Analize și opinii

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

Motto:
– Este adevărat că aţi furat două ceasuri de perete din magazinul X?
– Oarecum…
– Adică?!?
– Adică nu am furat, ci mi s-a furat, nu erau două ceasuri, era unul şi nu era de perete, era de mână. Adică mi s-a furat ceasul de mână; ce-i drept, chiar în magazinul X.

(glumă românească despre presa neocomunistă)



După ce am prezentat obiceiul comunist de a folosi pe turnători şi alţi invidioşi torţionari pentru „demascări” ordonate de partid, să vedem un celebru caz recent: Cazul „Rolls Royce”. Pe scurt, vestea, preluată larg şi de reţelele de socializare, a sunat cam aşa:

Preoţi de rang înalt au ajuns cu mașini de lux, sâmbătă, la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava. Momentul a fost înregistrat de un localnic, iar filmarea a fost publicată pe Facebook.

Multe dintre comentarii au criticat alegerea clericilor de a ajunge la eveniment cu un autoturism Rolls Royce. „Copii mor de foame si ei se plimba în masini de lux”, a comentat d-l/d-na X.

Pe model stalinisto-ceauşist, vestea a stârnit mânia proletară a tuturor invidioşilor torţionari. S-au aprins toţi extremiştii care urăsc Ortodoxia ca religie sau Creştinismul în general, toţi discriminatorii care îşi revarsă, pe cel mai rasist tipar, ura anti-ortodoxă şi anti-creştină. Au început să curgă tot felul de acuzaţii şi injurii, blesteme şi ameninţări la adresa Românilor Ortodocşi, a preoţilor ortodocşi, a clericilor ortodocşi, a României ca ţară ortodoxă etc. Toate aceste injurii ţin de cea mai violentă discriminare religioasă ce se poate face fără violenţă fizică; violenţă la care, de altfel, unii comentatori au îndemnat direct. Nimic din tot ce s-a întâmplat nu a trezit niciun interes în CNCD sau alte organe care, scriptic, ar avea misiunea opririi discriminărilor în Republica România. Asta şi pentru că cei insultaţi nu depun plângeri la respectivele organe publice, cum ar fi normal. Dar, dincolo de veninul şi jegul revărsat din sufletele amintiţilor comentatori, să vedem REALITATEA – să vedem, adică, ce şi cât este adevărat din „ştirea” care a stârnit atât vâlvă.

1. Nu erau maşini, era o maşină.
2. Nu era o maşină de lux, era o maşină second-hand având un preţ modic.
3. Nu era Rolls Royce, era un Daimler DS 420, o maşină care în funcţie de stare se vinde cu 4.000 până la 9.000 de lire sterline în Marea Britanie (a se vedea imaginea de mai jos), cu 5.000 până la 12.000 de euro în Europa. Adică mult mai ieftin decât costă o Dacie Duster (între 12.350 şi aproape 19.000 de euro).

4. Era maşina unui sătean, unul dintre ctitorii bisericii care urma să fie sfinţită. Şi care a vrut să îi aducă personal pe clerici la sfinţirea bisericii.
5. Clericii nu erau preoţi – nici înalţi, nici scunzi – ci episcopi.
6. Un comunist invidios, furios pe faptul că s-a ajuns la sfinţirea bisericii, a publicat pe facebook varianta că „înalţii preoţi” ar fi „venit la slujbă” într-un „Rolls Royce”, ca să îşi verse ura pe ortodocşi măcar aşa.
7. Singurul lucru real din ştire este locaţia…

Ca urmare a „ştirii”, toţi cei care îi dispreţuiesc şi urăsc pe ortodocşii practicanţi, pe preoţii ortodocşi, au reacţionat la nivelul de necinste, de răutate şi prostie tipică trăirii comunist-ateiste: cu ură, furie, bale, injurii, blesteme, acuzaţii murdare. S-a produs o demascare publică, EXACT pe modelul practicat de Troţki, Stalin, Ana Pauker, Nikolski şi alţi criminali în masă dăruiţi de ateismul comunist lumii.

Adevărul este că suntem în aceeaşi poziţie ca în bancul pe care l-am amintit în motto. Ştirea este complet falsă, deşi, ce-i drept, cumva inspirată din realitate; doar că realitatea a fost tocată în malaxorul comunist al urii de clasă, al urii împotriva Bisericii. A rezultat o minciună sfruntată, mizerabilă, bine primită de cei predispuşi la înghiţirea unor asemenea dejecţii publicistice.

Printre aceştia, o mulţime de oameni care se cred luminaţi, culţi, raţionali, inteligenţi… Dar care s-au dovedit fără minte, lăsându-se iarăşi manipulaţi ieftin. Câte secole ar trebui să trăiască un om ca să înţeleagă faptul că orice informaţie trebuie verificată serios? Câţi dintre cei care au vărsat venin ca urmare a faptului că au crezut şi nu au cercetat în vorbele mass-mediei îşi dau seama cât rău au făcut, cât de răi sunt? Pentru că sunteţi răi, toţi cei care v-aţi grăbit să vărsaţi furie, indignare şi venin după ce aţi văzut/citit/auzit această „ştire”! Sunteţi răi, pentru că v-aţi grăbit nu doar să credeţi răul, dar şi să atacaţi oameni pe baza unor acuzaţii, fără să vă gândiţi o clipă la porunca elementară: ascultă şi cealaltă parte!

Aţi atacat oameni nevinovaţi! Şi nu doar pe cei care au fost învinuiţi, nevinovaţi, de un lux ce nu a existat, ci şi pe nenumăraţi alţi ortodocşi pe care i-aţi insultat, cu multă răutate, peste care aţi revărsat tot felul de spurcăciuni. Şi scris este: Din preaplinul inimii grăieşte gura; când aţi revărsat spurcăciuni la adresa unor oameni nevinovaţi aţi arătat ce este în inima voastră.

Sunteţi răi, pentru că vă găsiţi „scuze” ridicole de genul: am văzut prea multe lucruri rele făcute de preoţi/ortodocşi şi de aceea am crezut. Pe acelaşi criteriu orice om poate fi osândit la cea mai mică acuzaţie ce îi este aruncată! De ce? Pentru că oamenii de pretutindeni fac multe, foarte multe, prea multe lucruri rele. Vedeţi sofismul? Vedeţi lipsa de logică a aşa-zisei scuze? Faptul că oamenii fac multe lucruri rele nu înseamnă că ai voie să crezi orice acuzaţie aruncată unui om! Şi am trecut rapid peste o întrebare pe care, atunci când vă scuzaţi răutatea comunistă, de „demascatori ai popilor”, o uitaţi întotdeauna: v-aţi întrebat câte dintre lucrurile rele pe care le-aţi auzit despre preoţi sunt la fel de mincinoase ca „ştirea Rolls-Royce”? V-aţi întrebat câte dintre ele sunt nişte manipulări la fel de mizerabile ca aceasta? Foarte multe, fiţi siguri! Aduceţi-vă aminte cum o jurnalistă a recunoscut că în mass-media se primesc ordine să se născocească scandaluri cu preoţi ortodocşi, dacă nu se pot găsi cazuri negative reale! Aţi uitat, nu-i aşa? Pentru că vreţi să credeţi ştirile urâte despre Biserică, preoţi, Ortodoxie. Altfel cum v-aţi justifica imoralitatea proprie?

„Cazul Rolls-Royce”, dincolo de reclama făcută gratuit acestei firme, arată puterea imoralităţii comuniste în societatea actuală. Arată cât de comunişti sunt, în gândire, cuvânt şi purtare, foarte mulţi dintre cetăţenii Republicii România. Au aceeaşi ură oarbă, fanatică, împotriva Bisericii şi a preoţilor pe care o aveau şi bolşevicii sovietici, aceia care au adus pe tancuri clasa politică ce din anii ’50 şi până acum parazitează Ţara. Au aceeaşi prostie: deşi regimul politic, indiferent de grupare, colaborează la distrugerea ţării, de vină sunt cei indicaţi de „Partid” (astăzi, de mass-media conformistă). Preferabil, singurii care mai fac ceva bun. Sistemul, tipic bolşevic, funcţionează bine pentru clasa politică; cel mult grupări politice murdare sunt date la o parte de grupări politice şi mai murdare, într-un „schimb de cadre” ce, pentru omul obişnuit, nu schimbă de fapt nimic. Dar care tot crede, orbeşte, că schimbul de cadre va îndrepta ceva…

Ieşirea din Matrix se poate face doar prin renunţarea la supunere faţă de mass-media, prin renunţarea la punerea nădejdilor în partidele politice şi prin îndreptarea către oamenii care fac binele, concret, zi de zi.

Agitaţia comunistă împotriva „răufăcătorului X” – uneori răufăcător, alteori o victimă a manipulării publicului – este parte din sistemul de control „pâine şi circ”. Vă amintiţi de expresia „capul lui Moţoc vrem”? O „soluţie” care nu rezolvă nimic! Este doar un mijloc de a dirija şi risipi energiile oamenilor pe căi sterpe.

Adevărata soluţie este construirea. Alipirea de oamenii care construiesc. Alipirea de oamenii care sădesc puieţi, care curăţă gunoaiele de la marginea drumurilor şi din natură, care îndreaptă gardurile şi repară casele bătrânilor şi copiilor rămaşi singuri, care fac binele. Mulţi dintre ei sunt preoţi, mulţi dintre ei sunt profesori, alţii sunt medici, ingineri, studenţi, muncitori, ţărani… Dar singura apartenenţă importantă a lor este apartenenţa la oamenii care fac bine, oamenii care construiesc.

„Şi să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă de cap în vreme ce noi construim?” Dintre cei care construiesc se vor ridica natural conducătorii de care avem nevoie, iar „clasa politică” putredă va cădea.

Autor: Mihai-Andrei Aldea

Sursa: Mihai-Andrei Aldea Blog

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu