C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Post-Scriptum la cazul Alfie”

Când scriam notița despre cazul Alfie, am vrut să exemplific cu o amintire personală. Însă am avut o reținere să o public. Dar ținând cont de reacțiile cititorilor la acea notiță, m-am decis să o povestesc. Am schimbat doar numele personajelor.



Acum 11 – 12 ani, decanul Facultății de Medicină, Doina Azoicăi, (un decan apropiat de studenți încât aceștia o numeau între ei „decănița noastră” „profa Doina” „mama Doina”), a venit la Rectorat și mi-a spus: „Domnule Rector, sunt doi studenți din țara X, în anul III, care au dificultăți financiare. Au un copil cu probleme medicale. E foarte greu pentru ei să achite 10.000 de euro pe an. Trebuie să-i ajutăm. Trebuie să găsiți o soluție. Sunt studenți foarte buni, nu ne putem permite să-i pierdem”. Cum știam că, atunci când era vorba de „copii ei”, Doina era de neoprit, am căutat o soluție. Am propus Senatului ca, din cele 9 milioane de euro obținute anual de Universitate din taxele studenților pe locuri cu taxă în valută, să creem un fond (de 15.000 Euro) pentru burse de merit. Senatul Universității a fost de acord și a aprobat și regulamentul în baza căruia se acordau aceste burse. A avut loc prima competiție și cei doi studenți au fost printre cei care au câștigat burse. Au menținut-o până la finalizarea studiilor universitare.

La ceva timp după ce s-a finalizat această acțiune, cei doi (să le spunem Carmen și Juan) au solicitat o audiență. I-am primit. Veniseră să mulțumească pentru șansa pe care le-a oferit-o Universitatea ieșeană. Și astfel am aflat povestea care m-a impresionat.

Carmen și Juan se cunoșteau din copilărie. Erau vecini și colegi de școală. La 19 ani s-au căsătorit și au plecat la facultate. Carmen a terminat Politehnica, a urmat un masterat și la 28 de ani a susținut teza de doctorat. Juan a urmat o facultate economică și a obținut în plus și licența la o facultate de sport. Fiind realizați profesional și financiar, au hotărât că pot să aibă un copil. Sarcina a decurs fără probleme și Carmen a născut un băiețel voinic pe care l-au botezat Ronaldo. La o lună după ce Ronaldo a venit pe lume, au aflat o veste îngrozitoare: medicii le-au spus că Ronaldo suferă de o boală genetică rară, netratabilă, cu o șansă de supraviețuire de maximum 6 luni. Le-au propus să-l plaseze într-o instituție de îngrijiri până când Ronaldo va muri. Carmen și Juan erau credincioși creștini fără a fi practicanți zeloși. S-au dus la preot, s-au spovedit, s-au sfătuit cu acesta și au luat o decizie impresionantă: au renunțat la cariera profesională și au hotărât să stea cu Ronaldo pentru ca acesta să simtă în scurta sa viață dragostea părinților. Au trecut 6 luni, a trecut un an și Ronaldo se încăpățâna să trăiască. Cu un handicap major, dar trăia. Atunci au luat o altă hotărâre: vor fi medici și vor încerca să-și salveze copilul și pe alți copii aflați în situația lui. Dintre sute de oferte de pe internet, au ales Medicina de la Iași, deși taxele erau mari. „De ce Iași?” am întrebat.

Mi-a răspuns Carmen: „M-a atras mesajul Universității: tradiție, modernitate, spiritualitate. M-a tentat diversitatea culturală a acestei Universități, ceea ce arăta un climat de toleranță și am spus că este un loc în care vom fi acceptați și noi, dar mai ales copilul nostru”.

Au venit în Iași, au închiriat un apartament, au amenajat o cameră cu aparatură medicală de susținere pentru Ronaldo și au început facultatea. Încercările însa nu i-au ocolit. Proprietarul apartamentului l-a vândut și noul proprietar i-a somat pe 24 decembrie (da, în Ajunul Crăciunului) să se mute în 24 de ore. Au găsit o căsuță într-un sat de lângă Iași și s-au mutat cu Ronaldo și cu cel mai bun prieten al acestuia, un fox terrier. Apoi, la vârsta de 4 ani, Ronaldo a făcut o fractură în timpul unei crize de epilepsie, iar în spital a contractat o infecție nosocomială. Tratamentul a topit ultimele economii ale familiei, dar a fost salvat. În tot acest timp, Carmen și Juan nu și-au neglijat studiile.

Ascultam toate acestea, povestite senin de doi tineri și din ei simțeam că emană frumusețe, dragoste și optimism.

Apoi nu ne-am mai văzut decât la festivitățile de deschidere și închidere a anului universitar, la care nu au lipsit niciodată și la care veneau însoțiți de Ronaldo și cățel. Eram informat constant despre situația lor de Doina Azoicăi.

La un an după ce am părăsit funcția de Rector, absolvenții din acel an au hotărât (prin vot) ca eu să fiu profesorul invitat să le țină cursul de final. Atunci, în Piața Universității le-am vorbit celor peste 3000 de participanți (absolvenți, părinți, rude) despre nucleul mistic al profesiei medicale. După festivitate, au venit la mine Carmen, Juan și Ronaldo (bineînțeles și cățelul). Au venit să-și ia rămas bun. Absolviseră și plecau acasă. Li se împlinise visul: fuseseră angajați la un spital privat (catolic), unde erau îngrijiți copiii cu boli grave și cu handicap major. Ronaldo împlinise 9 ani. La despărțire, Juan a spus „Domnule Rector, nimic nu este mai adevărat decât că o credință te întărește. Carmen și cu mine am ajuns la concluzia că prin aceste încercări, Dumnezeu ne-a dat un semn că vocația și destinul nostru este de a deveni medici și nu ingineri sau funcționari bancari”.

Concluziile le trageți dumneavoastră.

P.S.: Ronaldo sfidează știința medicală. A împlinit 12 ani, deși speranța de viață era de 6 luni. Carmen a câștigat un grant de cercetare, privind boala de care suferă copilul ei.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

 

Related Posts

One Response “Fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Post-Scriptum la cazul Alfie””

  1. ... says:

    Multumesc!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss