C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ion Cristoiu: ”Condusă de Hans Klemm, țuțărul Luluței, Ambasada SUA a aruncat o nouă găleată cu lături în capul românilor!”

Sîmbătă, 9 iunie 2018, au avut loc în București trei manifestații de stradă, toate aprobate de Primărie în urma unor cereri făcute, potrivit Legii, de către organizatori.



Ultimul miting, cel al PSD, s-a încheiat la ora 22 și ceva. O dată cu acest miting a luat sfîrșit și ziua celor trei mitinguri. Atît mitingul PSD, cît și Marșul Diversității și Demonstrația de Noii Drepte, n-au fost noutăți în România din ultima vreme. În fiecare an, adepții ies în priveală în București, dînd curs unei mode venite din Occident.

În fiecare an, în replică, Noua Dreaptă organizează un miting de protest față de spectacolul membrilor LGBT.

Mitingul PSD, indiferent de proporții, desfășurare și polemici stîrnite, a fost un banal miting politic. Astfel de mitinguri au organizat toate partidele politice mai acătării în postdecembrism. Toate au fost acuzate de adversari că au fost rezultatul aducerii cu japca sau contracost, toate au dat prilejul liderilor efemeri să se iluzioneze că Poporul de partid îi iubește, pentru a constata, după debarcare, că iubirea Poporului de partid e una față de funcția de ștab și nu față de omul care deține funcția. La mitingul PSD n-au fost incidente. Chestia cu laserul de pe peretele Guvernului mi s-a părut, prin raportare la mamutul politic care e PSD, ca urinarea unui șoricel pe copita unui elefant. Acest fel de a face Opoziție la Majoritatea zdrobitoare deținută de PSD, adus în politică de USR, partidul glumițelor ieftine de dormitor de cazarmă, e totalmente contraproductiv. Cu Mamutul PSD nu te lupți sîcîindu-l cu bîzîit de musculiță.

Nimic nou, așadar, în cuprinsul zilei de sîmbătă.

N-a fost nouă nici tendențiozitatea stridentă a televiziunii prezidențiale Realitatea tv în abordarea mitingului. Dacă Digi 24, prudentă, a apelat la un ton neutru, practicînd o manipulare subtilă, televiziunea lui Klaus Iohannis s-a dat în stambă cu un partizanat rar întîlnit în ultima vreme la televiziunile de știri. De la burtierele imbecile (Realitatea tv e unică prin prăpastia dintre ce se vede pe micul ecran și ce scrie pe burtieră, în studio invitatul zice Am mîncat un cîrnat și mă doare burta, iar pe burtieră scrie Sîntem mîndri c-avem un președinte ca Klaus Iohannis!) pînă la văicărerile de bolnav de podagră ale lui Octavian Hoandră), isteria antiPSD a postului aflat sub înalta Protecție a lui Klaus Iohannis în materie de taxe și impozite reușea să ni-l facă simpatic pînă și pe Liviu Dragnea.

Că nu se va întîmpla nimic deosebit ne convingeau experiențele anterioare. Nu s-au produs incidente grave nici în ianuarie 2017, cînd de buna desfășurare a demonstrațiilor din Piața Victoriei n-a răspuns nimeni din punct de vedere legal și în consecință un incident grav nu atrăgea responsabilitatea nimănui. Cum să se întîmple acum ceva grav cînd buna desfășurare a manifestărilor a fost garantată de organizatori? Absența incidentelor grave își are explicația și în inteligența dovedită de forțele de ordine, care au știut pînă acum să țină sub control orice zarvă din stradă fără a provoca prin exces de forță.

Greșesc cînd spun că ziua celor trei manifestații, culminînd cu mitingul PSD, n-a avut nimic deosebit.

A avut, desigur.

E vorba de premiera absolută în România membră a UE și membră a NATO pe care a constituit-o alerta de securitate emisă sîmbătă dimineața de Ambasada SUA și adresată cetățenilor americani aflați în București, în legătură cu manifestațiile de stradă anunțate pentru această zi.

În România din ultimul timp, în care demonstrațiile au devenit o realitate cotidiană și sînt tratate de cetățeni ca un fapt firesc, alerta emisă de Ambasada SUA e o premieră.

O premieră care stupefiază.

Din start, ambasada americană puiește un fals în stilul celor deja tradiționale pentru o instituție care a sprijinit și sprijină fățiș abuzurile comise de instituțiile de forță din România ultimilor ani. Cînd se trec în revistă manifestațiile de stradă de sîmbătă se invocă și un așa-zis miting de protest împotriva PSD:

”Mitingul de protest împotriva PSD: nu se cunoaşte intervalul orar, însă el va corespunde probabil cu cel al mitingului PSD.

Localizare: zona Piaţa Victoriei.”

Acest miting de protest există doar în mintea înfierbîntată de adorație față de Codruța Kovesi a lui Klemm, acest Vîșinski al SUA în colonia numită România. Organizațiile Rezist, dînd dovadă de înțelepciune politică, au anunțat că nu fac nici un contramiting la mitingul PSD. Acțiunea grupului de huligani agitați condus de Mălin Bot n-are nici o legătură cu societatea civilă.

N-are legătură nici cu ceea ce se cheamă un miting.

De ce a comis Ambasada Americană acest fals grosolan?

Pentru a justifica alerta de securitate adresată cetățenilor americani din București, unul dintre cele mai jignitoare insulte aduse României, tratată de Klemm, ca de obicei, ca o Babuinie. Cum sună alerta de securitate?

„Personalul Ambasadei SUA este sfătuit să evite mulţimile agresive sau agitate şi să rămînă constant în stare de alertă, atent la evenimentele din jur.

Măsuri recomandate:

Identificarea de rute alternative, planificarea programului în concordanţă şi păstrarea în minte a unei căi de „ieşire” în cazul deplasării prin zone aglomerate pentru a evita rănirea în caz de incidente.”

Ce imagine a României se degajă de aici?

Una a unei lumi în care mulțimi agresive umblă pe străzi fără ca autoritățile să intervină. Una în care personalul ambasadei americane trebuie să se uite mereu în jur și să găsească o cale de ieșire dintr-o încăierare care s-ar putea lăsa cu răniți, dacă nu chiar și morți.

Care sînt temeiurile din realitate ale acestei alerte de securitate, valabile, poate, într-o provincie mexicană, bîntuită de războiul traficanților de droguri sau în Afganistan, unde pun bombe talibanii?

Mai multe demonstrații de stradă, autorizate, garantate de organizatori ca ținute sub control, vegheate de organele noastre de ordine.

A zugrăvi o Românie în a cărei capitală cetățenii nu știu să demonstreze în chip pașnic, o capitală în care cetățenii americani trebuie să se păzească singuri, deoarece nu există autorități, depășite de situațiile conflictuale, mi se pare o insultă adusă românilor.

Că ambasada americană a ținut să se amestece în viața noastră politică încercînd să compromită mitingul PSD împotriva abuzurilor printr-o alarmă delirantă, menită a sugera că la miting vor veni pitecantropi, nu e de mirare.

Hans Klemm a ținut să-și reafirme astfel, în numele Americii lui Hillary Clinton, sprijinul pentru abuzurile instituțiilor de forță.

Că ambasada americană ne tratează a nu știu cîta oară ca pe niște sălbatici, ca un popor primitiv, care nu-și poate exprima opțiunile decît dînd cu pumnul în dreapta și în stînga, fără să se uite, astfel încît bieții cetățeni americani nimeriți în jungla asta, trebuie să se protejeze singuri, ca cetățeni ai unei țări în anarhie, cu autorități care nu țin nimic sub control, nu e de mirare.

De cînd a venit în fruntea ei Hans Klemm, țuțărul Codruței Kovesi (unde ați mai văzut ambasador al unei superputeri precum America jucînd într-un film publicitar făcut în cinstea unei șefe de instituție de forță? Nu în cinstea unei sportive – ca Halep, de exemplu –, nu în cinstea unei mari artiste, a unei mari cîntărețe, ci în cinstea șefei unui departament al Parchetului general), ambasada americană s-a dovedit o bucătărie pe fereastra căreia s-au aruncat sistematic lături în capul românilor.

E de mirare (a nu știu cîta oară) că nici o autoritate din România (președinte, ministru de Externe, ministru de Interne) n-a protestat față de această insultă adusă românilor tratați din nou ca babuini.

Am fost tentat să scriu Culmea e că nici liderii PSD n-au zis nimic. Mi-am amintit însă cine sînt liderii PSD în materie de demnitate națională și am renunțat.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Related Posts

4 Responses “Ion Cristoiu: ”Condusă de Hans Klemm, țuțărul Luluței, Ambasada SUA a aruncat o nouă găleată cu lături în capul românilor!””

  1. Luminita says:

    Alt ambasador!
    Alti ambasadori.

  2. ... says:

    Hanss, go home!

  3. vlad tepes says:

    Oare, cat timp ii mai trebuie lui Trump, ca sa-l schimbe odata pe acest neo-marxist infect, care prin luarile sale de pozitie (de noaptea mintii progresiste) face mult rau nu doar Romaniei, ci si Statelor Unite!

  4. Gheorghe Deresu says:

    Pana cand romanul va sta in genunchi, cu capul plecat si cu caciula in mana ? Am ajuns ca nici in tara noastra, in mileniul III, sa nu fim respectati de IP (nu Inalt Preasfintitul)…

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss