Analize și opinii

Eurodeputatul Norica Nicolai acuză: ”România face jocurile Germaniei și Franței în UE!”

Noul format al Directivei privind lucrătorii detașați adoptat în această săptămână de miniștrii muncii din UE, cu opoziția Poloniei, Ungariei, Letoniei și Lituaniei, nu va rezolva nici una dintre problemele celor 2 milioane de persoane (dintre cei peste 500 de milioane de cetățeni UE) care muncesc în regim de detașare, ci din contră, le va bloca accesul pe piața muncii din Europa de Vest și va distruge avantajul competitiv al firmelor est-europene.



Afirmația aparține eurodeputatei ALDE Norica Nicolai, care acuză țara noastră, totodată, că a făcut iar jocurile Germaniei și Franței în UE, împotriva intereselor est-europene.

”Regret faptul că România a votat în favoarea formatului care restrânge la 12 luni perioada de detașare și care impune un nivel de salarizare la nivelul statelor în care se prestează munca, element care anulează chiar esența detașării. Am ”reușit” din nou să facem agenda Franței și Germaniei, care acuză protecționismul național când vine de la Trump dar care, în loc să reducă poverile sociale impuse propriilor cetățeni, poveri care influențează direct afluxul de muncitori detașați din Est, duc campanii de combatere a ”dumpingului social” din Est.

Aș vrea să spun că nu cred că a fi muncitor detașat este o situație confortabilă pentru nici o persoană care ajunge să presteze această muncă. Dar, din păcate, pentru unii dintre cetățeni, mulți dintre ei români, este singura formă de a pune o pâine pe masă. Muncită. Cu greu. Îmi este tare teamă că noile reguli le vor lua și dreptul la această pâine și atunci va fi prea târziu să ne dăm seama că azi am fi putut face mai mult” scrie Nicolai pe Facebook.

Sursa: InPolitics