C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Deutsche Welle: “Adevărul nu e simplu niciodată”

Fostul șef al DNA din 2009 declară că protocolul cu SRI era ilegal și că nu l-a aplicat niciodată. Actuala șefă a DNA susține exact contrariul.



Cine minte? Daniel Morar sau Laura Codruța Kövesi? Sau mint amândoi, cel puțin cu privire la anumite detalii? Acestea sunt întrebările.

Să rezumăm. După publicarea protocolului secret dintre SRI și Parchetul General încheiat în 2009 au urmat o mulțime de comentarii negative cu privire la natura înțelegerii. Protocolul, aparent legal, conținea cel puțin o prevedere cu totul nelalocul ei, aceea prin care procurorii erau obligați să dea socoteală SRI-ului de modul în care au valorificat informațiile primite, deși constituirea unor echipe comune erau deja un prim element de alarmă.

Dar dintre toate comentariile s-a distins, firește, mărturia procurorului care conducea DNA în 2009, actualul judecător constituțional Daniel Morar. Intervievat de jurnalista Sorina Matei pentru blogul ei personal, Daniel Morar afirmă că protocolul introducea elemente noi față de Codul de procedură penală, fiind în anumite privințe ilegal. El pretinde chiar că i-ar fi spus aceste lucruri procurorului general din acea vreme, Laura Codruța Kövesi, într-o conversație telefonică, avertizând-o că nu va ține seama de protocol.

E o mărturie teribilă. Procuroul-șef al DNA din 2009 declară că a fost incomodat de acel protocol încheiat peste capul său și că s-a străduit să-l ignore pentru a salva acuratețea procedurii penale. De unele sesizări ale SRI a ținut seama, fără să dea explicații, de altele nu a ținut cont, considerându-le nerelevante. Era, se poate ghici în fundal, și o chestiune de demnitate personală, căci nu vedea de ce un procuror cu mintea și toate abilitățile intacte s-ar subordona unui agent de la ”Securitate”; de ce un agent SRI ar fi știut mai bine ce era de făcut decât el care studiase dreptul și se perfecționase în activitatea de anchetă judiciară. Ca să nu mai spunem că legea penală se transforma într-o fațadă în dosul căreia funcționa, secret, o altă procedură.

În fine, lipsește totuși ceva din acest interviu. Lipsește vocea lui Daniel Morar, căci nu e clar dacă avem un interviu adevărat sau doar o punere în scenă a unei scurte depoziții în scris și trimise eventual prin email. Chiar dacă afirmațiile sale sunt fără echivoc, vocea și chipul sunt mereu garanți indispenabili.

Spre deosebire de Daniel Morar, prea discret prin comparație cu miza situației, Laura Codruța Kövesi a dat  un interviu (cu voce) la Europa FM în care neagă totul, absolut totul, cu mult aplomb, lăsând să se înțeleagă că Morar ar fi mințit integral. Ea pretinde că fostul șef al DNA a acceptat protocolul, că l-a pus în aplicare, că a dat rapoarte la SRI și mai ales că nu a contestat protocolul niciodată, deși pretinde acest lucru.

Cu toate acestea, depoziția actualului procuror-șef al DNA nu e fără cusur. Ea nu pronunță numele lui Daniel Morar niciodată, referindu-se, prudent, doar la funcție și dă impresia că se ferește să reia afirmațiile tari ale reporterului la adresa lui Morar în așa chip, încât să nu poată fi citată. În plus, nu face nicio trimitere expresă la conversația telefonică pe care o invocă Morar, dând de înțeles că acesta nu a denunțat niciodată protocolul în mod oficial, ceea ce este desigur adevărat. În plus nu e clar deloc în ce constă așa numita aplicare a protocolului, căci una e să multiplici un text și să-l difuzezi prin birouri și alta e să-i dai curs în practica de anchetă. Prin urmare, Kövesi pare să spună doar faptul că Morar nu s-a opus în mod manifest, fapt cunoscut de toată lumea. Marea prestidigitație este că nu spune de fapt nimic contrar afirmațiilor lui Morar, referindu-se la un alt plan al discuției.

În ce-l privește pe Morar, el va fi omis destule detalii care au lăsat urme instituționale. Dar încă o dată să obsevăm că actualul judecător constituțional nu a dat un interviu veritabil. Din acest motiv, putem doar să presupunem că el nu putea ignora protocolul cu totul, străduindu-se doar să-l minimalizeze, ceea ce permite astăzi Laurei Codruța Kövesi să pretindă că există dovezi ale aplicării sale încă din 2009. În fine, de ce nu a denunțat protocolul cu SRI când a devenit mai târziu procuror general?? Întrebarea pusă de Laura Codruța Kövesi este legitimă.

Problema este că întregul context este nebulos și nu ne ajută deloc. Parchetul General și SRI încheiau un protocol de care președintele țării habar nu avea (sau cel puțin așa pretinde !). Laura Codruța Kövesi îi spune lui Morar că ”așa s-a hotărât” și că trebuie să se supună. Dar de ce să se supună? Care era de fapt autoritatea căreia trebuia să-i dea ascultare? Exista CSM, ca garant teoretic al independenței magistraților, președintele țării prezida ședințele CSM la care lua parte, erau cu alte cuvinte destule ”instanțe” de recurs, fie și unul discret. Prin urmare ceva nu se leagă.

Dar dacă e adevărat, așa cum se spune mai direct sau mai pe ocolite, că CIA, cu acordul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a inițiat operațiunea, pilotând SRI-ul în construcția acestei scheme, atunci șeful DNA din acel moment se vedea prins într-un război mai mare decât puterile sale. El putea face o discretă disidență personală, dar ar fi fost greu să denunțe întregul aranjament, fără costuri foarte mari. Dar chiar și așa, am văzut prea bine că Daniel Morar nu a fost numit reconfirmat în funcția de șef al DNA, fiind trimis în compensație la Curtea  Constituțională. A părut să fie evacuat din sistem tocmai pentru că devenise nefiabil pentru autorii din umbră. În schimb, un procuror submediocru ca Tiberiu Nițu, căruia toată lumea îi găsea numai defecte, a fost numit procuror general, întrucât el putea garanta secretul operațiunii.

Desigur ar trebui să renunțăm și la ideea că numirile de procurori șefi s-au făcut prin negocieri între Băsescu și Ponta, așa cum se acreditase la un moment dat. În această lumină, totul va fi fost o perdea de fum menită să ascundă adevăratele mecanisme. Așa se explică și de ce în ciuda protestelor virulente ale presei anticorupție și ale ”societății civile”, aranjamentul cu Tiberiu Nițu a fost ”validat” de americani și de Comisia de la Bruxelles cu aerul că un compromis e preferabil instabilității politice.

Este un scenariu posibil, deși nu există șanse prea mari să fie confirmat oficial. În orice caz, e un cadru care explică mai bine toate neconcordanțele de care ne-am lovit până acum.

Dar revenind la cei doi procurori cu depoziții contradictorii, este tot mai clar că ar fi necesar să depună mărturie în fața unei comisii parlamentare, eventual comisia de control a SRI. Deși poate ar fi mai potrivit ca CSM însuși să-și asume responsabilitatea unei ”anchete” care să țină seama de întreaga problematică și să nu ignore nici neputința de care justiția românească nereformată dădea la un moment dovadă. Adevărul nu e simplu niciodată.

Autor: Horațiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Related Posts

2 Responses “Deutsche Welle: “Adevărul nu e simplu niciodată””

  1. Gina says:

    Si, deasupra tuturor, cireasa de pe tort: CIA. “Precum in Cer asa si pe Pamant”, ce ESTE Jos, ESTE si Sus, s-ar cadea ca toate SERVICIILE SECRETE, COMISIILE de la toate nivelurile, din toate dimensiunile, sa-si regandeasca atitudinea in rezonanta cu energiile noii ere. Era Pacii.
    “Orice este greu inainte de a fi usor”. Tot adevarul ne va elibera, oricat de dureros, trist, complicat ar parea la prima vedere.

  2. Gina says:

    Si, daca omenirea ar mai face un pas in aflarea CELOR care STAU deasupra si mai ales in spatele SERVICIILOR SECRETE, problema captivitatii planetare ar fi definitiv si irevocabil rezolvata. Revelatie. Un nou si bun inceput planetar.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss