C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Până aici, ticălosule!”

O să încep abrupt prin a afirma că nu sunt adept al unirii cu Basarabia. Mai precis, nu acum. Ca să înțelegeți și mai bine cât de tranșant sunt în opinia mea, vă voi spune că dacă mâine s-ar face un referendum pentru unirea cu Basarabia, eu aș vota împotrivă. Nu-s cinic și nici vreun tembel înfierbântat. Îmi place să mă consider un om cu picioarele pe pământ, care preferă o judecată corectă în locul unei acțiuni instinctuale.



Am mai multe motive pentru a mă opune unei uniri cu Basarabia, cele mai importante ținând de modificarea structurii etnice de-acolo – operată de către Stalin – dar și a concepțiilor românilor de-acolo care, după o intensă propagandă întinsă pe patruzeci de ani, n-au cum să vadă unirea cu țara ca pe o opțiune viabilă. În aceste condiții, unirea Basarabiei cu România ar avea toate șansele să se constituie într-un dezastru pentru țară, aducând după sine grave probleme care ne-ar putea fi fatale.

Acestea fiind spuse, o să trec direct la dandanaua oligofrenului național. Mie, așa antiunionist de moment cum sunt, nu mi-a trecut niciodată prin cap că am avea de-a face cu două popoare. Sau cu două națiuni, cu două limbi, cu două orice. E un tembelism fără margini. Orice om care are toți boii acasă știe că atât în stânga cât și în dreapta Prutului e vorba de același popor care vorbește aceeași limbă și care trăiește pe același pământ al aceleiași țări. Când cele trei provincii istorice se aflau sub stăpâniri diferite – și asta, din nefericire, s-a tot întâmplat în istoria noastră – aveam de-a face cu un singur popor, atât de unitar încât nicio tentativă de asimilare nu a reușit.

Spune Vlahuță atât de frumos: „Am fost trăit, pe vremuri, în graniți mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloșele sclipitoare ale Voievozilor noștri și peste Carpați și peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au împins- noroade, ce nu le mai încăpea lumea, au curs mereu peste noi și-a trebuit- ca sa putem trăi- să ne mai strângem tara, și de la miazănoapte și de la răsărit.” Asta însă n-a însemnat nicipodată că cei rămași în afara granițelor vremelnice n-ar fi tot „ai noștri”.

Așadar, ca politician al României, nu poți avea la nivel oficial decât o singură opinie, anume cea normală: există un singur popor român având o singură țară. Chiar dacă poate părea paradoxal, asta nu implică nicio revendicare teritorială. Pot accepta că istoria ne-a jucat un renghi, pot semna tratate de pace în care să nu revendic teritorii însă niciodată nu-mi poate fi permis să pronunț „două popoare” pentru că așa ceva nu există, fiind o invenție a propagandei sovietice. La fel ca și acea aberantă „demonstrație” conform căreia româna se trage din rusă.

Să auzi însă de la președintele țării exprimarea „cele două popoare” atunci când e interpelat despre unirea Basarabiei cu România e mai mult decât o simplă prostie și, din punctul meu de vedere, se înscrie în categoria infracțiunilor de înaltă trădare. Însă, celor care acum sunt înfierbântați, le voi spune că nu le înțeleg înfierbântarea. Nu suntem la prima infracțiune de înaltă trădare comisă de către Plăvan. Mai țineți minte vizita prietenească din Ucraina în care n-a deschis subiectul drepturilor minorității române de-acolo și, mai mult, n-a vrut să se întâlnească cu reprezentanții românilor? Aia ce-a fost, oare nu tot înaltă trădare?

Cred că ar trebui să tăiem o dată pentru totdeauna coada câinelui și să ne recăpătăm cel puțin demnitatea. Oficial România e obligată să-și protejeze poporul indiferent unde se află. Din poporul român fac parte cetățenii români ai Republicii Moldova, mult prea asupriții români din Ucraina, cei din Banatul Sârbesc, dar și multitudinea de români care se află prin Italia, Spania, Germania, Canada, SUA s.a.m.d. Poporul român este unul și indivizibil. Afirmarea apăsată a unicității sale, indiferent de contextul istoric, ține de demnitatea noastră și cred că a venit timpul să redevenim demni.

De-aceea, în ciuda faptului că acum sunt împotriva unirii Basarabiei cu România, consider că molusca incompetentă din capul statului trebuie aruncată cât mai repede la groapa de gunoi a istoriei. Orice poate fi subiect de negociere. Însă poporul, familia și propria identitate niciodată! De-aceea cred că trebuie făcut cât mai repede ceva, în sensul eliminării cât mai rapide a inutilului. Acest trădător e o pată, o flegmă pe obrazul țării, iar situația jenantă în care ne aflăm trebuie rezolvată cât mai rapid.

Și, pentru a fi și mai clar înțeles, afirm, de asemenea, că toți cei care ignoră această stare de fapt se fac la fel de vinovați de înaltă trădare întrucât devin complici cu inutilul oligofren. E timpul să facem o listă a trădării și să încercăm să-i eliminăm cât mai rapid pe acești imbecili de pe scena politică pentru a nu ne mai influența negativ viețile.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss