C O N T R A P R O P A G A N D Ă

După douăzeci de ani: “Minciună de stat şi adevăr privat”

portret4Am fost “interpelat” vehement astăzi de un tînăr, beneficiar al unui standing de viaţă peste medie, datorat tatălui său care a fost un bun “manager” al “oportunităţilor” apărute după decembrie 1989, este nemulţumit de faptul că trebuie să CHIAR scrie “nişte” pagini pentru a obţine diploma de doctor în… (spun eu), “vorbe” ! Şi mi-am amintit de acest editorial pe care l-am scris cu douăzeci de ani în urmă la revista ASTRA din Braşov. Fără nici un comentariu (şi fără resentimente întîrziate, poate doar tristeţi neconsumate), reproduc textul meu din 1993.

Ca şi în cazul “agenţilor economici” care fac obiectul “micii” sau “marii” privatizări, confruntaţi cu paradoxurile unei “etape de tranziţie”, şi în plan moral, conştiinţa morală se vede confruntată cu o situaţie stranie (ar trebui, chiar, să spun periculoasă): în timp ce obiect al “privatizării” devine adevărul, minciuna rămîne monopol de stat. Această situaţie conduce la cîteva consecinţe deosebit de grave: în timp ce minciuna devine tot mai puternică, adevărul devine tot mai fragil. În slujba minciunii sînt mobilizate instituţii, specialişti, logistică, fonduri. În timp ce adevărul, sărac şi hăituit, se fărîmiţează în sute de “S.R.L.”-uri, minciuna scutită de concurenţă se transformă într-un bloc inexpugnabil. În timp ce mulţimea adevărurilor umilite falimentează, minciuna prosperă- culmea cinismului – tocmai datorită impozitului pe adevăr. În timp ce minciuna, a cărei forţă se bazează pe complicitate, garantează succesul şi prosperitatea, adevărul, avînd ca suport doar speranţa solidarizării morale, nu oferă decît riscuri. Pe “piaţa liberă” a conştiinţei morale, doar minciuna are “cerere”, “oferta” adevărului neavînd nici un ecou. Minciuna devine utilă sistemului iar adevărul – inutil conştiinţei civice. În cel mai bun caz, cu diferite prilejuri “festive”, ne facem – jenaţi – cadou adevărurile noastre personale, unii altora, pentru a masca minciuna în care locuim.

N-aş vrea să fiu greşit înţeles: nu pledez pentru “naţionalizarea” adevărului. Dar nici să cred că există douăzeci şi trei de milioane de adevăruri nu pot! Cred mai degrabă, că există tot atîtea minciuni, mai mari sau mai mici şi că ele sunt – sau ar trebui să fie – în proprietatea exclusivă a “producătorilor” lor. Atunci – minciuna nemaifiind monopol de stat – o “gardă morală” ar putea acţiona, eventual în numele guvernului, şi adevărurile noastre simple şi elementare – nu vreun abstract şi iluzoriu Adevăr – şi-ar primi preţul lor pe “piaţa” morală. Pînă atunci, însă, tot ceea ce putem face – inclusiv în cultură – este să “stocăm” aceste adevăruri.

Dar, atenţie: istoria ultimilor şaptezeci de ani ne-a arătat că stocurile mari de adevăr sunt periculoase – ele pot deveni explozive! Iar efectele acestei explozii – nemeritat de dureroase.

(Reprodus după revista ASTRA, Nr. 6 (232) 1993 )
sursa: vasilegogea.wordpress.com

Related Posts

One Response “După douăzeci de ani: “Minciună de stat şi adevăr privat””

  1. Sanyi says:

    Adevarurile,nu vor durea o vesnicie, adevarurile nici nu trebuie stocate! Adevarurile trebuiesc spuse, vorba romanului, verde in fata! Nimeni nu are dreptul sa amageasca pe nimeni! Altfel scriem de douzeci si ceva de milioane, intreb a cata oara, cati am ramas? Un popor viguros, cu speranta in viitor, nu trebuie intors, in evul mediu!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss