Analize și opinii Cultură și Familie Extern

Germania este standardul Europei, iar Anglia idealul ei. Ce înseamnă asta în privința Educației sexuale?

4819041Germania este modelul Europei, iar Anglia idealul ei. Mercedes e cea mai apreciată marcă de mașini din UE, iar Jaguarul cea mai frumoasă. Angela Merkel e cel mai important lider politic al Europei, dar Elisabeta a II-a este regina eleganței politice.

Germania este un model și pentru România. Românii care nu l-au votat pe Klaus Iohannis nu sunt atât de triști precum ar fi fost cei care nu l-au votat pe Victor Ponta dacă ar fi ieșit acesta pentru că speră că domnul Iohannis va face lucrurile nemțește și va fi bine. Pe lângă celebrarea punctualității nemțești, atitudinea aceasta este însă un indiciu că Germania reprezintă un standard pentru români. Iar Anglia este la un pas de SUA pentru noi, care altfel suntem destul de departe de America.

Ce înseamnă asta în privința Educației sexuale?

Tema zilei a șaptea a Campaniei de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro este „Educația sexuală și pornografia”. Sunt două subiecte a căror graniță nu este decât un punct de trecere fără nici o restricție. Fotografia care însoțește această postare aparține ambelor domenii.

pg_17pg_18

Imaginile reprezintă un exercițiu pe două pagini dintr-un test de verificare a cunoştinţelor de educaţie sexuală la clasa a V-a, un exercițiu pe care elevii trebuie să îl rezolve. Ne cerem iertare pentru cititorii care consideră că este vorba despre un desen obscen și că este nepotrivită înfățișarea lui. Așa este, este nepotrivită. Dar acest desen este prezentat obligatoriu copiilor cu vârsta de aproximativ 12 ani! Un desen similar le va fi prezentat și copiilor din România și Republica Moldova dacă românii îi vor imita pe nemţi în privința educației sexuale.

De fapt, în Republica Moldova, în 2005, a fost introdus în şcoli, începînd cu clasa I şi terminînd cu liceul, obiectul de studiu „Deprinderi de viaţă”. Planşele ilustrative la acest obiect aveau, practic, aceleaşi desene ca într-un test pentru elevii germani făcut public de curând, în care acestora li se cerea să identifice mai multe stiluri de practici sexuale explicit reprezentate. În urma protestelor părinţilor şi a pedagogilor, acest obiect a fost retras din şcolile moldovene. Cu toate acestea, unele teme din el sunt predate la orele de „educaţie civică”.

Mai grav este că Educația sexuală este materie obligatorie. Vi s-ar părea ciudat ca atunci când vine fetița de la școală și vă spune că la școală au fost învățați „să se atingă” la ora de Educație sexuală să îi spuneți că așa e cu unele materii, sunt mai grele, ca matematica de exemplu?! Alternativa, adică retragerea de la această oră, poate însemna arestarea.

Acest desen nu este o întâmplare, pentru că însuşi conceptul Educației sexuale este de așa natură. Și aceasta este clar, din ghidul pe care Organizația Mondială a Sănătății îl cere statelor să îl aplice în privința Educației sexuale. De exemplu, la vârsta de 0-4 ani, copiii trebuie să fie informați despre „descoperirea propriului corp şi a propriilor organe genitale, masturbarea infantilă precoce”.

În Anglia, Educația sexuală a fost introdusă pentru a stopa procentul de sarcini la adolescente, cel mai mare din Europa. După ani de „educație”, Anglia ocupă tot locul fruntaș, dar cu o creștere a sarcinilor și a avorturilor, de asemenea, la adolescente.

Și pornografia, și Educația sexuală pun presiune pe copii și adolescenți pentru a face sex, văzut ca o normă.

Un sondajul realizat pe un eşantion de 500 de adolescenţi englezi a constatat că 77% dintre adolescente sunt de acord că „pornografia a pus presiune asupra fetelor şi tinerelor femei să arate într-un anumit fel”, în timp ce 75% au spus că pornografia le presează să „se comporte” într-un anume fel.

O tânără de 18 ani din Anglia a răspuns la întrebarea legată de orele de educaţie sexuală: „Întotdeauna m-am simţit presată de profesori atunci când, de exemplu, îmi spuneau că «sexul e normal, doar să vă protejaţi aşa cum trebuie», când de fapt eu nu eram interesată în a face sex la momentul respectiv şi eram fericită să aştept persoana potrivită. Nu cred că sexul ar trebui predat drept «normă». Oamenii ar trebui făcuţi să se simtă confortabil, iar profesorii ar trebui să spună «ar fi bine să aşteptaţi; legea spune că până la 16 ani, dar nu vă simţiţi presaţi de asta»”.

Educația este printre cele mai importante activități ale omului și criteriul viitorului. Societatea de mâine este rezultatul educației de astăzi. Gestionarea proastă a educației azi va rezulta într-o societate corespunzătoare în viitor. Sexualitatea umană este și ea un capitol important al vieții umane. Gestionată bine, contribuie la împlinire pe plan social şi familial. Gestionată prost, duce la distrugerea persoanei umane. Părinții sunt cei care îi cunosc cel mai bine pe copii și care trebuie încurajați să îi cunoască pe copii. Ei sunt în măsură să vadă cel mai exact când și cum este potrivit să le explice copiilor problemele de sexualitate.

De aceea, azi postăm câteva materiale despre pericolele și ineficiența Educației sexuale înțeleasă ca drum spre promiscuitate, în care singurele aspecte negative sunt bolile cu transmitere sexuală și sarcina.

Update:

1. Referitor la utilitatea educaţiei sexuale în combaterea bolilor cu transmitere sexuală:

– În special în ţările nordice şi occidentale, care au făcut pionierat în domeniul educaţiei sexuale, Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) a raportat o creştere cu 41% a cazurilor de infecţie cu Chlamydia (una din cele mai frecvente BTS-uri), în perioada 2006-2010, în special pe segmentul 15-24 de ani (trei sferturi din noile cazuri înregistrate): http://www.ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/Annual-Epidemiological-Report-2012.pdf#page=51

– În Marea Britanie, unde se face educaţie sexuală încă din anii 1970 şi începând de la vârste tot mai mici, Agenţia de Protecţia Sănătăţii (Health Protection Agency) arată că incidenţa infecţiei cu gonoreea în rândul persoanelor cu vârsta de până în 25 de ani este de 56%: https://www.gov.uk/government/news/sexually-transmitted-infection-risk-in-england-is-greatest-in-gay-men-and-young-adults.

– În perioada 2004-2013, datele furnizate de Public Health England, Serviciul de Sănătate Publică din Anglia, arată o creştere cu 40% a incidenţei bolilor cu transmitere sexuală: https://www.gov.uk/government/statistics/sexually-transmitted-infections-stis-annual-data-tables

– În ciuda intensificării educaţiei pentru sex protejat şi a conştientizării publice cu privire la aceste probleme, Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA a anunţat şi el în 2012 că jumătate din noile cazuri de boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA, se înregistrează pe segmentul de vârstă 15-24 de ani: http://www.foxnews.com/health/2014/05/07/state-by-state-where-its-easiest-to-catch-or-avoid-stds/;

2. Referitor la utilitatea educaţiei sexuale în prevenirea sarcinii la adolescente:

Rata mai mică a naşterilor la adolescente nu este un argument valid în favoarea eficienţei educaţiei sexuale. Poate fi pur şi simplu rezultatul accesului mai eficient la servicii de avort pentru adolescente, cum este cazul ţărilor nordice şi al Ţărilor de Jos, unde această procedură este folosită cu scop contraceptiv, nu propriu-zis medical (http://www.cbs.nl/en-GB/menu/themas/bevolking/publicaties/artikelen/archief/2011/2011-3322-wm.htm).

Experienţa Marii Britanii, unde se înregistrează de asemenea o rată înaltă a  incidenţei avortului la adolescente, arată eşecul educaţiei sexuale de tip contraceptiv. În 1972, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) a publicat un raport despre sarcinile neplanificate. Printre recomandările acestuia, puse în aplicare de un guvern cooperant, se numărau liberalizarea contracepţiei indiferent de vârstă sau venituri, precum şi introducerea educaţiei sexuale în şcoli. În 1991, situaţia nu se îmbunătăţise, iar în 1999, acelaşi colegiu al medicilor ginecologi a publicat un al doilea raport, care recunoştea eşecul primei iniţiative. Principala soluţie recomandată a fost să se facă mai multă educaţie sexuală în şcoli şi contracepţia să devină şi mai accesibilă (http://dera.ioe.ac.uk/15086/1/teenage-pregnancy.pdf).

Cu toate acestea, nimeni nu a luat în seamă statisticile care arată o rată de eşec uriaşă a contracepţiei la adolescenţi: 14% pe an rată de eşec a prezervativului la adolescenţi şi 20% rată de eşec a folosirii pilulei în primele şase luni la adolescentele cu vârste între 12 şi 18 ani (http://www.philadelphiapregnancy.org/factsheets/Contraceptive_teens.pdf).

Sursa: Stiri pentru viata

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu