C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ion Cristoiu: “Sintagma prin care SRI a devenit legal Poliția Politică Postdecembristă”

Printre deciziile luate în ultima vreme de CCR în regim de furnal numără și cea din 6 decembrie 2018. Citez din text pentru a se înțelege la ce se referă:



„În ziua de 6 decembrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a sintagmei «ori altor asemenea interese ale ţării» cuprinsă în dispoziţiile art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României. (…)

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma «ori altor asemenea interese ale țării» cuprinsă în art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.”

Cu majoritate de voturi, adică în ciuda opunerii înverșunate făcute de Livia Stanciu, trimisă la CCR de Klaus Iohannis nu numai pentru a-i tripla pensia, dar și pentru ca SRI, Garda Pretoriană a Președintelui, să aibă un virus și la instituția cu pricina.

Decizia a trecut practic neobservată în presa noastră. Și – au spus cuvîntul ordinul pe unitate de Mucles, dar și deja tradiționalul Lasă-mă să te las, care definește în ultimul timp presa independentă. Prin urmare opinia publică de la noi n-a fost conștientă de i dubla importanță istorică a acestei decizii:

  • Prin raportare la darea de seamă asupra statului de drept în ultimii ani.
  • Prin raportare la efectele pentru viitor ale deciziei.

Cuprinderea uriașei importanțe a acestei decizii impune cu necesitate o scurtă raită în teritoriul istoriei contemporane.

Căderea comunismului și-a avut printre temeiurile de esență și călcarea în picioare de către dictaturile din țările Lagărului a drepturilor omului. Socialismul real a adus cu sine și o serie de îmbunătățiri ale condiției materiale a individului, mai ales din spațiul numit Justiție socială. A adus cu sine însă în chip sinistru și o supremație a Statului în raport cu Individul. Individul, temelia societății omenești, a devenit carosabilul peste care treceau șenilele de blindat ale Statului comunist. Nu de puține ori, în timp ce individul era supus terorii statului, în planul condiției materiale societatea în ansamblu cunoștea o anume îmbunătățire. E lucru știut că pe parcursul Marii Terori, în timp ce condamnările la moarte deveniseră normă de îndeplinit de către Troica alcătuită din reprezentantul NKVD, reprezentantul Prokuraturii și reprezentantul PCUS, viața cetățeanului sovietic se îmbunătățise. Sloganul lui Stalin, Viața a devenit mai veselă, viața a devenit mai frumoasă, definea o realitate în care în timp ce unii erau torturați prin hrubele de la Lublianka și apoi împușcați în ceafă la Butovo, alții se bucurau de ridicarea nivelului de trai. Că pînă la urmă nu consumul de cîrnați pe cap de locuitor conta, ci garantarea unei minime libertăți a dovedit-o istoria lagărului socialist. Toate etapele poststaliniste au fost încercări de destalinizare, de scoatere din cotidian a spectrului terorii care consta și în intrarea cu bocancii în viața individului.

Prăbușirea comunismului a adus cu sine nu atît economia de piață, cît mai ales democrația.

Democrație care înseamnă înainte de toate supremația Individului în raport cu Statul.

De aceea, nu numai la noi, dar și în toate fostele țări socialiste, prima grijă a noului regim, postcomunist, a fost de a garanta constituțional respectul față de viața individului. Sub acest semn, Constituția României, adoptată în 1991, se definește prin grija ca nu cumva să mai fie posibile abuzurile în materie de viață privată. Abuzurile din anii comunismului, cînd, în numele unor așa zise idealuri și invocînd tot felul de pericole, Poliția Politică se desfăta cu restrîngerea drepturilor individuale. Și după căderea comunismului s-a pus mai departe chestiunea siguranței naționale. Și după căderea comunismului, serviciile secrete, chiar dacă presupuse în slujba cetățeanului, invocau cazuri în care drepturile și libertățile individuale trebuie limitate în numele pericolului care pîndește patria. Pentru că și în comunism, abuzurile în materie de restrîngerea drepturilor s-au comis în numele unor interese ținînd de siguranța națională, Constituția din 1991, prima constituție democratică postdecembristă, a ținut să consemneze într-un articol special grija ca nu cumva în numele siguranței naționale să se comită abuzuri. Semnificativ intitulat Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, articolul 53 precizează:

„Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Legea la care se referă articolul 53 e Legea nr. 51/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 august 1991. Articolul 3 al Legii trece în revistă amenințările la securitatea națională. Altfel spus, situațiile în care SRI poate cere și obține mandat de siguranță națională pentru supravegherea tehnică a unui cetățean. Evident, supravegherea tehnică a unui cetățean înseamnă o cumplită intruziune în viața sa personală, o drastică restrîngere a libertăților sale. De aceea, Legea se grăbește să enumere amenințările la securitatea națională, cele pe baza cărora se poate cere restrîngerea libertăților individuale. Punctul al articolului ne aduce o surpriză. Aceasta constă în sintagma „alte acţiuni (…) care pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării”.

Cum adică altor interese ale țării? Pe drept cuvînt CCR din 6 decembrie 2018 „a constatat că sintagma «ori altor asemenea interese ale țării» încalcă prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalității – în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, art.26 referitor la viața privată și art.53 care reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.”

Mult timp sintagma, anticonstiuțională, dar și aberantă, prin imprecizia sa funciară, dînd posibilitate abuzurilor în materie de mandate de siguranță națională, altfel spus de restrîngere a drepturilor și libertăților individuale, a stat liniștită la locul ei în lege. Conducerilor SRI de pînă la cuplul George Maior – Florian Coldea nu le-a trecut prin cap să exploateze imprecizia sintagmei pentru a transforma SRI într-o Nouă Poliție Politică. Cuplul celebru s-a năpustit asupra acestei sintagme pentru a face din mandatul de siguranță națională una dintre realitățile sinistre ale ale țării. Sesizarea trimisă CCR în chestiunea sintagmei ori altor asemenea interese ale țăriiarată că într-un singur dosar, cel al Fermei Băneasa, ÎCCJ a emis, la cererea SRI, șapte mandate de siguranță națională, toate întemeiate pe sintagma „ori altor asemenea interese ale țării”. Alte și alte dosare, toate de corupție dau seamă de un număr înfricoșător de mandate de siguranță națională. Numeroși cetățeni au fost supravegheați tehnic luni, ba chiar și ani în șir, fără ca ei să constituie vreo amenințare la Siguranța națională. E limpede că fosta conducere a SRI a abuzat de mandatul de siguranță națională în scopuri de Poliție politică. Spre deosebire de alte mandate de supraveghere tehnică, cel pe Siguranță națională se obține foarte ușor. La ICCJ sînt desemnați cîțiva judecători îndrituiți să aprobe mandate de siguranță națională. De regulă oameni ai SRI, aceștia nici măcar nu se mai uită pe argumentarea invocată de SRI pentru a aproba un mandat. Dar chiar dacă nu ar fi oamenii Serviciilor acești judecători tot ar aproba un astfel de mandat, convinși că e vorba de infracțiuni grave prin raportare la interesul național. Orice mandat de siguranță națională înseamnă supravegherea tehnică a unui cetățean. Articolul 14 al Legii din 1991 enumeră șapte aspecte ale supravegherii tehnice. Lectura lor îngrozește pe oricine crede că Revoluția anticomunistă a avut drept scop garantarea libertăților individuale, garantarea că în veci de acum încolo Securitatea nu va mai intra cu cizmele în viața individuală a cetățeanului. Realitatea României din anii de mandat ai cuplului Maior – Coldea a arătat că prăbușirea comunismului a fost de prisos. Fosta Securitate a reînviat sub numele de SRI.

Decizia CCR pune capăt posibilității de a folosi ambiguitatea unei sintagme pentru a îngrădi libertățile individuale prin transformarea SRI în Noua Poliție Politică. Asta nu rezolvă însă marea problemă a SRI din postdecembrism:

În ce măsură ofițerii SRI sînt convinși că în democrație un Serviciu Secret trebuie să respecte drepturile individuale ale omului ?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss