Analize și opinii

Ion Cristoiu: “De ce l-a apărat Codruța Kovesi pe procurorul “Zdreanță”?Nu cumva pentru că a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?!”

Miercuri, 31 ianuarie 2018, Inspecția judiciară a CSM a decis excluderea din magistratură a procurorului DNA Mircea Negulescu, intrat în conștiința românilor sub porecla de Zdreanță.



Decizia a fost luată pornind doar de la o parte a numeroaselor dosare privind abuzurile lui Mircea Negulescu, fost membru al „unității de elită a DNA de la Ploiești” (citat din Codruța Kovesi).

Despre cel care și-a transformat porecla în renume am scris de mai multe ori pe cristoiublog.ro și în Evenimentul zilei. În ediția din 17 februarie 2017, sub titlul Cîte gunoaie precum Mircea Negulescu mai sunt în instituțiile de forță ale României de azi? notam:

„Despre Mircea Negulescu știam înainte de difuzarea înregistrărilor semnificative, de la victimele abuzurilor sale incalificabile. Adăugate altor înregistrări am avut imaginea unui Gunoi al Poliției Politice Prezidențiale.

Procurorul DNA de la Ploiești e putred moral, semidoct, fanfaron, golan, și-a făcut amante din denunțătoare, folosește un limbaj scabros la anchete, se dă în stambă la chefuri. Un caz de excepție? Un rătăcit între procurorii DNA? Un rătăcit între procurori în general? Nici vorbă.

Am mai scris că în Istoria României moderne, din rîndul procurorilor s-au ivit, la trecerea de la un regim la altul, slugoii criminali. Regimul comunist a apelat în perioada 1944 – 1947 pentru a-și executa adversarii politici la procurorii compromiși în timpul regimului antonescian.

După 1989, regimul FSN-ist s-a folosit de procurorii comuniști, compromiși anterior, pentru a-i hărțui pe foștii nomenklaturiști, în slujba cărora fuseseră pînă atunci. DNA, Parchetul General, DIICOT numără multe gunoaie de tip Mircea Negulescu. Gunoaie de tip Mircea Negulescu pot fi întîlnite în toate instituțiile de forță ale regimului Klaus Iohannis. Întreaga lor personalitate se poate rezuma la o formulă populară: Li se rupe de tot și de toate. De legi, de opinia publică, de Dumnezeu și chiar de șefii lor.

La nivel central și, mai ales, la nivel local, acești tipi alcătuiesc, împreună cu ofițerii SRI, și cu ofițerii altor instituții de forță, Grupuri de bandiți care își fac de cap.”

Abuzurile lui Mircea Negulescu au fost dezvăluite de presa independentă într-o campanie definită printr-un profesionalism salutar. Campania de presă durează din septembrie 2016. Despre abuzurile lui Mircea Negulescu s-au adus probe indubitabile, de la înregistrări audio- video pînă la declarații ale victimelor sale.

Pentru a avea o imagine a puterii deținute în presă de Binomul SRI-DNA, se cuvine a atrage atenția că, timp de un an și ceva nici o unitate a Diviziei Presă – Digi 24, Realitatea Tv, Europa FM, Ziare.com, Hotnews – n-a suflat o vorbă despre cazul Mircea Negulescu.

Ca să dăm doar două exemple, Ioana Ene Dogiu, cunoscută și sub numele de Coloneleasa, și Dan Tapalagă, cunoscut și sub numele de Căpitanul, au atacat nemilos politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri, demnitari, parlamentari.

Pentru ei însă, ca și pentru alții, cazul Mircea Negulescu n-a existat.

Vorba lui Klaus Iohannis despre acuzații aduse ordonanței sale Lucian Pahonțu: e o non-problemă.

Dincolo de bizareria istoriei întruchipate de această poziție prin instituțiile de forță din partea Presei Binomului, ocolirea cazului Mircea Negulescu ne convinge o dată în plus că Mircea Negulescu a fost și continuă să fie protejatul Sistemului.

Inspecția judiciară a CSM n-a făcut altceva decît să confirme – cu greu, evident – dovezile zdrobitoare despre abuzurile lui Mircea Negulescu.

Insul a fost și este un pericol public, un atentat la statul de drept. Spun asta nu numai pentru că prin tot ce a făcut el amintește izbitor de securistul din anii ʼ50, otreapa care se credea Stăpînul României, folosindu-și funcția pentru a bea și mînca pe gratis, a șantaja femei, a trimite în lagăr persoane nevinovate doar pentru că le pusese el gînd rău, ci și pentru că Mircea Negulescu a administrat luptei împotriva corupției una dintre cele mai mari lovituri din existența instituției.

Alintat de Codruța Kovesi ca făcînd parte din unitatea de elită de la Ploiești, Mircea Negulescu a deschis și administrat dosare unor nume răsunătoare din viața noastră politică. Sînt corecte aceste dosare? E o întrebare inutilă. Cîtă vreme cel care le-a deschis și le-a administrat s-a dovedit a fi o zdreanță umană, dosarele prin care DNA a agățat nume sonore ale politicii noastre trec în ochii opiniei publice drept instrumente politice.

Dar nu numai atît. Cazul Mircea Negulescu a atras atenția asupra unei manevre ticăloase a DNA:

Formarea la Ploiești a unei Unități de lichele cu misiunea precisă de a lichida lideri politici în cadrul folosirii luptei împotriva corupției pentru răfuieli politice mafiote.

Cînd s-a ivit în spațiul românesc bizareria cu convocarea la DNA Ploiești și nu la DNA București a unor politicieni marcanți, toată lumea s-a întrebat de ce trebuie să meargă respectivii la Ploiești. Dezvăluirile despre Mircea Negulescu au risipit această nedumerire.

La Ploiești au fost trimiși, pe post de killeri politici, procurori lichele, procurori otrepe, singurii în stare să execute ordine murdare, să încalce legea cu nonșalanță, să se mînjească iremediabil cu rahat.

În schimbul ordinelor îndeplinite li s-a garantat imunitate.

Nu numai pentru încălcarea legii în activitatea profesională, dar și pentru abuzurile comise în afara serviciului, tipice – așa cum scriam – securiștilor din anii staliniști.

Cum s-au putut manifesta ca niște otrepe? Pe de o parte, ordinele de sus de încălcare a Legii i-a convins că așa se poate. De ce n-ar încălca și ei legea, în folos propriu de data asta? Pe de alta, convinși că-i au la mînă pe stăpîni, lichelele încep să-și facă de cap. Cine să se atingă de ele cîtă vreme ele execută comenzi murdare?

Unitatea de la Ploiești nu e singura unitate DNA alcătuită de Codruța Kovesi pentru a executa politicieni. Unități de acest fel sînt și la Brașov și la Bacău. Lichelele din aceste unități nu s-au dat în stambă, încă. Sînt sigur că se vor da, pentru că ăsta e felul de a fi al lichelelor.

Cu chiu cu vai CSM a confirmat dovezile care n-aveau nevoie de nici o confirmare. Excluderea din magistratură e însă, pentru pericolul social întruchipat de Mircea Negulescu, o bătaie pe umăr amicală, un fel de Vino să te pupe mama! Mircea Negulescu ar trebui să facă obiectul unei investigații penale.

DNA, Parchetul general, Divizia Presă țin cu ghiarele și cu dinții de păstrarea abuzului în serviciu ca infracțiune.
Păi dacă-i vorba de abuz în serviciu, tot ceea ce a făcut Mircea Negulescu cum se cheamă?

Dar nu numai atît. Despre abuzurile lui Mircea Negulescu presa independentă duce o campanie de un an și ceva.
Au fost prezentate probe audio-video, au fost difuzate mărturii ale victimelor.

Orice instituție din lume – chiar și din Sudan – căruia unul ca Mircea Negulescu îi e angajat ar fi luat în seamă campania de presă și ar fi purces la o anchetă internă.

DNA nu numai că nici n-a clipit la dezvăluirea abuzurilor, dar mai mult, prin Codruța Kovesi, l-a apărat pe Mircea Negulescu.

Cînd au apărut primele dezvăluiri în presă Codruța Kovesi a sărit în apărarea Zdrenței. Pe 20 septembrie 2016, ea trimis CSM o adresă prin care a cerut luarea unei atitudini față de dezvăluirile despre Mircea Negulescu pe motiv că acestea sînt „mincinoase și tendențioase și, avînd un impact deosebit asupra opiniei publice”, „sînt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar”.

Așadar, șefa DNA recunoaște că dezvăluirile au impact asupra opiniei publice, dar ea le consideră mincinoase.

Inspecția Judiciară a confirmat dezvăluirile. N-ar trebui, oare, ca și Codruța Kovesi să fie investigată pentru a vedea pe ce bază a făcut afirmațiile despre dezvăluiri și mai ales de ce a sărit ea de îndată în ajutorul lui Zdreanță?

Inspecția Judiciară a deschis investigația împotriva lui Mircea Negulescu în februarie 2017. Întrebată despre acest caz, Codruța Kovesi a declarat:

„Este o cercetare disciplinară pe rolul Inspecției Judiciare. Inspecția Judiciară va stabili dacă a vorbit un procuror sau altcineva. Nu pot să fac alte comentarii, avand in vedere aceasta cercetare disciplinara in curs. Laud activitatea DNA Ploieşti, am lăudat-o şi o s-o laud în continuare cîtă vreme colegii de acolo și-au făcut treaba. Faptul că este o cercetare disciplinară în curs nu înseamnă că procurorii din DNA nu şi-au îndeplinit treaba.

Haideţi să aşteptăm rezultatul inspecţiei să vedem dacă a fost un procuror implicat în acea discuţie sau nu a fost, să vedem ce s-a întîmplat şi nu pot să comentez acest subiect.”

Inspecția judiciară s-a pronunțat. De ce tace Codruța Kovesi? De ce l-a apărat pe Zdreanță? Nu cumva pentru că Mircea Negulescu a fost unealta răfuielilor ei politico-mafiote?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • ei de ce… ca afacut-o zdreanta si pe ea si pe procuroru general si pe tony blair si pe juncker, timmermans si pe toate zdrentele care deraiaza de la norme si de de la proceduri, insusi portocala fiind zdreanta zdrentelor zdrentuite, ‘tuimamamasiiiiiiiiiiiii k a si recunoscut ca incepuse sa-i placa sangele, licoarea, seva preferata de vampiri, varcolaci, draci, entitati de alta natura, neomeneasca, bre. Neomeneasca.

  • ei de ce… ca afacut-o zdreanta si pe ea si pe procuroru general si pe tony blair si pe juncker, timmermans si pe toate zdrentele care deraiaza de la norme si de de la proceduri, insusi portocala fiind zdreanta zdrentelor zdrentuite, ‘tuimamamasiiiiiiiiiiiii k a si recunoscut ca incepuse sa-i placa sangele, licoarea, seva preferata de vampiri, varcolaci, draci, entitati de alta natura, neomeneasca, bre. Neomeneasca.