C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Hunor Kelemen către Andrei Pleşu: „Aţi fost ministrul Culturii la Mineriada din ’90. Au murit oameni, dar aţi rămas în Guvernul patronat de Iliescu. N-aţi avut crampe etice şi remuşcări morale!“

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vine cu un nou drept la replică pentru Andrei Pleşu, după ce scriitorul i-a dedicat un editorial pe blogurile adevarul.ro. Este al doilea schimb de replici dintre cei doi foşti miniştri ai Culturii.



Redăm integral replica lui Kelemen Hunor pentru Andrei Pleşu:

„Despre încurcatul borcanelor – răspuns domnului Pleşu

Nu aş putea să nu îi mulţumesc domnului Pleşu pentru că, de la un paragraf dedicat mie, trece la un întreg articol. Printr-o coerenţă intelectuală de mare clasă, cu care foarte puţini oameni sunt dotaţi şi, de obicei, aceştia trebuie confirmaţi de domnul Pleşu, într-o săptămână domnia sa nu mă mai consideră prost crescut, doar lipsit de tact. De aceea simt un fel de optimism moderat.

Cu mare atenţie am citit şi acest articol, chiar dacă mi-am dat seama, bineînţeles, că nu este o pagină de Heidegger. Totuşi, fiind obişnuit cu textele din Minima Moralia, Limba păsărilor, Despre îngeri, am căutat ceva esenţial…

Mă simt nevoit să fac o precizare, poate necesară nu numai pentru domnul Pleşu. În accepţiunea mea există o diferenţă semnificativă între a accepta şi a respecta – pe de o parte, – şi a sărbători, pe de altă parte. Am spus doar că, maghiari nu vor putea sărbători centenariul de anul viitor, cu câteva argumente care încap într-un articol de ziar. În continuare nu veţi găsi un text de al meu, în care aş spune că nu accept ziua naţională a României, sau că nu aş respecta ceea ce pentru români este un moment important. Aşa cum foarte bine poţi să respecţi Constituţia în vigoare, dar să nu fi de acord cu toate prevederile ei, chiar să te gândeşti la amendarea ei.

Nu sunt convins că veţi fi de acord cu mine, însă voi încerca, totuşi, să vă conving: statul nu are niciun merit, nici pentru funcţiile oferite, aşa cum sugeraţi d-voastră, nici pentru premiul Uniunii Scriitorilor din România, nici pentru distincţia care mi-a fost acordată în anul 2000. Desigur, statul are alte merite, dar nu în acest domeniu. Poate a existat şi o contribuţie din parte mea, mai modestă sau mai substanţială, desigur, vor spune alţii, în niciun caz eu.

În acelaşi timp, aş vrea să vă conving, domnule Pleşu, că în mine aţi găsit un susţinător incontestabil al tuturor întâlnirilor dintre culturile noastre. Nu pentru că am fost ministru al Culturii ştiu “că marile capodopere ale literaturii maghiare au circulat în România interbelică…”, şi nu numai în acea perioadă, aş adăuga eu. Sunt convins că nici d-voastră nu aţi acumulat o vastă cultură în diferite funcţii administrative pe care le-aţi deţinut, cum nici pe mine nu această calitate vremelnică m-a făcut să petrec mult timp în bibliotecă. Dar, dincolo de aceste întâlniri culturale extrem de necesare, ar fi bine să putem discuta şi despre relaţia dintre stat şi cetăţean, dintre stat şi minoritate etnică, forţa şi importanţa cuvântului dat şi respectarea lui şi alte multe teme de actualitate.

Îmi reproşaţi, domnule Pleşu, nişte decizii importante. Vă citez: “Mai grav e că aţi înţeles prea des, în urma unor calcule politice de nişă, să acceptaţi alianţe lucrative, cu orice formaţiuni politice, mai mult sau mai puţin onorabile. Un pic de “exigenţă”, un pic de ştaif etic nu v-ar fi stricat.” Da, poate că aveţi dreptate. Până la urmă, cu toţii avem nevoie, din când în când, de o îndrumare morală, uneori chiar şi de câte o lecţie de etică. Desigur, contează de la cine, în ce context şi în ce moment primim acele îndrumări, acele lecţii necesare. Dacă nu mă înşeală memoria, d-voastră aţi fost ministrul Culturii în momentul mineriadei din iunie 1990. Era un eveniment în urma căruia au murit oameni, să nu mai vorbim despre alte consecinţe pentru ţară şi societate. D-voastră aţi rămas în funcţie până la următoarea mineriadă. Nu îmi aduc aminte că aţi fi demisionat din guvernul “patronat” de Ion Iliescu şi condus de Petre Roman. Nu ţin minte să fi auzit strigătele d-voastră provocate de dureroase crampe etice şi de anumite remuşcări morale, nu v-am auzit niciodată că nu vreţi să fiţi asociat cu acel regim brutal, care cu ajutorul minerilor şi nu numai, a făcut curăţenie prin capitală şi a plantat flori prin parcuri. Sunt convins că aţi avut argumente solide pentru a rămâne în funcţie, cum eu, însă, nu am avut niciun motiv în iulie 2014, când, nesilit de nimeni, dar nefiind de acord cu deciziile guvernului din care am făcut parte, nu am ezitat să îmi dau demisia.

Daţi-mi voie un ultim comentariu despre încurcatul borcanelor. Poate vi se pare ridicolă şi confuză aluzia mea la vânzarea saşilor şi evreilor. Domnule Pleşu, nu fost nicio aluzie. Statul român, sub conducerea dictatorului Ceauşescu, a făcut comerţ cu oameni. A vândut cetăţenii statului pe bani. D-voastră încercaţi să găsiţi o scuză acelui regim mizerabil în care am trăit împreună, spunând că evreii şi saşii erau fericiţi să fie vânduţi. Nu ştiu cum aţi măsurat dimensiunea fericirii lor, individual sau colectiv, nu cunosc nici perspectiva din care aţi văzut acea doză de fericire, dar sună oribil această scuză. Mă bucur, însă, că pentru noi, pentru maghiarii din România nu a existat cumpărător. Desigur, pentru d-voastră poate ar fi o emoţie în plus să ne vedeţi venind “ritmic” în Transilvania, împreună cu saşii căutând rădăcinile noastre uscate de vreme şi vremuri.

Mai am o singură rugăminte: arătaţi-mi şi mie textul în care eu am exprimat ideea că “saşii rămaşi şi-au pierdut identitatea”. Tare recunoscător aş fi dacă nu mi-aţi atribui cu o oarecare abilitate cuvinte pe care nu le-am rostit, idei care îmi sunt totalmente străine“.

Kelemen Hunor

Săptămâna trecută, Kelemen Hunor i-a răspuns lui Andrei Pleşu, după ce scriitorul a publicat pe blogurile adevarul.ro un editorial critic la adresa liderului maghiar, în contextul aniversării Centenarului.

Sursa: Adevarul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss