C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deutsche Welle: ”Criza Airbus Helicopters: e momentul ca România să tragă învățămintele necesare!”

Recent, în presa franceză a răzbătut nemulțumirea companiei Airbus Helicopetrs, care așteaptă de doi ani o comandă din partea guvernului de la București. Încă de pe atunci s-a observat că pentru România nu este o afacere prea bună, căci la Ghimbav francezii ar fi urmat doar să asambleze aparatele, fără să producă la fața locului nimic.



Dar factorul politic va fi acționat cu mare putere. Asupra României s-a exercitat presiunea concertată a Uniunii Europene, care promova ideea unei cooperări militare mai avansate între statele membre în contrapartidă  la NATO.

Și de fapt ”Europa Apărării”, chiar dacă lăsa să se vadă rivalitatea sa cu americanii, nu s-a structurat cu adevărat ca o alternativă la NATO din simplul motiv că nu avea obiective strategice clare. Până și NATO a intrat în criză, după prăbușirea URSS, din același motiv. Mai simplu spus, ca să construiești o alianță (în definitiv PESCO, dacă nu este o alianță, nu este nimic) este necesar mai întâi să ai o idee clară cu privire la cine sunt adversarii. Nu poți construi un dispozitiv militar dacă nu ști împotriva cui urmează să îndrepți armele. Or, la acest capitol, mai ales după turneul rusesc al principalilor liderilor europeni, UE pare mai derutată decât oricând.

În orice caz, o țară ca România, nesigură pe ea și oscilând mereu între Europa occidentală și SUA, nu s-a putut sustrage acestei ambianțe încheind mai multe contracte de înzestrare militară cu companii europene. Cu nemții lucrurile au mers foarte bine, înființându-se o companie mixtă cu grupul  Rheinmetall  pentru producerea în România a unui transportor blindat, dar cu francezii lucrurile au stagnat, pentru că, între timp, românii au descoperit că e mai avantajos să lucreze cu americanii. Ministrul Apărării Mihai Fifor anunța în toamna anului trecut cumpărarea a 45 de aparate AH-1Z Viper, de la Bell Helicopter, dar  lăsa să se înțeleagă că cele mai multe aparate se vor construi în România și că va obține un consistent transfer de tehnologie.

Nu știm, de fapt, ce și cum s-a negociat. E clar însă că francezii s-au angajat doar să construiască o linie de asamblare și să instruiască câțiva tehnicieni, urmând apoi să plece oricând în altă parte, dacă nu ar fi primit mai multe comenzi. Partea română va fi sperat că Franța se va arăta mai receptivă cu privire la preocupări românești sensibile (Schengen de exemplu), ceea ce nu s-a întâmplat. Ba mai mult, după promisiunile deșarte ale lui François Hollande, a venit la București și Emmanuel Macron, dar nu pentru a împlini promisiunile predecesorului său, ci pentru a obține acceptul României de a renunța de bună voie la avantajele pe care legea europeană le oferea lucrătorilor săi detașați în străinătate. În plus, obținea și o înnoire a promisiunii că Guvernul de la București va contracta elicoptere militare Airbus.

În cele din urmă tot România iese prost. Fostul președinte Hollande nu se angajase în mod public să facă nimic (eventual făcuse promisiuni în tête-a-tête), în timp ce românii au încheiat un contract comercial pe care nu par capabili să-l onoreze.

Luni la Paris, ministrul Apărării Mihai Fifor s-a întâlnit cu deținătoarea portofoliului armatei din Franța, Florence Parly, dar nu e clar ce s-a întâmplat acolo. Probabil că i s-a cerut să lămurească situația contractului cu Airbus Helicopters, dar din declarația ministrului Mihai Fifor publicată pe Facebook (și nu pe site-ul oficial) nu se înțelege mare lucru: ”De asemenea, – scrie ministrul – am abordat cu doamna Parly posibilitățile de cooperare bilaterală, inclusiv în domeniul tehnico-militar și am convenit asupra avansării discuțiilor pe diferite paliere, în vederea dezvoltării industriilor europene de apărare”. În schimb, partea franceză a trecut total sub tăcere întrevederea cu ministrul român.

”Criza” româno-franceză (poate e prematur să o numim așa) ne sugerează că e momentul unui bilanț și al unei reflecții serioase. Dacă românii au făcut contracte de înzestrare militară doar cu scopul de a obține bunăvoința politică a unei capitale sau alteia e momentul să se tragă învățămintele necesare. Se spune mereu că ”România nu e Polonia”, cu subînțelesul că românii ar fi nevoiți de propria lor condiție să accepte condiții dezavantajoase, dar, în realitate, tocmai de aceea ”România nu e Polonia” pentru că se complace în această imagine.

Dacă însă au făcut mai multe promisiuni decât pot ține, dintr-un zel necugetat și pentru că nu aveau o planificare solidă a cheltuielilor, ar fi iarăși momentul unui examen sever. În primul rând în privința posibilităților bugetare de ansamblu, dar în mod special în ceea ce privește necesitățile reale de înzestrare militară. Nu avem informațiile necesare pentru a judeca un astfel de subiect, dar din spectacolul public răzbate bănuiala că nu există o gândire strategică reală și că politica de înzestrare este condusă frivol după considerente politice de circumstanță.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss