C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”Despre iluzii şi alte idealuri incerte”

Un prieten virtual (căruia nu-i dau numele pentru a nu-l expune vreunui atac aiuristic, mai ales în condiţiile în care eu îl consider un om onest) îşi exprima opinia conform căreia viitorul omului constă în creşterea extremă a capacităţilor sale cognitive printr-o interfaţă cu maşina.



Astfel, omul ar urma să fie dotat cu infinit mai multă memorie, cu un acces facil la informaţii vaste şi, ajutat probabil de algoritmi eficienţi de inteligenţă artificială, se va transforma într-un soi de supraom, capabil de aventuri intelectuale imposibile omului de azi. Interesantă este şi concluzia, anume că „cei care nu-şi vor permite financiar tranziţia o să rămână precum cimpanzeii sau gorilele pentru noi, nişte chestii care seamăna cu noi”.

Când am publicat, cu ceva vreme în urmă, articolul referitor la mizeriile introduse de Grupul de la Frankfurt, Tavistok Institute, etc. m-am gândit că oamenii, odată puşi în faţa adevărului, vor realiza eroarea în care rulează. Asemenea iluzii sunt însă false! Chiar dacă te-apuci să arunci în luptă toată puterea ta de convingere, chiar dacă aduci argumente raţionale, jocul e din start pierdut şi sunt mai multe elemente care concurează la acest fapt.

În primul şi-n primul rând e imposibil să te lupţi cu sistemul educaţional care, realmente, distruge oamenii. Nu te poţi împotrivi unui sistem care inoculează la bază idei false, lăsând apoi individului „libertatea” şi „creativitatea” de a construi absolut orice. E logic pentru oricine că a porni de la premise false n-are cum să te conducă spre adevăr. Însă de ce oare omul, pus în faţa adevărului, e incapabil să-l recunoască? Aici avem o situaţie extrem de interesantă.

Multă vreme specialiştii au fost interesaţi să afle care-i motivul vânzărilor record ale mobilierului produs de IKEA. Un prim răspuns ar fi preţul, mult mai mic decât în alte părţi. Însă, dincolo de preţ, s-a observat că oamenii se ataşează în mod special de mobilierul de la IKEA, preferând uneori chiar să-l ia după ei când se mută din locuinţă(sau, după caz, din birou). Care-o fi totuşi mobilul acestui ataşament, cunoscut fiind că, în majoritatea lor covârşitoare, elementele de mobilier de la IKEA sunt de o urâţenie legendară(sau, dacă nu urâte, banale până la absurd). Ei bine, la pachet cu mobila de la IKEA mai vine şi „obligaţia” de a-ţi asambla singur mobila. Aparenta corvoadă este însă elementul care aduce „lipiciul” mobilei de la IKEA. În momentul în care ai terminat de asamblat, ai sentimentul că tu ai construit respectiva mobilă, fapt care-ţi provoacă ataşamentul faţă de ea: frumoasă, urâtă e „făcută” de tine. Aşa se obţine ceea ce în psihologie poartă denumirea generică de „IKEA effect”.

La fel stau lucrurile şi cu celelalte „produse” ale noastre, cele ale intelectului. Indiferent de cum arată, ele sunt ale noastre şi ţinem de ele. Faptul că un raţionament propriu porneşte de la ipoteze complet false – ipoteze cărora în şcoală li s-a dat valoare de axiome – şi că ajunge, în final, la un rezultat complet eronat, asta nu ne împiedică să nu fim ataşaţi de el. E în firea lucrurilor. Mai mult, în momentul în care ţi se pune „oglinda” în faţă, eşti tentat să găseşti „argumente” şi dacă n-ai să le produci, indiferent cât de contondente ar fi ele.

Opinia pe care am amintit-o la începutul articolului, este una căreia i se văd de la o poştă originile în Grupul Cibernetic, fondat de Frank Fremont-Smith în cadrul conferinţei „Şedinţa de inhibare cerebrală”. Titlul conferinţei cred că este mai mult decât transparent în ceea ce priveşte adevăratele intenţii ale proiectului. În fapt, ceea ce doreau tartorii de la Tavistock Institure şi asociaţii lor din Grupul de la Frankfurt era crearea cadrului care, prin mijloace paşnice, să îndobitocească populaţia, să o canalizeze către nonvalori, având scopul declarat de a pregăti muncitori exemplari şi docili ai „lumii noi”. S-a încercat pentru asta utilizarea drogului sintetice(vezi LSD-ul care a inundat anii 60) sau a celor uşoare care încep să fie legalizate, treptat, în prezent. Însă, în paralel, a fost introdusă propaganda delirantă care-a avut ca efect distorsionările realităţii pe care le constatăm în prezent: minorităţi din ce în ce mai exotice, cu drepturi abracadabrante, garantate de norme care, în trecut, ar fi fost considerate rod strict al imaginaţiei bolnave, corectitudinea politică, cenzura mascată s.a.m.d.

Grupul Cibernetic a venit cu o altă abordare: subordonarea omului maşinii astfel încât supravegherea şi cenzura să ajungă la limite greu de imaginat cu ceva vreme în urmă. Tot ceea ce s-a realizat, de la maşinile rudimentare de calcul până la internetul de mare viteză şi telefoanele ultracapabile de azi, absolut toate sunt invenţii care-şi găsesc originea în numitul grup. Atunci când rămâi perplex în faţa perfecţiunii unei imagini HD sau te simţi copleşit observând imensa cantitate de informaţie pe care o îngrămădeşte Wikipedia ai tendinţa de a te întreba dacă toate acestea au vreo limită. Te simţi copleşit şi uiţi să-şi mai pui întrebarea obligatorie anume dacă toate acestea au într-adevăr vreun sens.

Un individ educat în spiritul progresismului îţi va arunca mereu în faţă ideea că fără acest extraordinar progres acum ai fi fost în „epoca de piatră” sau undeva pe-acolo. Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă n-ar fi fost dezvoltat „zeul automobil” care-a topit distanţele domestice, dacă transporturile n-ar fi cunoscut o asemenea revoluţie care face posibilă ajungerea fizică în câteva ore în orice punct de pe planetă? Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă n-am fi avut posibilitatea să ştim la orice moment cum este vremea în orice colţişor al lumii? Chiar aşa, ce s-ar fi întâmplat?

Ne-am pus oare cu adevărat întrebarea care-i diferenţa dintre un om care trăieşte muncindu-şi pământul şi unul care se bucură de toate binefacerile vieţii contemporane? Cu ce-i superior unul care mânuieşte cu dexteritate telefonul mobil îngurgitând tone de informaţie inutilă faţă de sălbaticul dintr-un trib amazonian care ignoră toate acestea? Cu ce-i superior un vajnic mânuitor de telefon în faţa acelui sălbatic? La prima vedere balanţa înclină în faţa omului-progres. Însă, într-o situaţie extremă, mai degrabă supravieţuieşte sălbaticul, mult mai aproape de instinctele naturale, mult mai legat de natură şi de esenţele noastre.

Dar să lăsăm supravieţuirea de-o parte. La urma urmei, societatea dezvoltată ne pune la dispoziţie atâtea instrumente/servicii/alternative care suplinesc adormirea instinctelor naturale. Să mergem la punctul de la care-am început acest articlol, anume de la omul „perfecţionat” de tehnologie. Oare un om normal va mai putea face faţă unuia supertehnologizat, care are acces instantaneu la bănci de informaţii, care poate procesa cu viteza luminii? Cum ar putea un biet om, cu creierul lui „istoric”, să se pună în faţa unui zeu tehnologic? Cine vei fi tu în faţa unuia care, în afara abilităţilor naturale, va putea să proceseze în fracţiuni de secundă tonele de informaţie pe care le are în spate? Din punct de vedere teoretic meciul e pierdut din start. Absolut toate avantajele sunt de partea „tehnologicului”. Însă, oare din punct de vedere practic chiar aşa stau lucrurile?

Pentru a răspunde ultimei întrebări ar trebui să facem apel la experienţa recentă. Este omul tehnologic de azi superior celui din anii 30. Sau celui din secolul XIX? Greu de spus fără a fi subiectiv. Avem însă o perioadă la care ne putem raporta cu uşurină: cum este omul actual faţă de omul anilor 70-80, atunci când tehnologia nu era atât de dezvoltată. A evoluat omul de azi? Să luăm câteva exemple: în vremea aceea ştiai dintr-o suflare telefoanele a cel puţin o duzină de cunoscuţi. Câte numere de telefon mai eşti capabil să reproduci acum? Cei care lucrau cu cifre aveau o capacitate extrem de dezvoltată de calcul. Alţii, care deprindeau „tehnica abacului”, ajungeau la performanţe incredibile. Câte calcule mai eşti capabil să faci azi în cap? Aşa-i că pentru a calcula cât fac 27*11 dai fuga la calculator în loc să spui natural, dintr-un foc, că rezultatul este 297? Aşa-i că n-ai habar să extragi radicalul? E-adevărat că ţi-e greu să faci o împărţire pe hârtie? Chiar aşa, mi-ai putea calcula pe hârtie cât fac 2754/23,7? E un calcul banal pe care un şcolar al anilor 80 îl făcea dintr-o suflare. Să mergem mai departe. Mi-ai putea spune anii între care a domnit Ştefan cel Mare? Ştiu, înainte de asta ar trebui să afli cine-a fost Ştefan cel Mare. Dacă zâmbeşti te-aş putea întreba cam printre ce ani a vieţuit Hammurabi. Ştiu, vei afla căutând pe Google, dar unuia care ştie, instantaneu îi va veni în minte celebrul cod de legi şi chiar dacă nu-şi va aminti cu exactitatea calculatorului anii, va şti să-l situeze corect pe scara istoriei. Şi, cu siguranţă, nu va uita informaţia la următorul „ciclu de procesare”.

Dacă suntem obiectivi observăm că „omul tehnologic” de azi nu este altceva decât un dobitoc. Nu-s cuvinte grele, ci realităţi. Ce-a făcut măreţul om al zilelor noastre? Şi-a inhibat nişte funcţii pentru a le înlocui cu tehnologia. Nu mai învaţă pentru că informaţia se află „pe net” sau, mai nou, „pe facebook”. Ce sens are să înveţi despre Platon, îţi va spune omul tehnologic de azi, când Wikipedia „ştie” deja totul? Ce sens are să înveţi să socoteşti atunci când un rahat de calculator de buzunar o face mai bine decât ai putea s-o faci tu vreodată? Iată marea eroare şi-n acelaşi timp oroare! Ce om mai e ăsta? Se mai poate numi om? Cu siguranţă nu! E doar o copie nefericită, un urangutan ţinut în viaţă de algoritmii rudimentari ai tehnicii de calcul. Iar aceea, cu siguranţă nu mai e viaţa lui. Este adevărat că un om dotat cu tehnologie calculează mai repede, dar pentru el semnificaţia calculului e nulă, îi e exterioară şi rece. E-adevărat că accesează o groază de informaţii, dar ce face cu ele? Absolut nimic deoarece nu poate merge la pasul următor. Nu poate face „dezvoltarea”, corelarea informaţiilor şi transformarea lor în ceva util. E-adevărat că are informaţia dar e incapabil să facă ceva cu ea. Pentru el acea informaţie, aşa cum am spus, rece. Diferenţa dintre afirmaţia conform căreia „a-l descoperi pe Făcătorul sau Ziditorul acestui Univers este un lucru tare greu, dar după ce l-ai descoperit, este peste putinţă ca să-l împărtăşeşti(să-l faci cunoscut) tuturor”(Timeu, 28C) şi faptul că o vedetă TV şi-a luat chiloţi mov, nu există. Sunt două chestiuni egale pentru el. Ba, mai mult, s-ar putea(unii mi-ar spune că s-ar întâmpla cu siguranţă!) ca informaţia despre vedetă să stârnească mai multe emoţii şi să aibă o greutate mai mare conform propriei scări de valori. Aşadar, cu ce-ar putea fi superior un asemenea om?

Tehnologia e sclavul nostru, un sclav care, aşa cum demonstrează istoria, îşi acaparează stăpânul şi, treptat, prin dependenţa pe care-o dezvoltă faţă de sclav, stăpânul devine în mod paradoxal victima sclavului. Aşa se întâmplă şi cu omul „stăpân” al tehnologiei. Cei peste cincizeci de ani de dezvoltare iraţională a domeniului IT au adus la pachet cea mai brutală sacrificare a naturii în favoarea unui ideal din ce în ce mai incert. Am modificat planeta, ne-am modificat obiceiurile şi trăim în cea mai risipitoare dintre lumi. Ne e greu să mulgem vaca din curte şi să facem brânză pentru că „e mai ieftin” să cumperi de la supermarket brânză frumos ambalată şi produsă în … Polonia. Nu vi se pare totuşi un nonsens să fie „mai ieftin” un produs de la sute sau mii de kilometri faţă de unul pe care l-ai putea avea din curte? Ne plângem că ouăle sunt scumpe, dar suntem incapabili să hrănim o găină care ni le-ar face aproape gratis. Nu creştem un porc pentru că „e mai ieftin” să cumperi carne gata tranşată de la magazin. Carne care, la origine, provine din carcase livrate de la Viena. Realizaţi ce vă spun? Porcul crescut printr-un colţ de Europă şi tăiat la Viena e mai ieftin decât cel din curte! De ce se-ntâmplă asta? Răspunsul e simplu: de la „paletizarea economiei”. Transportul a devenit o nimica toată. Mărfurile le muţi pe suprafaţa Pământului asemeni unui vrăjitor. De ce? Pentru că e „mai ieftin aşa”! Şi-o fi pus cineva întrebarea de ce e mai ieftin? Cu siguranţă nu, dar în mod sigur, mai devreme sau mai târziu vom afla cât de scumpă este această ieftinătate aparentă. Şi, mai mult, vom afla cu adevărat preţul timpului nostru care, voit, ne este sacrificat în numele aceleiuiaş iluzoriu zeu tehnologic. Dacă vă preocupă lipsa de timp în care rulaţi, aflaţi că principalul vinovat este acest zeu inutil căruia, prin propagandă şi obişnunţă, am ajuns să-i dedicăm hălci din ce în ce mai mari ale existenţei noastre.

Spunea Platon într-o epistolă că „despre acest subiect eu n-am scris niciodată nicio scriere şi nici nu voi scrie, căci el nu se lasă cuprins în cuvinte ca alte învăţături, ci numai după ce te-ai familiarizat cu el multă vreme, trăind oarecum cu el laolaltă, adevărul răsare în suflet pe neaşteptate, cum ţâşneşte lumina din focul aprins şi se hrăneşte singură”(341C). Indiferent ce sistem de calcul vei căra în spate în anii următori nu, vei putea cuprinde esenţa celor spuse de acest maestru al gândirii. Adevărul va fi pentru tine ceva atât de străin încât vei scuipa plictisit şi vei trece mai departe. Însă, faţă de Om tu, cu toate interfeţele tale artificial de sofisticate, vei fi furnica neajutorată, dependentă de-o maşină care-i va spune când e momentul să se ştergă la fund şi când trebuie să urineze. Fără senzorii ciudatei maşinării care te va poseda vei fi mai prost decât o râmă şi mai neajutorat decât un şoarece prins în ghearele pisicii.

Dincolo de toate utopiile promise, realitatea ne arată că tehnologia ne face mai mult rău decât bine. Îngropându-ne în ea vom decădea de la nivelul de oameni la cel de maşini idioate care, pentru a se mişca, vor avea nevoie non stop de „conectivitate” şi de o inteligenţă externă extrem de nenaturală. Iar faţă de aceste caricaturi oamenii reali vor fi nişte zei. În niciun caz invers!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

2 Responses “Dan Diaconu: ”Despre iluzii şi alte idealuri incerte””

  1. Gina says:

    Armonizarea tehnologiei in spiritualitate, unica solutie viabila, in fapt si in drept universal, Unoa, sensul, rostul, ratiunea evolutiei pe Tera. In caz contrar, din pacate, pt. a nu stiu cata oara in istoria civilizatiei …praf si pulbere cosmica. Nimic nu se pierde, totul se transforma.

  2. gheorghe says:

    CItez:
    “Spunea Platon într-o epistolă că „despre acest subiect … el nu se lasă cuprins în cuvinte ca alte învăţături, ci numai după ce te-ai familiarizat cu el multă vreme, trăind oarecum cu el laolaltă, adevărul răsare în suflet pe neaşteptate, cum ţâşneşte lumina din focul aprins şi se hrăneşte singură”(341C).”
    Mi-am amintit raspunsul dat Apostolilor la intrebarea lor despre neputinta de a vindeca un posedat…
    A spus Hristos ca trebuie “multa rugaciune si post”…
    Nu “vine” orice, oricum iar tehnologia care vrajeste mintea si perturba fizilogia prin excitari elaborate nu se poate adresa sufletului, nidecum sa ofere vreo alternativa trairii religioasa.
    De curand am citi un articol despre un studiu a carei concluzie este ca internetul departeaza pe om de apartenenta dar si de identitatea religioasa…
    http://www.psypost.org/2018/01/increases-internet-use-linked-loss-religious-affiliation-study-finds-50568

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss