Analize și opinii

Dovada că România nu va avea niciodată dreptate la judecata Comisiei de la Veneția!

Finlandezul Kaarlo Tuori, din Comisia Veneția pentru România, a discutat cu „societatea civilă” sorosistă și cu reprezentanți ai lui Frans Timmermans (CE), politicile care trebuie aplicate statelor membre UE “neascultătoare” cu o lună înainte de Raportul pe România.



O nouă lege. Rahat cu apă rece

În contextul în care se vehiculează preluarea de către Finlanda a președinției rotative a UE de către România (începând cu 1 ianuarie 2019), finlandezul Kaarlo Tuori – care a semnat și Raportul Preliminar asupra Legilor Justiției din România din august 2018, s-a întâlnit în luna iunie, ca reprezentant al Comisiei de la Veneția (The European Commission for Democracy Through Law), cu membri ai „societății civile” sorosiste și reprezentanți ai Biroului lui Frans Timmermans (prim vice-președinte al Comisiei Europene), pentru a „discuta” cum să fie aplicată statelor membre UE așa-numitul „Rule of Law Checklist”, eventual cu tot cu „sancțiuni” pentru „neascultători”. Prin prezența controversată a judecătorului Tuori la o astfel de întâlnire, Comisia de la Veneția a întregit lanțul trofic al Comisiilor de „specialiști” (gen GRECO și OECD) care și-au părăsit menirea inițială de consiliere și de susținere a statelor și care sunt transformate, în prezent, prin infiltrarea lor cu „absolvenți” cu trainiguri și simpatii globaliste, în pure instrumente politice de presiune. Astfel de informații – pe marginea reuniunilor de mică sau mare amploare, care pot afecta poziția sau imaginea României, ar fi trebuit să ajungă prin serviciile secrete românești SIE și SRI, și la dispoziția Guvernului României, care gestionează riscurile politice de țară și imaginea țării în lume.

Dacă-i miercuri, e gargară

Pe 6 iunie a.c., o distinsă audiență sorosistă a luat în discuție, alături de Thomas Zerdick (membru al cabinetului Frans Timmermans- de la Comisia Europeană) și Kaarlo Tuori, membru al Comisiei de la Veneția pentru România, modul în care așa-numitul „Rule of Law Checklist” va fi aplicat statelor membre UE. Astfel, soarta statelor membre din Europa Centrală și de Est a ajuns să fie decisă prin discuții restrânse, de culise, în care ONGuri sorosiste care își arogă reprezentativitatea pentru „societatea civilă” și oameni precum Frans Timmermanns (cunoscuți pentru atașamentul lor la sorosism, dar și pentru luările de poziție agresive la adresa României) decid ce este de făcut la Uniunea Europeană și ce nu este de făcut. La întâlnire, au discutat despre soarta statelor UE diverși și „selectați” reprezentanți ai „societății civile”, începând cu cei ai Universității Central Europene (recent expulzată din Ungaria, cu euro-parlamentarul Monica Macovei prezent în board-ul instituției de producere de „activiști” și luptătoare vajnică pentru completarea agendei globaliste) și terminând cu ONGuri sorosiste (precum Open Society European Policy). Așadar, pe bani sorosiști, Comisia de la Veneția se reunea cu „societatea civilă” sorosistă și cu subalterni ai lui Frans Timmermanns pentru a discuta aplicarea (și orice aplicare are și o pedeapsă în caz de refuz sau ignorare) unor reguli pentru statele membre UE, folosind un instrument de pură sorginte neo-liberală și „progresistă”. Din acest punct de vedere, prezența magistratului finlandez Kaarlo Tuori, alături de Timmermanns, la o manifestare care practic decidea cum urmau să fie aplicate implementări sau sancțiuni statelor membre UE, eventual unor state conservatoare precum România, încalcă independența puterii judecătorești care ar trebui să funcționeze chiar și în cadrul Comisiei de la Veneția, iar Tuori trebuie să își ceară scuze României. Cu atât mai mult cu cât, sub impulsul unor declarații iresponsabile ale Președinției României, pe agențiile de presă a fost creată știrea că Finlanda ar putea prelua de la România, președinția UE începând cu 1 ianuarie 2019.

Yes-man, deci exist. La UE

cristoiublog.ro a prezentat în exclusivitate mecanismul prin care organizații precum OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) sau GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției al Consiliului Europei), au devenit în ultimii ani, simple instrumente politice, folosite de Comisia Europeană ca ciocan pentru unghiuțele statelor „neascultătoare”, în special cele cu guverne considerate „conservatoare” precum România. Dincolo de reluarea copy-paste a Comunicatelor Uniunii Europene – exersată de fătucele din presa dâmbovițeană, cu precădere cea din Divizia Presă gen DIGI TV, Adevărul sau Realitatea TV, publicația noastră a dezvăluit, în exclusivitate, un profil mai puțin cunoscut al unor oficiali UE. Astfel, la organizația GRECO, actualul președinte – judecătorul croat Marin Mrčela, cerea „reducerea imunității” pentru acuzații din dosarele de corupție dar și o campanie de Anti-Corupție globală desfășurată alături de fundațiile sorosiste. Practic, „reducerea imunității” s-a și înfăptuit în România, prin folosirea în procesele penale a Protocoalelor SRI cu Justiția- care a afectat elementar dreptul la apărare al celor puși sub acuzare. La OECD, secretarul general Angel Gurría (Mexic) dădea „decret” în mai 2018 pe organizație, că „multilateralismul” (a se citi „globalismul”) este „singura cale de urmat pentru toți”, iar un adjunct al său – fostul polițist sloven Drago Kos – care conduce un fantomatic Grup de lucru asupra Corupției din OECD, ataca public Curtea Constituțională a României, dar și pe Ministrul Justiției român, Tudorel Toader, descriind DNA ca pe o „poveste de succes în lupta anticorupție”: pentru memoria publică, inclusiv a lui Gurría și Kos, în România se investighează implicarea unor procurori, alături de ofițeri de informații, în dezvoltarea unui Stat Paralel, prin încropirea de dosare penale pentru persoane publice incomode, având „anti-corupția” ca simplu pretext.

România nu trăiește neapărat pentru a satisface aroganțele unor „numiți” de la organizații precum OECD, GRECO, Veneția sau ONU. S-a putut vedea, însă, că exportul de „multilateralism” (globalizare) a produs și produce în continuare o generație de politicieni împănată cu aflători în treabă și „democrați cu ziua”, care folosesc excesiv dublul-standard în politică și aplică egalitatea intereselor lor imediate, după fiecare discurs despre egalitatea statelor din cadrul Uniunii Europene.

Autor: Traian Horia

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • BAI TROGLODITULE A MI FATAT GAINA TA PUI LA GAGESTII TAI DIN VRANCEA …??? TU DE CAND FACI OUA CA PADUCHII…BAI PLOSNITA???