C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deutsche Welle: ”Sirenele din dimineața de miercuri ne-au transmis sentimentul tulbure că istoria se repune în marș.”

Share Button

În perioada 18-21 aprilie, se desfășoară în România un exercițiu de alarmare care, potrivit autorităților, nu are alt scop decât testarea vechilor instalații.

646x404-2-820x300

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a pus la cale un exercițiu straniu, uitat de foarte multă vreme, și care constă în punerea în funcțiune a alarmei aeriene. Miercuri dimineața puțin după ora 10 s-au  putut auzi în București sirenele care, după unele mărturii, au sunat exact la fel ca în anii 40 ai secolului trecut când anunțau bombardamentele anglo-americane. De-atunci alarmele au sunat de multe ori, mai ales în perioada regimului comunist când erau puse în funcțiune periodic, dar nu a mai fost vorba de bombe, ci de simple exerciții.

Exerciții pentru ce? Înainte de căderea regimului comunist țările Estului trăiau într-o ambianță relativ sigură, dar care nu excludea războiul. Românii, de pildă, se temeau de o invazie sovietică așa cum se produsese în 1956 în Ungaria sau în 1968 în Cehoslovacia, cu toate că politicile guvernului comunist nu ieșeau nici măcar cu o iotă din dogma generală și nici o mișcare civică de rezistență nu se închegase. Paul Goma a fost urmat de puțini și mai curând abandonat de confrații săi. Dar teama lucra inclusiv la nivelul conducerii de partid. O dovadă sunt exercițiile periodice de apărare civilă care antrenau în rândul gărzilor paramilitare și pe elevii de vârsta liceului cu uniforme specifice albastre. Erau varianta de Hitlerjugend a lui Ceaușescu. Țara se pregătea, aparent, de război, deși nimeni nu ar fi putut spune de unde venea, mai exact, amenințarea.

Au urmat apoi anii contradictorii de după căderea comunismului, ani care, în ciuda unor frământări sociale puternice, s-au caracterizat printr-un sentiment profund că pacea s-a instalat definitiv. Cu toate că bombele cădeau încă deasupra Belgradului către sfârșitul mileniului, adică la doi pași de România, țara trăia netulburat sentimentul unui triumf al democrației liberale și al ”sfârșitului istoriei”. Exercțiile de alarmare, care, fără ca cineva să o spună explicit, au ca scop să-i prevină pe locuitorii orașelor că avioane inamice au intrat în spațiul aerian național și umează să lanseze bombe, au fost complet abandonate. Decenii la rând, nimeni nu s-a mai gândit să acționeze sirenele instalate pe acoperișele înalte ale clădirilor. Și era de înțeles căci ar fi fost ca și cum un retardat ”uitat în tranșee” ar fi început să însceneze temerile sale grotești față de un război neverosimil.

Ceea ce s-a petrecut miercuri este ieșit din comun. Și nu alarma în sine, ci faptul că nimănui nu i s-a părut nefirească sau chiar insultător de nepotrivită așa cum s-ar fi întâmplat cu 15-20 de ani în urmă. Dacă lui Raed Arafat i-a trecut prin cap să inițieze acest exercițiu și dacă întreaga administrație a urmat disciplinat instrucțiunile înseamnă că, în secret, fără să ne dăm seama cum, sentimentul păcii definitive s-a rarefiat și a făcut din nou locul unei stări de vigilență. Chiar dacă se poate spune că instalațiile vechi și nefolosite de mult – ca și cele mai noi de altfel – aveau nevoie să fie testate  măcar pentru faptul că ele există, nu se poate nega că multă vreme nu au foste testate și că ar fi putut să mai treacă încă ani buni fără să fie puse în funcțiune. Raed Arafat semnala (ca justificare implicită) că un exercițiu similar a avut loc și în Germania, ceea ce nu vrea să spună decât că mutația de care vorbim se petrece într-un spațiu mult mai larg. Asistăm se pare la o transformare psihologică de profunzime, la disiparea acelui sentiment senin că ne-am instalat definitiv în post-istorie și că pacea lui Kant este deja prezentă.

Alarma aeriană, care păruse definitiv dispărută din peisajul sonor al orașelor din România, a reapărut miercuri cu aerul aparent anodin al unui exercițiu de rutină. ”Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația”, a declarat Raed Arafat. Pentru ce? Nu așteptăm răspuns, desigur, căci nimeni nu poate răspunde. Nimeni nu poate invoca un pericol precis, dar este clar că de la o vreme încoace ideea unei amenințări militare nu mai pare atât de absurdă. Sirenele din dimineața de miercuri ne-au transmis sentimentul, tulbure, că istoria se repune în marș.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Facebook Comments
Share Button

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss