C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Dictatura prostului”

Democrație e atunci când – anticonstituțional și în sfidarea oricăror norme ale bunului simț – menții în funcție un torționar comunist pentru a se putea retrage la pensie cu peste 30 000 lei/lună. E democrație pentru că tot acel sport halucinant l-ai făcut strict din datorie: cum altfel îl poți răsplăti p-ăla care ți-a închis atâta amar de dosare penale? Tot democrație e și atunci când, după ce ai făcut-o lată cu porcurorul comunist, te-apuci să-i scrii fiului unei disidente marcante că vrei să comemorezi Revoluția din decembrie 89 în mai 2019, întâmplător în plină campanie electorală.



Mă plec în fața domnului Leontin Horaţiu Iuhas, fiul disidentei Doina Cornea. Culmea e că am ajuns în situația stupidă de a nu o face – așa cum ar fi normal – pentru suferințele la care-a fost supus în timpul dictaturii comuniste, ci pentru penibilul la care este supus în așa-zisa democrație de azi. Cum te poți simți atunci când o nulitate ticăloasă vrea să te transforme în instrumentul său de propagandă? Asta după ce ai îndurat în vremea comunismului urmăriri permanente, șicanări grosolane și abuzuri permanente din partea Securității, după ce-ai trăit în chinul obsedant al unei societăți care simțeai că te sufocă?

Stau și mă întreb cum se poate simți fiul Doinei Cornea văzând cum una dintre vioarele principale ale politicii autohtone e un fost melitar de la Securitate care „păzea intersecția” de lângă apartamentul mamei sale? Cum se simte oare văzând cum, sub masca democrației, se instituie același regim aberant în care aceiași securiști – de data aceasta mai tineri, mai impertinenți și mai vocali – fac abuzuri, conduc după bunul plac și sfidează orice normă de bun simț?

Eu unul fac parte din marea masă a viermilor care în acea perioadă a preferat să tacă. Fac parte din marea masă a celor care-a ieșit cu bucurie pe stradă atunci „când s-a dat comanda la televizor”, care a respirat bucuria libertății atunci când lupta fusese deja câștigată. De luptat însă pentru ca marea masă de „tăcuți” să poată respira liber au luptat o mână de oameni. Toți și-au riscat viața, iar unii au plătit cu ea. Poate că unui prostovan de-acum nu i se pare mare lucru să protestezi. Doar azi protestul se face pe bani, ieși să urli și-ți încasezi leafa. Ce poate ști un asemenea exemplar despre ce însemna pe acea vreme să protestezi în fața unui regim care părea perpetuu și care, pentru păcatul de a nu fi de acord cu el, te condamna la ani grei de temniță sau, uneori, la moarte? Pentru că pe vremea aia trăiai disperarea că regimul n-are moarte, iar a i te opune avea aceleași perspective de câștig pe care le-ai avea acum în tentativa de a construi Catedrala Neamului cu lopățica, grebla și găletușa cu care se joacă un copil la mare pe plajă.

Revenind, voi spune că pentru mine – un laș în acele vremuri – transformarea societății în ceea ce a ajuns acum e sufocantă și obsedantă. Ce-o fi simțind omul acela care știe bine pentru ce-a luptat nici nu pot să-mi imaginez. Ce se întâmplă însă, după ce că lucrurile sunt așa cum sunt, când te mai și trezești cu o invitație pompoasă din partea unei nulități care-ți propune să te transforme în jucăria sa propagandistic-electorală? Iată tragedia la adevărata sa magnitudine!

Din păcate am ajuns într-un ceas nefast în care ne dăm seama că, la capătul a treizeci de ani de democrație, ne-am trezit într-o dictatură stupidă în care prostul gust, minciuna, ticăloșia și prostia ne calcă-n picioare fără milă. Pe vremea aceea ne conducea un cizmar. Acum avem o gloată de necalificați care-și bat joc, ne sfidează și ne impun cu ticăloșie o ideologie în care, prin lege, negrul devine alb.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss