C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Economia şi oamenii”

Există două tipuri de economişti: cei care se uită la economie ca la o maşină şi cei care-o privesc ca pe o fiinţă. Cei din prima categorie citesc indicatorii economici precum citesc kilometrajul de la maşină, în timp ce ceilalţi o fac aşa cum un medic interpretează nişte analize.



Să vă dau un exemplu: datoria publică. Primii vor atrage atenţia şi se vor isteriza că datoria publică e de peste 80 mld.$. Vă daţi seama? Pe vremea lui Ceauşescu aveam o datorie de doar 11 mld. $ şi-a durat un deceniu de foame ca s-o returnăm. Ce-o să facem acum când ea e de opt ori mai mare?

Omul se uită lung şi-i dă dreptate îngrijoratului. Ce-i drept e mare. Însă e absolut eronat. În 1986 PIB-ul României era de aprox. 25 mld$, iar acum e de vreo zece ori mai mare. La valorile de atunci, datoria României era de 50% din PIB, în timp ce acum e de aprox 35% din PIB.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Ne-am înhămat în căruţa europeană şi am promis că nu vom depăşi 3% din PIB. Problema e că cei 3% eu îi aplic unui PIB care nu mă reprezintă încă. Şi-o să vă spun de ce. Un PIB normal pentru o ţară ca România ar fi de vreo trei ori mai mare decât cel actual. Asta dacă am fructifica cum trebuie resursele interne ale ţării şi dacă am reuşi să „punem ţara la treabă”. Dar, din păcate, nu reuşim s-o facem. N-avem decât câteva motoare economice: Bucureşti&Ilfov, Constanţa şi Prahova sunt responsabile pentru 1/3 din PIB-ul naţional. Cei trei campioni sunt urmaţi de Cluj şi Timiş. Şi-apoi urmează o tandră banalitate. Dacă am reuşi să ridicăm întreaga ţară la 40% din cât fac aceste judeţe, PIB-ul ar exploda. Dar asta nu e posibil.

Putem însă să estimăm, fără a ne înşela prea tare, că România poate ajunge fără eforturi prea mari la un PIB de 350 mld $. Ar fi o evoluţie normală pentru noi. Revenind discuţia cu deficitul, ar trebui să ne întrebăm de ce ne-am înhămat la un deficit de 3% din PIB acum, în condiţiile în care noi trebuie să „topim etapele” pentru a ajunge la un PIB cu mai bine de 50% mai mare decât cel actual? Un deficit de 3% acum înseamnă 6 mld$, în timp ce atunci ar însemna vreo 10 mld. $. La fel stau lucrurile şi cu deficitul structural pe care băsescu s-a grăbit să-l semneze, condamnându-ne la subdezvoltare.

Din nefericire pentru noi, majoritatea celor care sunt „la aparate”, văd economia ca pe o maşină: ai învârtit de-o manetă, se-nvârte şi motorul mai tare. Totul sună OK în teorie, dar în practică e un dezastru. Atunci când încerci să ştergi deficitele din topor, constaţi că treburile sunt mult mai interconectate şi loveşti aiurea în sectoare întregi. Iar deficitele, în loc să se corecteze se ascut şi apar şi-n alte părţi. Tot la fel se întâmplă atunci când încerci să strângi bani prin introducerea unei taxe. În prima fază funcţionează, după care constaţi că te costă mai mult să strângi taxa aia decât suma pe care-o colectezi.

Primul lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă un economist ar fi acela că economia, în ultimă instanţă, e formată din oameni, nu din maşini. Şi fiind formată din oameni se comportă mai degrabă ca o fiinţă şi mai puţin ca o maşină. De-aceea în economie trebuie să intervii ca un medic, nu ca un inginer. E o lecţie pe care ar trebui s-o ştie orice finanţist. Însă, în mod previzibil, e cea mai ignorată informaţie.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss