură în buzunar. Și va fi prilej pentru alte și alte amenzi uriașe, pe care aceiași români le vor plăti probabil la calendele grecești. Pentru că dacă n-ai de unde, nu poți plăti amenzi.

Dar partea cea mai interesantă a deciziei pe care a luat-o președintele Klaus Iohannis, cu mască și fără mască, este că, de fapt, domnia sa ne-a anunțat încă de pe acum că reinstituie pentru a treia oară starea de urgență printr-un nou decret prezidențial, începând de la 15 mai. Pentru că fără stare de urgență nu ai ordonanțe militare. Iar fără ordonanțe militare, nu-i poți obliga pe cetățeni să umble mascați. Așa că premierul Ludovic Orban, dacă nu va fi făcut groggy până atunci, va trebui să se pregătească să-și pună semnătura pe noul decret prezidențial. Iar parlamentarii să facă și a treia oară ceea ce au mai făcut de două ori. Să voteze ca oile. Cu mască.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

 

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Plavanului a inceput sa-i placa dictatura totala, pt ca daca ridica starea de urgentza din 16 mai(dupa cum spune), iar pe de alta parte, inlatura partial si treptat restrictiile(sau adauga unele, ca de exp, obligativitatea mastii), inseamna ca el loveste direct in drepturile si libertatile fundamentale ale romanilor, care trebuie respectate total, odata cu incheierea starii de urgentza! Dar ce mai conteaza la el ca incalca inca o data grav Constitutia, pt ca de cand e presedinte, calca pe ea, precum respira!

  • Nu a zis ca se va ridica starea de urgenta dupa 15 mai, e foarte posibil sa ceara prelungirea ei din 30 in 30 de zile pana la anul. Nu poate retardatul sa decida portul obligatoriu al mastii decat daca este stare de urgenta.