Analize și opinii

Dezvăluire făcută de un fost șef al SPP: ”Unii magistrați au fost numiți la ordinele SRI-ului!”

Dezvăluiri incendiare în comisia parlamentară care anchetează alegerile prezidențiale din 2009. Dumitru Iliescu, fost șef al Serviciului de Protecție și Pază, a spus, printre altele, că unii magistrați au fost numiți la ordinele SRI-ului.



”S-au derulat acțiuni pentru fidelizarea unor conducători ai unor instituții publice de la nivel local – primarii cei mai importanți, pentru că aveau un rol deosebit în organizarea alegerilor. O altă acțiune a fost crearea unui portofoliu de magistrați – procurori și judecători – care să răspundă pozitiv la solicitările SRI. În aceste dosare erau magistrați – ofițeri acoperiți ai SRI. Când a apărut legea prin care li se interzicea să mai facă parte din SRI, au fost trecuți în rezervă”, a dezvăluit Dumitru Iliescu, potrivit Realitatea tv.

Pentru ce a fost necesar acest portofoliu?

”Pentru a-i scoate din jocul politic pe cei care erau incomozi. Când o persoană era incomodă, SRI construia dosarul. Erau făcute interceptări și de multe ori transcriptul lor era realizat după mixaje, iar după aceea dispăreau originalele. Nu toți magistrații erau în această situație. Circuitul unui dosar construit de SRI – înregistrări, transcriptul după montaje era inaintat procurorului din portofoliul pe care-l aveau deja, cu soluția pentru ordonanță, și se indica și instanța căreia să-i fie înaintat dosarul cu soluția în dosar”, a precizat fostul șef al SPP.

Din acest porofoliu, susține el, au fost numiți și o parte dintre judecătorii Biroului Electoral Central, precum și unii șefi ai unor secții de votare și chiar membri ai secțiilor de votare.

”Acestea s-au derulat pentru a avea control asupra fluxurilor financiare ale instituțiilor bancare cu scopul final de a controla comisioanele. Finanțarea campaniei din 2009, dar și a altor campanii, s-a făcut și datorită controlului acestor fluxuri financiare”, a mai afirmat Dumitru Iliescu.

Un alt obiectiv al SRI a fost controlul asupra mass-media, susține acesta. ”Prin acoperiții pe care-i aveau în mass-media se venea cu acuze foarte grave asupra celui care era cercetat”, a declarat Iliescu, în Comisie.

Autor: Alexandra Cruceru

Sursa: Stiri pe surse

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu