C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Idlib, începutul sfârşitului”

Uşor, uşor, Assad reuşeşte să-şi recucerească ţara. A reuşit eliberarea sudului, a reuşit cu Alepul – ţintă dată ca imposibilă de către globaliştii de strânsoare – iar acum întreaga nebunie s-a mutat în nord, în provincia Idlib. Pentru cei care nu ştiu, Idlib-ul este centrul mondial al terorismului. Încă de la atentatele 9/11, în zonă a crescut teribil numărul militanţilor islamici radicali. Iniţial erau consideraţi oponenţi de-ai lui al-Assad „emanaţi” de niciunde, apoi s-a dovedit că nu erau nimic altceva decât un alt tentacul al CIA, creat prin intermediul teleghidaţilor saudiţi.



Suntem într-un moment limită. Bătălia pentru Idlib este una critică. Dacă armata Siriană reuşeşte eliberarea provinciei, teroriştii afiliaţi CIA nu mai au unde să meargă: în zona Turciei e clar că n-au nicio şansă, în aşa-numitul Kurdistan nu sunt doriţi, astfel încât, căderea redutei înseamnă şi cădere lor: ori definitivă, ori în mâna armatei siriene. A doua variantă e una de coşmar pentru americani întrucât în mâna armatei siriene vor intra dovezi irefutabile despre cooperarea dintre SUA şi terorişti, despre aprovizionarea cu arme a acestora s.a.m.d.

Disperaţi că situaţia din zonă e critică, americanii(şi englezii, cozile lor de topor) au cerut un „time out” sub forma ameninţării că, în cazul în care al-Assad va folosi substanţe chimice în asaltul asupra provinciei Idlib, SUA vor reacţiona. De fapt ceea ce trebuie înţeles e că americanii nu vor precupeţi niciun efort pentru a înscena un atac cu armă chimică al cărui efect să fie „justificarea” bombardării Siriei.

Atât armata Siriană, cât şi ruşii, au declarat, în contrapartidă, că absolut toate acţiunile vor fi transparente şi că, de asemenea, vor monitoriza strict zona pentru a dovedi sursa unui eventual atac chimic. Practic, este o ofensă absolută adusă americanilor. De asemenea, în toate declaraţiile, ruşii aduc în discuţii posibilitatea unui atac chimic sub steag fals pus la cale, ca şi până acum, de către ISIS.

Cei care se aşteptau ca retorica presupusului atac chimic să blocheze acţiunile asupra acestei ultimele baricade ale terorismului s-au înşelat. Bombardierele ruseşti au început asaltul asupra Idlib-ului, fiind ţintite importante centre ale teroriştilor. Pasul doi este reprezentat de asaltul la sol care este executat de armata siriană. Schema după care se desfăşoară acţiunea este identică cu cele de până acum: sirienii la sol, ruşii cu suportul aerian. Practic aici este pericolul. Probabilitatea ca în cazul atacurilor armatei siriene să se deruleze scenariul atacului chimic sub steag fals este extrem de mare. Există însă şi o mică problemuţă de care se pare că profită ruşii şi sirienii.

Informaţii din zonă spun că întreg materialul chimic necesar s-ar afla în zona Raqqa, controlată de către kurzi. Acesta ar fi sosit mascat într-un convoi umanitar şi ar fi urmat să fie direcţionat către teroriştii ISIS. De-aici lucrurile se complică, mai ales după ce, în aceeaşi zonă, în urmă cu câteva ore, Adil Musa Abdouljezar a fost capturat de către miliţiile kurde. Acesta este unul dintre liderii de vază ai ISIS, iar prezenţa sa în zonă poate fi explicată prin necesitatea supervizării transportului. Este posibil ca acest accident – în fapt o dejucare a planurilor ISIS pe fondul apropierii kurzilor de regimul de la Damasc – să fie cheia imposibilităţii teroriştilor de a efectua un atac chimic sub steag fals. Rămâne să vedem.

Întorcându-ne în zonă, constatăm că eliberarea Idlib-ului repune guvernul sirian într-un control aproape deplin al ţării. Cu zona controlată de kurzi se poate negocia, mai ales în condiţiile în care, anterior izbucnirii războiului civil, kurzii s-au declarat fideli regimului lui Assad. Astfel încât, o refacere a Siriei pe baze federale, unde kurzii să primească o autonomie sporită, nu e exclusă.

Jocul de şah din Orient nu e însă sfârşit. Idlib-ul e doar o piatră kilometrică. În cazul în care va cădea, liniştea regimului lui al-Assad e tot departe. Cu cât cad bazele ISIS, cu atât devine mai apropiat[ implicarea directă a Israelului în conflict. Încă din luna mai se vorbea de o coaliţie israeliano-saudită care să atace Siria pentru restabilirea „ordinii”. În plus, există şi temerea justificată a Iranului în legătură cu un posibil atac asupra sa. De aceea, Iranul planifică – având acordul deplin al Damascului – înfiinţarea a trei baze militare în Siria: una în Alep, una în Damasc(având ca ţintă directă înălţimile Golan) şi una a cărei locaţie nu a fost încă dezvăluită. Practic, dintr-un şah care i se dăduse de către Israel şi SUA, Iranul răspunde cu un şah radical, printr-o poziţionare foarte avansată şi agresivă în relaţia cu Israelul.

Şi-acum să punem toate lucrurile cap la cap pentru a înţelege mai bine care-s provocările viitorului. Eliberarea Idib-ului reprezintă, în primul rând, eliminarea SUA din jocul sirian. Kurzii vor fi mult mai interesaţi de un pact cu al-Assad şi posibilitatea concretizării acestuia sub forma unei federaţii siriene e foarte posibilă. Marea problemă este aceea că tânărul „stat kurd” deranjează teribil Turcia cu revendicările sale teritoriale. Din dorinţa de răzbunare pentru sprijinirea poziţiei americane în războiul civil, al-Assad ar fi dispus să-i ajute pe kurzi . Dar aici cu siguranţă Rusia va trasa o dungă roşie şi va calma spiritele. Bazele iraniene vor întări puterea lui Assad, dar, de asemenea, vor trezi suspiciunile Israelului care nu va pierde timp şi, cu siguranţă, va executa atacuri punctuale. Pe scena de şah va apărea din ce în ce mai clar şi Irak-ul care face eforturi intense de câştigare a independenţei şi trimitere a americanilor acasă. În fapt şi-aici e o discuţie, întrucât configuraţia religioasă face ca o mare parte dintre irakieni să fie mai apropiaţi de Iran. Iordania intră şi ea într-un joc periculos dacă va accepta includerea Palestinei în componenţa sa. Cu toate că numărul extrem de mare de refugiaţi palestinieni de pe teritoriul Iordaniei trezea suspiciunea unui asemenea deznodământ, respectivul pas e unul totuşi riscant. Iordaniei i se cedează teritoriile în schimbul renunţării la «partea sa» de Ierusalim sperându-se astfel că graniţele Israelului vor fi securizate în condiţiile în care nu va exista o entitate statală care să le conteste. Dar, ţinând cont de problemele care sunt acolo, mi-e teamă că această includere a «teritoriilor problemă» se va lăsa cu o destabilizare a regimului de la Amman.

Cea mai interesantă situaţie va fi aceea care va apărea atunci când Europa, manipulată de interesele ruso-germane, va lăsa SUA în ofsaid. Aceasta, cel mai probabil, se va vedea în nerespectarea sancţiunilor impuse Iranului de către SUA şi în dinamitarea poziţiei americane la ONU. Din acel moment haosul va fi absolut, iar lumea întreagă va cere o rescriere a ierarhiilor.

Tabloul nu arată nicidecum tentant, Orientul punându-ne din nou în faţa unei situaţii imposibile, cu interese haotice, imposibil de pus cap la cap şi de rezolvat. Iar soluţiile, aşa cum suntem obişnuiţi, nu vor face altceva decât să complice şi mai mult situaţia. E normal, e vorba de Orient, nodul gordian al întregii istorii.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

One Response “Dan Diaconu: ”Idlib, începutul sfârşitului””

  1. gheorghe says:

    Bine informat! – asa reiese si din informatiile si analizele ne-guvernamentale [nu numai] americane.
    Cat despre departarea UE de SUA, pare ca nu este atat de apropiata, adica va fi actiune comuna cu SUA – sa nu uitam ca dupa al II-lea razboi mondial, Siria a fost “data” Frantei, Turcia – Germaniei… iar khazaria mica – Israel e facuta de britanici.
    Inca este consilier al Reginei… khazarul Rotschild, vizitat anul trecut de McCain (plecat dintre vii recent, spre nemultumirea celorlalti psihopati pro-razboi oriunde, oricum, cu oricine… in special impotriva Rusiei!) inainte de a se intalni cu tartorii ISIS fiind introdus ilegal din Turcia in Siria.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss