C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”În fapt ce vor rezistenţii? Întrebaţi-vă mai bine ce vor ce vor cei din spatele lor!”

Când a venit să bată cu pumnul în masă la Parlament, Cristina Guseth s-a prăbuşit sub povara propriei prostii. Prezentă la audieri pentru preluarea postului de Ministru al Justiţiei în guvernul Zero-Csoloş, cucoana justiţiară s-a trezit că vrea să revizuiască sistemul de imunităţi, neştiind în fapt ce-i cu imunităţile.



Măreaţa Guseth, cea care făcea să trepideze presa din spatele rapoartelor Freedom House(plus alte câteva „surse obiective”), mama tuturor oengiştilor de pe la noi, apărea astfel dezbrăcată în faţa camerelor, expunându-şi prostia şi necunoaşterea celor mai elementare principii.

Urmaşa Cristinuţei-Bucluc a fost ministresa Prună, nume predestinat dacă ne gândim că duduia este traducătoarea de la UE a etilicei Monica Macovei. Dincolo de costumaţiile „à la prună pe brânză”, ministresa a surprins cu postulările halucinante de genul „drepturile omului sunt un lux”, care lux, desigur, nu poate fi permis unor prostovani din colonia România. Tot ministresa Prună este cea responsabilă pentru nepunerea în legislaţie a deciziilor Curţii Constituţionale, permiţând perpetuarea abuzurilor. Însă, la ce te poţi aştepta de la o individă goală pe care numai PR-ul agresiv al securiştilor grupaţi în spatele guvernului Cioloş a salvat-o?

Indivizi de această teapă s-au strâns de ceva vreme sub stindardul nefast al grupării #rezist, mişcare agresivă sfidând nu doar logica, ci chiar bunul simţ, normalitatea, minimele standarde de la care încercăm să ne considerăm oameni. Poate părea dur ceea ce susţin, dar, aşa cum veţi vedea în continuare, este perfect justificat. Cei din gruparea #rezist se prezintă ca partea prosperă a societăţii, elita, intelectualitatea, cei care vor să mişte lucrurile spre progresul continuu, spre „principii solide” s.a.m.d. Ei sunt prietenii muncii şi duşmanii asistaţilor sociali, cei care duc justiţia, munca şi cinstea la „extreme benefice”. Întrebarea pe care-ar trebui însă să ne-o punem este una simplă, de-a dreptul banală: sunt ei ceea ce pretind a fi? Să săpăm mai adânc, să vedem totuşi cum stau în realitate lucrurile.

Unul dintre organizatorii manifestaţiilor, pupilul hoaştelor Guseth&Macovei, Florin Bădiţă, s-a remarcat prin penibila organizare a defilării în chiloţi prin metrou. Poate că-l veţi lua ca pe un semn al „inconştienţei specifice tinereţii”, dar individul se vrea noul justiţiar al României. El se implică masiv în #rezist, luptă împotriva corupţiei şi, mai nou, împotriva legilor justiţiei. Ca să înţelegem cam care e nivelul de pregătire al individului, ne vom apleca asupra unei declaraţii proprii. Întrebat la o televiziune care-s puterile statului, vaşnicul Bădiţă a răspuns: „Executivul, Legislativul și… mai era încă unul”. E limpede cred pentru oricine că ăsta habar n-are de nimic, dar, desigur, e un „amănunt” care nu-l împiedică să dea „tonul cu megafonul” spre sutele de spălaţi pe creier care-l urmează orbeşte.

Mai vreţi? Sandu Matei, bătăuşul bătrânului de 75 de ani din Piaţa Victoriei, cel pe care bravul Loazărică se face că nu-l vede, are patruzeci şi ceva de ani şi e pensionat pe caz de boală. Ce „boale” o fi având mi-e greu de dedus, întrucât omul se mişcă liber pe la toate protestele, se pozează cu pistoale, cu puşti, stropit cu sânge s.a.m.d. N-o să fac un profil intelectual al său pentru că nu cred că e cazul să-mi pierd timpul. Trebuie totuşi remarcat că, acest vaşnic agitator este prototipul clasic al asistatului social pe care pretind că-l urăsc rezistenţii noştri. „Sandi” – cum i se spune – nu pare a suferi de vreo maladie gravă(poate doar la creier), nu pare a avea vreun membru lipsă, vreo invaliditate permanentă. E vioi, dă cu boxul, urlă ca din gură de şarpe şi stă-n frig şi ploaie fără probleme. În plus, ia bani de la stat ca pensionat pe caz de boală, dar n-are o problemă în a urla împotriva asistaţilor sociali.

Şi, pentru că veni vorba de asistaţi sociali, poate-ar fi cazul să ne uităm pe la vuvuzelele media şi pe la reprezentanţii care-i susţin pe rezistenţi. Realitatea TV e într-o veşnică insolvenţă, cu toate că ar fi trebuit lichidată de mult(nu din răzbunare, ci din normalitate economică). Vuvuzeii staţiei urlă împotriva noului sistem de impozitare a salariilor pentru că nu vor mai putea fura contribuţiile salariaţilor cu care staţia TV e datoare statului. Altfel, toţi păduchii adunaţi pe la şezătorile de-acolo, urlă susţinând statul de drept, neuitând să-şi ia ilegal veniturile, fără să dea un sfanţ la buget. Ceilalţi scrufuloşi, UM Digi, de asemenea nu-s capabili să producă „una de-un leu”(vorba şmenarilor!) trăind pe cârca acţionarilor RDS. Adică tot un soi de asistaţi. Hotnews, Ziare.com, Gândul, RePulika şi toate celelalte tribune infame ale propagandei online, de asemenea n-au o structură care să le garanteze cel puţin autofinanţarea. Mai vreţi? Luaţi-l individual pe fiecare dintre ei şi vedeţi dacă a reuşit să construiască ceva de la zero, să ridice vreo afacere, să trăiască pe picioarele lui, fără stat, fără pomană de la vreun fond suspect de finanţat ONG-uri, etc. O să rămâneţi surprinşi. Dacă găsiţi aşa ceva printre ei(cu toate că m-aş mira) sunt ori simbriaşi de nivel jos-mediu, ori simple accidente. Dar garantat extrem de rare!

Având în vedere aceste realităţi, e cazul oare să ne mai mire aberaţia cererilor rezistenţilor? Cât de aberant trebuie să fii atunci când te pronunţi împotriva faptului că nişte legi se discută în Parlament? Păi unde să se discute, la Securitate? La Parchete, acolo unde în ziua de azi a ajuns să fie concentrarea cea mai mare de abuz de după Revoluţie? La prostovanul de la Cotroceni care propunea CSM-ului să facă legile justiţiei, semnalând limpede că e un oligofren care n-are habar de ce e aia separaţia puterilor în stat?

În fapt ce vor rezistenţii? Probabil constatând aceste grave forme de schizofrenie aţi fi îndreptăţiţi să vă întrebaţi. Chiar credeţi că ei vor cu adevărat ceva? Pentru a vrea ceva trebuie să ai capacitatea de a gândi cu propriul creier, nu doar pe aceea de a prelua un slogan şi a-l distribui la absurd. În realitate, ei nu vor nimic pentru că n-au voinţă! Sunt doar nişte simple unelte manipulate cu dibăcie de către cei care vor să scoată profit din prostia lor. Aşadar, nu vă întrebaţi niciodată ce vor cei din #rezist! Întrebaţi-vă în schimb ce vor ce vor cei din spatele lor, deoarece aceia-s adevăraţii ticăloşi, nu bieţii ogari scoşi cu turma pe străzi indiferent de vreme sau vremuri.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

2 Responses “Dan Diaconu: ”În fapt ce vor rezistenţii? Întrebaţi-vă mai bine ce vor ce vor cei din spatele lor!””

  1. vlad tepes says:

    Cand tu, ca partid ce ai castigat Guvernarea, nu esti in stare sa faci ordine cu cativa Gandaci #Rezist, e clar ca trebuie sa pleci acasa si apoi cu baronii lideri, in puscariile pregatite pt ei de securistii-progresisti! Era extrem de simplu, dar si legitim, sa ordoni jandarmilor sa puna batuta pe Gandaci, de sa le sara plombele #Rezist din gura! Doar ca Jadarmeria e in subordinea Guvernului, adica a Calului Troian-securist, Tudose, care abia asteapta ordinul Sistemului pt a se autodetona asemenea teroristilor ISIS, cotroland sau scotand din viata politica PSD-ul. Noi, romanii avem o zicala pt impotentza si lasitatea PSD-ului: “cum iti asterni, asa dormi!!”

  2. vlad tepes says:

    Deviza potrivita pt fiecare dintre acesti idioti, scosi in strada de ONG-urile lui Soros: “nu gandesc, dar exist si fac parte din generatia Iudelor #rezist”!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss