C O N T R A P R O P A G A N D Ă

De la marxism-leninism la neomarxism, marxism cultural și corectitudine politică

Sub lozinca: „Proletari, din toate țările, uniți-vă!” marxismul clasic a promovat lupta de clasă a clasei considerate oprimate, proletariatul, împotriva capitalismului. Marx considera proletariatul clasa oprimată „cea mai revoluționară `care nu are de pierdut decât lanțurile!” Teoria marxistă prezicea că revoluția mondială va izbucni în țările cele mai dezvoltate economic, cum ar fi Germania sau Imperiul britanic.

gdf

După primul război mondial, singura țară în care revoluția comunistă a reușit a fost  Rusia țaristă, țară subdezvoltată economic și nu prea a avut nici o legătură cu proletariatul. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, cum o nume a istoriografia comunistă a fost mai degrabă o lovitură de palat realizată de un grup de conspiraționiști bolșevici, lipsiți de scrupule, în frunte cu Lenin și Troțki care a reușit datorită dezorganizării generale a Rusiei și în primul rând a  armatei. unde moralul și voința de luptă erau la pământ. Această dezorganizare a urmat revoluției burghezo- democratice din februarie, care a l-a detronat pe țar iar cele două guverne provizorii care au urmat (Lvov și Kerenski) nu au făcut față  situației și au creat serioase nemulțumiri în țară.

De acestă situație „revoluționară” cum a numit-o Lenin au profitat conspiratorii bolșevici mai hotărâți, mai bine organizați și mai lipsiți de scrupule. De fapt, deviza bolșevicilor era „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, adică dezorganizarea,  lipsurile, nevoile și scăderea dramatică a moralului populației favorizează revoluția socialistă.

Oare ce a fost, de fapt, Lenin? O butadă de pe vremea comunismului ne spunea că Lenin nu a fost, în mod sigur, savantcăci atunci ar fi știut că socialismul nu trebuie experimentat pe oameni și probabil că a fost un filozof! Dar patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, ne spune că Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez care ne spune:

“Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practica a filosofiei”. O practică a filozofiei, soldată cu asasinate în masă.

Înainte de primul război mondial teoria marxista spunea că dacă în Europa va începe un război, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va declanșa revoluția socialistă, va înlătura guvernele şi va forma o nouă Europă Comunistă. Când a izbucnit războiul în vara anului 1914 acest lucru nu s-a întamplat ci din contra, muncitorii din toate tările au luptat fiecare în armata țării lor ca să-şi apere propriile ţări de inamic. Revoluţia comunistă din Rusia nu s-a extins în alte tări, nefiind susţinută de muncitori. După terminarea primului Război Mondial teoreticienii marxisti s-au întrebat – oare ce n-a funcționat? Răspunsurile au fost diferite! Lenin a creat Internaționala III, comunistă și o nouă teorie a revolutiei socialiste mondiale, care poate izbucni și într-o țară dezoltată politic, unde apare o situație revoționară, cu referire la Rusia, nu neapărat într-o țară dezvoltată economic cum a prorocit Marx! In schimb, doi dintre conducătorii intelectuali marxisti, Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria (considerat cel mai stralucitor gânditor marxist, după Marx încoace), în mod independent au venit cu acelaşi răspuns : ‘cultura occidentală şi religia creştină au facut ca muncitorii occidentali să fie orbiţi, să nu mai vadă interesele propriei lor clase’. Au concluzionat astfel că o revoluţie comunistă va fi posibilă în occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală cât şi religia creştină. Ca urmare acestea sunt cele două obiective principale ale marxismului cultural şi nu s-au schimbat de atunci.

Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a reperelor morale tradiţionale şi care s-a dovedit a fi de un real succes. Această strategie a constat din înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un ‘lung marş’ al marxistilor prin institutiile occidentale care formează cultura: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie.

Georg Lukacs s-a dovedit a fi şi mai influent. În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul scurtului regim bolsevic Bela Kun din Ungaria. În această postura el îşi punea întrebarea : „Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală?” şi a instituit în cele din urmă, ceea ce el a numit ‘terorismul cultural’. Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs şi-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală tradiţională a ţării atunci ar face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria. România a salvat Ungaria de comunism și de „terorismul cultural” al lui Lukacs intrând cu armata în Ungaria, ocupând Budapesta și alungând Guvernul bolșevic al lui Bela Kun. Lukacs a dispărut, dar a reapărut, în 1923, la ‘Săptămâna de studiu marxist’ din Germania.

Georg Lukacs este filosoful marxist care afirma, prin 1970, deci la bătrînețe, într-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, că preferă cel mai rău socialism celui mai bun capitalism. Această afirmație venea după milioanele de victime ale gulakurilor și după eșecul vizibil al socialismului, în toate domeniile. Mai rar atâta consevență în promovarea răului, ca în cazul acestui neomarxist! Oare ce așteptări să avem de la epigonii săi?

În Germania fiind finanțat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil, care mostenise o avere imensa și care după modelul lui Frederich Engels, care cheltuise averea părinților capitaliști pentru a finanța utopiile periculoase ale lui Marx,  dorea să și-o cheltuiască sponsorizând revoluția socialistă mondială.  Georg Lukacs a întemeiat Şcoala de la Frankfurt, care avea să devină locul unde a aparut şi s-a dezvoltat conceptul de corectitudinea politică, aşa cum îl ştim şi astăzi.

Aici, alături de Max Horkheimer,Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer şi doi psihologi, Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse, Lukacs a pus bazele marxismului cultural.  Horkheimer şi alti membri ai Scolii de la Frankfurt , au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud. Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului, în cadrul culturii occidentale, fiecare individ traieste într-o stare constantă de represiune psihologică. Eliberarea tuturor de aceasta represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural.

Chiar şi mai important, ei au inţeles că psihologia le ofera un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică prin care oamenii absorb o lectie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama. De exemplu pentru a promova homosexualitatea realizezi un film în care homosexualul este personajul pozitiv, oprimat de heterosexuali!

Un exemplu de conditionare psihologic „probabil involuntară” căci nu credem că pe Lennon l-au preocupat prea mult studiile școlii de la Frankfurt dar, în același timp, a fost produsul epocii sale, adică un „flower-power” cât se poate de sincer!

În 1934, Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania se stabilesc in orasul New York cu ajutorul Universităţii Columbia. Astfel obiectivul Şcolii de la Frankfurt  s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru in Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes.

Pentru a servi scopului său de „negare” a culturii occidentale, Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte „teoria critică„. Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfârşit. Se critică prin punerea la îndoială și relativizarea și a oricărei instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără neîncetate. Şcoala de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale faţă de orice aspect al vieţii ca aducandu-i un „prejudiciu”. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno care pretindea că leaga, credinţa tradiţională privind morala sexuală, relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei faţă de fascism. Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde ”corect politic”, faţă de oricine nu este de acord cu el, este – ”fascist”!

Şcoala de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care sustinea că istoria e determinată de cei care deţineau mijloacele de producţie. În acelaşi timp însă, istoria a fost determinată de grupuri de bărbaţi, femei, rase, religii care au avut puterea de „dominaţie” asupra celorlalte grupuri. Anumite grupuri şi în mod special cel al bărbaţilor de culoare albă au fost catalogate ca fiind „asupritori”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca şi „victime„. „Victimele„ au fost definite automat ca fiind ‘bune’, iar ‘asupritorii’ ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecărui individ în parte. Adică bărbatul alb, creștinul, heterosexualul sunt automat opresori iar femeia (feministă, căci celelalte femei nu există), omul de culoare, ateul, musulmanul, membrul LGBT sunt automat victime!

La inceputul anilor 1930, Horkheimer a lăsat deschisă intrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste? În anii ’50 Marcuse a raspuns acestei întrebari spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de studenţi, negri, femei feministe şi homosexualiexact cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele „sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastreMarcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit „toleranţă” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinpre stânga, inducând antonimul de intolerantă pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta. Astfel, atunci cand îi auziţi astăzi pe marxiştii culturali că fac apel la „toleranţă”, aceasta înseamnă de fapt, referirea la termenul lui Marcuse „toleranţă eliberatoare”. Este acelaşi lucru ca atunci când se vorbeste despre „diversitate”, aceasta însemnand uniformitatea credinţei în ideologia lor stângistă.

Se poate spune despre marxismul cultural că a realizat un „nou limbaj” cu „nou vorbe”, exact ca în romanul avertisment „1984”, al lui George Orwell, unde Ministerul adevărului stabilise că RĂZBOIUL ESTE PACE, LIBERTATEA ESTE SCLAVIE iar IGNORANȚA ESTE PUTERE!

Herbert Marcuse a rămas in Statele Unite ale Americii şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu, usor de inteles pentru omul de rand al scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt. Cartea sa „Eros şi civilizaţie„ a utilizat conceptul Şcolii de la Frankfurt, de intersectie a lui Marx cu Freud pentru a argumenta că, dacă am elibera „erosul non-procreativ”prin intermediul perversiunii polimorfe” , s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă. ‘Eros şi civilizaţie’ a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.

Deci dacă ești bărbat alb și pe deasupra creștin și heterosexual ești automat triplu opresor și nu ai dreptate niciodată iar dacă ești femeie de culoare, lesbiană și eventual atee sau musulmană ești de patru ori victimă și ai dreptul să te adresezi justiției catalogând tot ce nu-ți convine drept discriminare!

Nu întâmplător un „progresist” român, ecologistul Remus Cernea, declara, în 2009,  că „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea  preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor. Nu degeaba se spune că ecologiștii sunt ca pepenii adică VERZI la exterior și ROȘII la interior!

Sursa: Rezistenta crestina

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss