C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: “Treziţi-vă şi priviţi realitatea în faţă sau continuaţi-vă somnul că oricum e prea târziu!”

Ceea ce se întâmplă acum este o golănie fără margini a serviciilor care au ajuns să-şi tranşeze diferendele în public. A ieşi în drumul mare şi a trage cu muniţie de război în văzul mulţimii şi cu transmisiuni directe pe toate canalele, iată imaginea completă a alienării totale a ţării. Seamănă cu lumea lui Al Capone? Vă înşelaţi, e chiar mai rău!



Lupta care se dă nu este una a principiilor. Asta nu se mai întâmplă de mult(mă şi întreb dacă pe teritoriul ţării noastre s-o fi întâmplat vreodată). Nu! Este lupta slugilor care-au pus-o de o cruciadă pentru a-şi servi stăpânii.

Unii trag cu americanii, adică militează pentru transformarea noastră într-un avanpost militar, conectând direct resursele locale la interesele complexului militaro-industrial american, în timp ce ceilalţi trag sforile pentru înhămarea noastră la roaba europeană. Primii ne vor o naţiune belicoasă, secată în timp, dar numai bună de pus la vânzare pe un preţ piperat atunci când interesele geostrategice o vor cere, ceilalţi se gândesc doar să ne suporte până se epuizează puţinele resurse care ne-au mai rămas şi-apoi să să ne ofere ca trofeu şerbia perpetuă. Oricare dintre cele două alternative are ca finalitate lada de gunoi. Unii visează să obţină o sumă grasă(sau un schimb favorabil), ceilalţi caută să ne suporte până ne falimentează, urmând ca apoi să ne iobăgească şi să efectueze aici experimentele lor sociale gen Kalergi.

Nu vi se pare ciudat că în niciun plan nu apare numele România decât la capitolul victime? Nu vi se pare ciudat că vă blocaţi sentimental într-o tabără sau în alta în condiţiile în care ambele v-au rezervat nobilul rol de carne de tun? Treziţi-vă şi, cel puţin, priviţi realitatea în faţă. Sau continuaţi-vă somnul că oricum e prea târziu!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Dan Diaconu

Related Posts

One Response “Dan Diaconu: “Treziţi-vă şi priviţi realitatea în faţă sau continuaţi-vă somnul că oricum e prea târziu!””

  1. lex says:

    Absolut corect! Radiografia obiectiva, pragmatica, rece precum gheata, insa, la fel de adevarat este ca, la niv planetar se deruleaza o activitate de recalibrare geopolitica, strategica in lumina instaurarii unei ordini pasnice, prin intermediul unor mijloace mai presus de capacitatea noastra de a le putea intelege in totalitate, la stadiul actual de evolutie, parerea mea. Viata merge inainte, in conformitate cu normele universal-valabile, precise, logice, eterne, ca vrem-nu vrem sa acceptam mecanismul de organizare, functionare si evolutie a universului.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss