C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Iulian Capsali: ”Această stare de lucruri, ce trenează de peste un deceniu, va trebui să înceteze odată și odată!”

Două direcții de atac ale propagandei globaliste se decelează în acest moment.



Pe plan intern, atacul mediatic al indivizilor aflați pe statele de plată ale lui Soros împotriva lui Mihai Gheorghiu, președintele CpF, care este și director adjunct al MȚR. Asupra lui se varsă lăturile globaliștilor, care mint ordinar (dar interesat), lansând ideea că protestele de la proiecția filmului de propagandă LGBT, ar fi fost organizate de el.

Un oarecare abject îl acuză de legionarism din motivul că l-ar fi văzut în studenție îmbrăcat în cămașă țărănească și că l-ar fi frecventat la acea vreme pe Țuțea, fiind trimis acolo de… Securitate. Ergo, Gheorghiu este maleficul care instrumentalizează “medievalii” ce opresc marea cultură sexomarxistă ce își face loc, cu greu, în “depășitul” muzeu fondat de Bernea, atât de greu permeabil la ideologia Minunatei Lumi Noi.

Evident că se folosesc de acest prilej doar ca să mai sape la demersul constituțional al Referendumului, care va intra în curând pe agenda Senatului și care, în mod normal, nu va putea fi oprit în acest an. Chestia asta face să intre în fibrilație vuvuzelele sorosiste.

Pe plan extern, am asistat astăzi la dezbaterea din Parlamentul European, organizată de grupul radical-sexomarxist al verzilor, care au vituperat împotriva Legilor Justiției. Recitalul dat de fosta procuroare comunistă Monica Macovei, de politrucul care spală generații de studenți pe creier, fostul șef al studenților comuniști (ASCR) Cristian Preda eiusdem farinae, a fost o rușine.

Nu pot să cred că România a trimis în Parlamentul European asemenea gunoaie ideologice băsiste, ultraglobaliste, care poartă un discurs antinațional de o asemenea anvergură. Și care se legitimează ca fiind apărătorii Statului de Drept, când ei nu fac, în fond, decât să legitimeze teroarea Statului Paralel, în care serviciile secrete și procuratura au transformat țara, cu ajutorul acoperiților din presă, într-un Disneyland stalinist.

Această stare de lucruri, ce trenează de peste un deceniu, va trebui să înceteze odată și odată.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Related Posts

3 Responses “Iulian Capsali: ”Această stare de lucruri, ce trenează de peste un deceniu, va trebui să înceteze odată și odată!””

  1. Gina says:

    In conformitate cu principiul sacru potrivit caruia “Adevarul ne va elibera”, sa procedam in consecinta, in anul Centenarului la a vizualiza adevarul in toate aspectele, din toate timpurile cu bunele si relele vremurilor, puncte forte, slabe, oportunitati si amenintari, lucruri pozitive, negative, anomalii, devieri, transformari sociale, mutatii genetice, inginerii diverse, rani, lacrimi, drame, tragedii, ca sa ne luminam de-adevaretelea, alegand intre grau si neghina. Cernerea. Cu Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, Inainteee! In opinie personala, trebuie sa vedem in deplinatatea facultatilor mintale, stadiul la care am ajuns de-a lungul evolutiei civilizatiei pe Terra.

  2. vlad tepes says:

    Se vad si din avion, directiile pe care le urmeaza Gunoaiele progresiste in Colonia Romania! Problema arzatoare care se pune este: cine-i opreste?

  3. lex says:

    s-o gasi o solutie, vreun departament, ca nu in zadar salasluim in Gradina Maicii Domnului

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss