Analize și opinii

Iulian Capsali: ”De ce nu merg trenurile?”

În Italia se merge cu trenul în condiții bune şi foarte ieftin. Deşi între oraşul A şi B este o autostradă cu patru benzi pe sens, între ele circulă trenuri personale civilizate la fiecare juma’ de oră, care dau flux, pompează energie în societate, în economie; asta dă o mobilitate care schimbă lucrurile. Nu mai vorbesc de trenurile de viteză.


Vorbim de o țară latină, în care corupția există, dar unde există orgoliu şi au avut oameni responsabili care au fost lăsați să termine proiecte.

În România avem o foarte bună rețea feroviară, care e în ruină. Dacă în anii 70 între București şi Cluj se făceau aprox. 9 h, azi, după 40 de ani, se fac 12 h. Trenurile sunt mizerabile, puține, veşnic aglomerate, liniile nemodernizate de juma’ de secol. Despre autostradă nu poate fi vorba.

Ghiță spunea că gen. Coldea, un pion esențial al globalismului în România, a amenințat cu puşcăria politicienii care ar fi avut în plan legarea Ardealului cu Bucureştiul printr-o autostradă. Asta pentru că ar afecta planurile mondialiste, unul fiind şi acela de a rupe Transilvania de Țară.

Dacă acum, la Centenar, energia o consumăm pe Kövesi, Klemm, Johannis, distrugerea partidelor (bine, asta au reuşit şi în Italia prin operațiunea ”Mani Pulite”, tot cu anticorupția dirijată de CIA), dacă acum trenurile merg mai prost decât în timpul împuşcatului, când produceam şi locomotive exportate în lume, dacă azi nu avem o autostradă care să lege cele trei provincii româneşti, când principalul duşman național este desemnat de presă şi ONG-urile care au acces la Cotroceni ca fiind ”fanaticii religioşi” care nu vor decât prezervarea ordinii naturale, a familiei normale, asta nu dă decât dimensiunea dezastrului în care ne găsim. Batalioanele tefeliste sunt doar mesele manipulate de revoluția globalistă, iar intelectualii progresişti sunt doar ”idioții utili” ai lui Lenin.

Țineți cu dinții de Biserică si Familie! Este tot ce ne-a mai rămas astăzi.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali