Analize și opinii

Ion Cristoiu: “Politica americană la ora bramburelii- ambasadorul american la București îl atacă pe președintele american Donald Trump”

Luînd România drept ceea ce este de adevăratelea prin slugărnicia clasei politice moldo- valahe față de orice Înaltă Poartă, o Babuinie, adică, ambasadorul american Hans Klemm circulă prin țară ca printr-o Gubernie a familiei sale și dă indicații de aroganța celor date de celebrul Serghei Ivanovici Kavtaradze, ambasadorul Uniunii Sovietice la București, în anii de colonizare rusească a României.



Îmi descria cineva uluit de atmosfera de Pentru totdeauna Drepți! în care Hans Klemm descinde ca din văzduhul în care stă doar Dumnezeu în diferite locuri din țară, cu autorități paralizate la gîndul că în fața lor se află, în carne și oase, El, Înșuși, de depărtarea de scîrbă cu care Înaltul Oaspete îi privește, de parcă pînă și faptul de a se uita la un oficial îl face să se repeadă după aia la baie, ca să se spele pe mîini cu săpun și să se dea apoi cu spirt. Așa cum am mai scris, omul n-are nici o vină. A descins printre babuini. Cum să se poarte cu ei ca cu niște oameni?

Cu prilejul noii călătorii prin Babuinia, Hans Klemm a vorbit vrute și nevrute, cum îi stă bine Stăpînului care știa că slugile îl ascultă fără să crîcnească, dîndu-și căciula pe ceafă de umire la auzul unor asemenea rostiri de calendar. Las deoparte neghiobia cu legile Justiției care ar servi Rusiei să ne șubrezească statul de drept, democrația, și evident să ne cucerească, cu Petre Daea și logodnica sa neprihănită, Oaia, cu tot.

Pe ambasadorii americani, ca pe toți cei din Birocrația de la Washington, nu-i dă afară din casă cultura generală cînd vine vorba de lumea de dincolo de Campionatul conferinței de Vest. Nenorocirea lui Hans Klemm e că îi crede pe români la fel de limitați ca și el în materie de înțelegere a lumii. Să combați Legile Justiției, acțiune nu fără schepsis, deoarece Puterea Colonială are nevoie în Babuinia de sergenții majori din SRI și din DNA și nu de politicieni autentici, trecuți prin examenul alegerilor, invocînd bau-baul rusesc, e o jignire a inteligenței minime a poporului român. Putem spune că Legile Justiției dau curs interesului baronilor PSD, dar în nici un caz interesului Rusiei, pe care n-o văd cum i-ar influența pe Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și nici nu văd cum ne-ar lua Dobrogea prin trecerea procurorilor sub autoritatea Ministrului Justiției, așa cum scrie în Constituție. Teza cu Facem jocul rușilor prin Legile Justiției e prea de bodegă cu tărie falsificată ca să merite mai mult decît rîndurile de mai sus.

La Cluj-Napoca, însă, Hans Klemm a abordat o temă mai sofisticată, ținînd de lumea presei, la care mă pricep nu doar în ipostaza de jurnalist cu o vechime în curînd de o jumătate de secol, dar și ca iscoditor al Istoriei presei românești. Printre altele, Hans Klemm a susținut următoarele: „Profitînd de societăţile noastre democratice, Rusia caută influenţă asupra opiniei publice, şi deseori, asupra alegerilor, prin propagarea de fake news folosind mijloace media de stat cum ar fi televiziuni ruseşti, Sputnik şi reţelele de socializare.” America trece prin cea mai mare brambureală din Istoria ei.

O campanie dusă cu toate armele din dotare de Deep State, pe fondul multor nesăbuințe comise de Donald Trump, a făcut ca la ora actuală America să semene în materie de politică externă cu o curcă beată. Numai această realitate dramatică ar putea explica promovarea în public, într- o țară ca România, aflată în parteneriat strategic cu America, de către ambasadorul american, a tezelor folosite de adversarii lui Donald Trump în campania sîngeroasă de debarcare a președintelui. Teza potrivit căreia Rusia a influențat alegerile prezidențiale în favoarea lui Donald Trump și în defavoarea lui Hillary Clinton e teza folosită de nefericita nevastă a lui Clinton pentru a-și justifica eșecul, dar și de adversarii președintelui pentru a-i pune la îndoială legitimitatea și mai ales pentru a pregăti debarcarea. Hans Klemm trece pentru poporul român drept un reprezentant al administrației Trump. Aiurea!

Prin declarațiile sale publice despre contribuția Rusiei la victoria lui Trump, Hans Klemm se dovedește un ambasador al dușmanilor lui Donald Trump. Cum e posibil așa ceva? E posibil deoarece America trece prin cea mai mare criză de autoritate din Istoria ei. Practic, fiecare bucățică a Birocrației de la Washington face tot ce-i trece prin cap. Departamentul de stat atacă Parlamentul unei țări aliat strategic. Antena CIA din România are o agendă proprie, impusă și SRI. Ambasadorul american pune la îndoială legitimitatea președintelui american. Fiecare dintre aceste componente ale unei administrații dezarticulate, scăpate de sub controlul minim al președintelui, vorbește în numele Americii. L-am auzit pe Hans Klemm invocînd ipostaza sa de purtător de cuvînt al Americii. Al cărei Americi?

America lui Deep State, care nu se va împăca în veci că la Casa Albă a ajuns altcineva decît o marionetă a sa? America lui Hillary Clinton, cea pe care a votat-o tot personalul ambasadei americane de la București, inclusiv agentul CIA sub acoperire de diplomat? Înainte de a se bulbuci la semnalele venite de peste Ocean clasa noastră politică ar trebui să verifice atentă cine le trimite:Administrația Donald Trump sau adversarii acestei Administrații, cei care au pus gînd rău președintelui ales? Acesta ar fi un aspect al declarației halucinante a lui Hans Klemm. Un alt aspect ține de teritoriul presei, pe care Hans Klemm, ca orice ins cu lecturi puține se avîntă fără minima grijă că ar putea spune neghiobii. Teza îndrăgită de Hans Klemm e următoarea: ​Rusia slăbește Occidentul, America prin propagarea unor fake news. Această teză e repetată papagalicește de toți lingătorii de clanțe ale ambasadei americane din presa noastră.

Ce e fake news? O știre falsă, căreia snobismul TeFeList, i-a pus o pălărie cu floricele. Știri false apar în presă de cînd lumea, chiar înainte de ivirea presei moderne.

Caragiale a făcut una dintre cele mai tari radiografii ale știrilor false în celebra povestire Reportaj, avînd drept personaj pe deja legendarul Caracudi. Am studiat fenomenul știrilor false nu numai ca director de gazete, nu numai ca jurnalist, dar și ca istoric al presei. Hans Klemm, care n-a fost în viața lui ziarist, care nu știe nici măcar cum se alcătuiește o știre, avansează, fără să-și ducă mîna la gură, următorul mecanism prin care propaganda rusească folosește știrile false pentru a destabiliza America, UE, NATO, și România: ​„Propaganda este de obicei răspîndită prin site-uri obscure care postează informaţii false, care îşi găsesc apoi calea spre reţele de socializare şi spre presa de calitate, ceea ce induce confuzie în rîndul opiniei publice asupra a ceea ce este adevărat, iar asta duce la atingerea ţelurilor celor care au creat propaganda”. Orice tip care a lucrat în presă nu ca mine 50 de ani, ci doar o săptămînă, știe că orice știre e verificată înainte de a fi preluată de o publicație cît de cît serioasă. Nu de teama propagandei rusești care vrea să slăbească România și s-o ducă în Eurasia, cu ambasadorul Klemm cu tot, ci din minima preocupare profesională. Cine se respectă ca jurnalist verifică o informație și cînd îi parvine de la surse interne, proprii, d-apoi cînd aceasta apare pe site-uri obscure.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog