Analize și opinii

Dan Diaconu: ”Minciuni, minciuni și iar minciuni”

7 aprilie 2018. Mai țineți minte evenimentul de-atunci? Nu, pentru că societatea vă programează să aveți memoria pe un termen de foarte, foarte, extrem de foarte scurt timp. Azi vorbiți despre Dincă, mâine despre chestiuni financiare complexe, poimâine despre justiție s.a.m.d. De fiecare dată cu încrâncenări ultimative, dar dezumflându-vă la fel de previzibil ca și atunci când v-ați inflamat. Nu-i cazul să mă contraziceți; luați-o ca pe-o axiomă și liniștiți-vă.



Să revenim la subiect. 7 aprilie 2018: platformele media se precipită, marile trusturi de presă urlă ultimativ împotriva „animalului Assad” care a asasinat bătrâni, femei și copii într-un ticălos atac asupra orașului Homs. Numeroase clipuri arată disperarea cu care copii și oameni fără apărare se spală la un furtun pentru a se salva. Și, tot la fel, sunt imagini extrem de clare cu oameni cuprinși de spasme, aflați în proximitatea morții. Tiranul Assad atacase mișelește cu gaz sarin – s-a spus atunci. Mai apoi s-a spus că n-a fost gaz sarin, ci clor și că nu era vorba de Homs, ci de Douma. Adevărul e că nu era o distanță așa de mare între cele două orașe, doar 150km acolo. Se mai pune? Evident că nu.

La momentul respectiv – care-mi aduce obsesiv în minte episodul celor două minute de ură din romanul 1984 – am fost singurul din România care-a negat veridicitatea informației, în urma observării unui element de-a dreptul banal: multe dintre filmele la rezoluție HD încărcate pe youtube și care prezentau atrocitățile atacului chimic, fuseseră încărcate … cu o zi înaintea respectivului atac. Vă dați seama? O chestiune atât de banal de demontat transformată într-o isterie în masă. Cele două minute de furie lucrau cu vivacitate. Tefeliștii care-mi „monitorizau” blogul porniseră muia făcându-mă terorist, tiran, comunist, pro-rus, insensibil la suferințele oamenilor și alte atâtea invective. Propaganda lucra. Trump tuna și fulgera îngrijorat de soarta copiilor de-acolo și, după ceva vreme, avea să declanșeze un atac cu rachete asupra Siriei pentru a-l pedepsi pe Assad.

Să urmărim însă firul logic deoarece seria prostiilor nu se oprește aici. Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice(OPCW – Organisation for the Prohibition of Chemical Weapons) a trimis imediat o comisie în Siria pentru a investiga atrocele atac chimic. La sfârșitul lunii iunie 2018, comisia a finalizat un raport devastator: la Douma nu există nici urmă de gaz sarin, iar nivelul clorului din gospodăriile oamenilor de-acolo e același cu nivelul existent în orice casă din ziua de azi. Cu alte cuvinte, fake news. Însă epopeea nu se termină deoarece raportul nu era cel așteptat. OPCW, sub presiunea americanilor, revine câteva zile mai târziu pentru a anunța că … a încurcat rapoartele și că într-adevăr, la Douma Siria al Assad a folosit clor gazos. Asta în ciuda protestelor specialiștilor de-acolo.

Ca să închidem cercul vă voi spune că în 2018 consilierul pentru securitate al lui Trump era John Bolton. Același Bolton care, în 2002, era subsecretar de stat pentru controlul armamentului. Așa-i că nu mai știți ce s-a întâmplat în 2002? Deh, memoria de foarte, foarte, extrem de foarte scurtă durată vă joacă feste. Ei bine, atunci se decreta de la Londra și Washington că Ticălosul Saddam Hussein deține arme chimice și chiar nucleare. Tot un fake news epocal pentru care Toni Blair – limbricul care exercita pe-atunci funcția de prim-ministru al Angliei – și-a cerut mai târziu scuze. După ce-au ucis cu sânge rece zeci de mii de oameni, după ce-au distrus țări și populații, mizerabilii de la Washington sau Londra ies pe TV cu lacrimi de crocodil și-și cer scuze. Asta fără să vezi inflamări de-ale porcurorilor de la Haga, fără isterii media. Ba chiar stârnindu-le lacrimi de emoție unor prostovani proaspăt ieșiți din „cele două minute de ură”.

Să trecem însă peste pentru a înțelege cum acționează ticăloșii. Trei membri ai OPCW au decis să rupă tăcerea și să dezvăluie presei modul halucinant în care a fost compromis raportul. Credeți că i-a băgat cineva în seamă? Canci. Treaba însă s-a rostogolit în momentul în care WikiLeaks a relatat problemele din cadrul organizației și modul halucinant în care a fost falsificat raportul cu pricina. Presa, cu câteva extrem de mici excepții, a tăcut din nou. Sâmbăta trecută, jurnalistul Tareq Haddad a demisionat cu scandal de la Newsweek, acuzând conducerea publicației că ascunde ticăloșia.

De altfel, problema e cât se poate de sulfuroasă, mai ales în condițiile în care, după ce media se inflamase cu privire la așa-zisul atac chimic, șeful Pentagonului, James Mattis, declarase că nu deține probe concrete cu privire la atacul chimic din Siria. Opinie care a fost schimbată rapid de jegul John Bolton, șobolanul care are pe conștiință milioane de vieți nevinovate, distruse. Ce pedeapsă ar putea exista pentru acest ticălos care, de altfel, nu-i decât vârful unui aisberg masiv care conduce de facto SUA. Problema fake-news-ului de-atunci este că SUA au bombardat Siria. Acolo nu le-a ieșit socoteala. Al Assad e în continuare la putere și poate acuza SUA de agresiune ilegală. Bombardarea fără justificare a Siriei ar trebui să se lase cu despăgubiri grase pe care SUA ar trebui obligată să le plătească. Dar cine să facă dreptate pe lumea asta?

Însă povestea nu se încheie aici deoarece un nou scandal zguduie Pentagolnul. De data aceasta bomba este detonată de Washington Post care acuză oficiali ai armatei că au ascuns voit faptul că războiul din Afganistan – cel mai lung conflict din istorie în care e implicată armata americană – nu poate fi câștigat. 775 000 de militari americani implicați în conflict, peste 2 400 de militari americani morți și mai bine de 20 000 de răniți. Acestei liste ar trebui să adăugăm și soldații pe care noi i-am pierdut acolo, în cel mai stupid conflict din istoria recentă, conflict în care statul subteran de-aici ne-a implicat absolut ilegal, deturnând fonduri substanțiale care-ar fi trebuit folosite la altceva. Să închidem însă paranteza. Scandalul „mistificărilor” de la Pentagon are două aspecte. Pe de o parte e menit a ascunde scandalul în creștere al falselor atacuri chimice din Siria. De cealaltă parte însă e un semnal de slăbiciune extremă a SUA.

Afganistanul e blestemul imperiilor. Nu-mi dau seama de ce toate imperiile au avut tentația Afganistanului, o țară aridă și neprimitoare în care doar cei ai locului sunt bine primiți. Și, pe măsura tentației, toate imperiile care-au încercat „tentația” și-au rupt gâtul acolo. Pe 15 februarie 1989 URSS se retrăgea rușinos din Afganistan, punând punct unui război de nouă ani, o lună, trei săptămâni și o zi. După retragere a urmat o degringoladă a Imperiului Sovietic pe care o știm cu toții și care-a fost stopată de Putin. Americanii sunt de optsprezece ani acolo și-au pierdut o groază de bani. Și vor continua să mai piardă, în ciuda evidențelor că Afganistanul e un eșec major. Atât de mare încât va declanșa căderea definitivă a SUA din poziția în care e artificial cocoțată acum.

Siria a arătat lumii că „jandarmul mondial” e un termen perimat. Afganistanului îi va reveni cinstea de a arăta lumii că marele imperiu nu există, fiind de fapt un hidos rege gol care-și va merita din plin soarta. Nu vă mai întreb decât un singur lucru: ce vom face noi atunci?

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Chiar daca n-as fi citit acest articol, stiam demult ca Bashar al-Assad este un erou al poporului sirian(bineinteles, al majoritatii sirienilor, care nu sunt spalati pe creier de propaganda mizerabila a Vestului)! Mai mult, acesta este un adevarat protector al cresinilor din Siria, fapt confirmat de inalti ierarhi ai bisericii siriace! Comunitatea crestinilor din Siria l-a sustinut intotdeauna cu toata taria pe al-Assad, pt ca de el a depins supravietuirea lor intr-o lume musulmana extrem de cruda!

Abonează-te la newsletter