C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Privindu-ne în oglindă”

Mă simt cuprins de disperare când văd cum, cu atâta seninătate, asistăm pasiv la propria lichidare. Suntem un popor eminamente laș, căldicel, care se retrage atunci când e cazul să-și arate puterea și se ridică abia atunci când e prea târziu și nu se mai poate face nimic. E o dimensiune tragică în toată această atitudine paradoxală a noastră.



Dar nu-i doar atât. Un diavol ne împinge de la spate și ne îndeamnă, de fiecare dată, să-l lichidăm pe cel care ne-a făcut bine sau ne-a îndemnat pe calea cea bună. Ce să ne mai mire în condițiile în care istoria noastră națională e clădită pe trădări mârșave? V-ați întrebat vreodată cuma fost posibil ca un domn al locului să fie forțat – sub amenințarea revolverului – să plece pentru a face loc unui principe străin? Și cum de atunci poporul a stat pasiv precum un bou, privind ticăloșii și nefăcând nimic?

Singura țară din lume – în afară de Vatican – care nu a avut datorii externe era România. A fost, probabil, cea mai puternică declarație de independență care putea fi făcută în condițiile lumii de azi. În loc să-i ridice statuie, românii l-au împușcat pe Ceaușescu în ziua de Crăciun ca pe un câine. Singurul conducător din Est care-a fost lichidat în condițiile în care – în ciuda foametei de zece ani pe care-am suferit-o – aveam poziția economică cea mai favorabilă.

Mă uit cum au scos imbecilii fotografii cu casa profesorului Beuran și cum se mai dau cu fundul de pământ întrebându-se „cu ce bani a făcut căsoaia aia?”. Păi ce-ați fi vrut, imbecililor? Să trăiască în bordei? La fel vă dădeați și cu fundul de pământ la Revoluție când urlați că „Nicu Ceaușescu avea în mașină două cartușe de Kent și-un pachet de cafea”. Păi cât de prost să fii ca să te-agiți pentru atâta lucru?

Nu-i totuși posibil ca o națiune să-și caroteze cu atâta ardoare elitele, să toarne apă fierbinte la rădăcina oricărui lăstar care îndrăznește să se ridice. Asta se întâmplă deoarece toată lașitatea pasivității capătă forme monstruoase de solidaritate atunci când trebuie să-l distrugă pe celălalt. „Decât ăla mai bine să vină un străin!” – e strigătul imbecil care urlă dintr-un întuneric al sufletului nostru pe care nu suntem capabili să-l eliminăm. Culmea e că, în ciuda acestui comportament irațional, când e vorba să dăm ochi cu unul care-a reușit în afara țării devenim brusc slugarnici și ne punem la picioarele lui cu aceeași solidaritate cu care l-am fi ucis prematur.

Atunci când bietul Țuțea spunea că „am făcut treisprezece ani de pușcărie pentru un popor de idioți” avea perfectă dreptate. Aceeași dreptate pe care-o avea și Brâncuși când, cu năduf a spus: „v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști”.

De ce se-ntâmplă toate acestea? Părerea mea e că avem de-a face cu două părți are României. Pe de-o parte adevăratul popor care are curățenia necesară pentru a nu se lăsa pradă acestor instincte autohtone, dar care e în minoritate și, de cealaltă parte populația masificată care-i o structură diformă, animalică, fără nicio lege și haotică în sine. Tind să cred că abia când vom înțelege care-i poporul, adică atunci când vom putea distinge curatul de necurat, abia atunci ne vom putea trezi. Și cum acel moment nu-l văd să fie în niciun caz prea curând singura îndeletnicire a celor care se cred parte a acestui popor trebuie să fie cea de menținere a propriei curățenii, de deparazitare continuă până la momentul marii întâlniri.

Știu că nu-i nimic optimist în ceea ce-am scris, dar e mai bine să privim realitatea așa cum e decât să ne facem iluzii și să ajungem la regrete inutile.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

6 Responses “Dan Diaconu: ”Privindu-ne în oglindă””

  1. vlad tepes says:

    Indepartarea de Hristos a poporului(mai ales a tinerei generatii, iubitoare de fitze, gadget-uri, adepta a consumerismului) si intoarcerea cu spatele la Cruce si la jertfa, a condus la aceasta stare de fapt descrisa de Dan Diaconu.

  2. mitica says:

    In tara unde copacii au fost taiati si buruienile au pretentia sa fie considerati copaci!

  3. Stelica says:

    Domnule Dan, eu nu l_am împușcat pe Ceaușescu. Apoi, aceasta este vremea cind se alege griul de neghina.

  4. sf says:

    Articol de manual.

  5. gina says:

    Oglinda la scara planetara. Pe de o parte poporul adevarat, cuminte, sincer, onest, smerit in lege, in minoritate, pe de cealalta parte, poporul masificat, diform, fals, agresiv, animalic, modificat, mutant, in majoritate si in fara de lege. Eliminam “fara de”, ramane “in lege”, momentul intalnirii, echilibrului, armoniei, frecventa compatibila cu pacea, bunastarea, sanatatea, prosperitatea, zona in care programele agresive, neconforme cu normele coexistentei universale, virusii de orice natura devin inactivi. Cand zambeste un copil, zambeste si soarele, un univers intreg zambeste, descarca peste umanitate ingrediente pentru armonizare, tonifiere, revitalizare, imunizare, alcalinizare! Frica de orice, dauneaza grav sanatatii, inhiba secretia de hormoni, anticorpi, slabeste rezistenta fizica, psihica, emotionala. Aoleu, Bau-Bau, virusul, mama, bunica si strabunica virusului, omg care nu detine in structura simtul umorului. N-are niciun haz virusul asta mai nou care circula prin lume. Posibil sa se bucure cand intalneste secvente animalice in categoria aceea majoritara… din hala de animale in hala de animale. Stergem fix in momentul acesta “fara de” din “faradelege” si ramanem cu totii in legea dreapta, curata, sanatoasa, nevirusata, aievea, bucurandu-ne tainic de noua imagine din oglinda. Din lege. Cu si prin lege. Legea dreapta.

  6. gina says:

    Pensia
    Salariul
    Alocatia
    Indemnizatia
    Virusul
    Taxa clauback
    Wuhan
    Profit
    Decimare
    Degradare
    Regres
    Psihoinvolutie
    Extinctia

    Deliciul monstrilor: frici, emotii negative, spaime, teroare, neincredere, deznadejde, debusolare, demoralizare, haos, anarhie, ignoranta, inconstienta, somnul ratiunii, deformarile de coloana vertebrala, absenta onoarei, gustul minciunii, aroma propagandei, conflictele interinstitutionale, interumane, intre state, civilizatii, specii, rase…

    Partea plina a paHarului cu virus CORONA ( de la artera coronara!!!!; constatam ca mai mult batranii sunt afectati, in concluzii ateroscleroza constituie factorul primordial, siii nu de acum): A REUSIT SA NE TREZEASCA LA REALITATEA INCONTESTABILA!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss