C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: ”De unde ne mai putem lua aurul?”

De fiecare dată când cineva încearcă să ia o decizie în direcţia unei mai mari suveranităţi financiare a României e contracarat cu violenţă de vocile BNR. Există chiar şi o platformă online – Opinii BNR – de unde se instrumentează atacuri împotriva opiniilor care, din ce în ce mai vocal, cer o mai mare suveranitate monetară a ţării.



O să abordez azi subiectul la modă: aurul. Cei care-mi citesc blogul de mai mult timp îmi ştiu opinia legată de aur, anume că acesta nu e o valoare în sine, ci are o valoare simbolică datorată unui complex cultural al omului. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că, indiferent de credinţele noastre, aurul se tranzacţionează pe bani, reprezentând un vehicul de conservare a averii. Aurul pe care Banca Naţională îl are în rezervă reprezintă aproximativ a zecea parte din rezervele lichide, adică o cantitate aproape neglijabilă. Se pune astfel întrebarea logică legată de oportunitatea păstrării a jumătate din rezervă la Londra. De ce?

Cei de la BNR ne spun doct că asta e o „asigurare”, că astfel rezervele noastre au valoare şi alte asemenea baliverne. Ba au ajuns să spună că noi circulăm liber prin lume tocmai datorită acestor rezerve păstrate acolo. Măi să fie, o gogonată mai mare nici c-am mai auzit. Adică, vor să spună beneriştii, că dacă n-ar fi aurul la Londra noi n-am mai avea voie să ieşim din ţară. O minciună fără margini necontrazisă de nimeni.

Părerea mea e puţin mai dură. Eu unul cred că aurul nu mai poate fi repatriat şi că, aşa cum atunci când tezaurul nostru a ajuns la ruşi a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi-acum. Oricât mi-ar spune Isărescu poveşti despre credibilitate, stabilitate s.a.m.d. e cât se poate de limpede că, de fapt, depozitarea la Banca Angliei a fost o operaţiune cu un singur sens, doar dus. De întors nu se va întoarce niciodată.

Să fim serioşi, toată istoria englezii au fost bandiţii bandiţilor, de fiecare dată au mimat seriozitatea, iar în momentele critice , cu emfază şi dispreţ şi-au clamat dreptul de a fura. Iar când li s-a spus în faţă că sunt hoţi, au ridicat hoţia la nivel de virtute. Să duci o parte importantă a tezaurului ţării în curtea hoţilor e o dovadă de iresponsabilitate. Nu, aurul depozitat acolo n-are de-a face cu libera circulaţie, ci cu imposibilitatea de a putea fi repatriat.

Aurul pe care marile centre financiare ale lumii îl au depozitat a fost şi este folosit pentru manipularea … preţului aurului şi pentru păstrarea încrederii în bani. De fapt asta se află sub sloganul „încrederii”: un blat pe care îl fac toţi şefii de bănci centrale. S-a văzut clar ce s-a întâmplat când nemţii şi-au cerut o parte din aur înapoi. Repatrierea s-a întins pe ani buni, asta în condiţiile în care 40% din aurul nemţilor e tot în SUA şi 10% la Londra. De fapt, grosul aurului repatriat a fost cel depozitat în Franţa, care l-a şi livrat imediat, fără proteste. Se întreabă oare cineva de ce nemţii nu şi-au lichidat şi aurul depozitat la Londra? Oare oficialii Băncii Centrale au vrut să se ascundă de o situaţie jenantă pe care probabil o ştiu bine, dar care nu trebuie să ajungă la urechile publicului?

Având în vedere această realitate tristă, părerea mea e că ar trebui să ne comportăm ca şi cum aurul de la Londra n-ar exista. Aşa cum tot ceea ce le-am dat ruşilor spre păstrare a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi cu aurul nostru de la Londra. Ceea ce fac acum cei de la BNR este să tragă de timp pentru a preveni o reacţie legislativă şi astfel să se confrunte în direct cu dezastrul imposibilităţii repatrierii.

Se ştie că urmează o criză care, prin implicaţiile sale, ar urma să schimbe întreaga paradigmă monetară mondială. Probabil cei de la BNR speră să amâne până atunci, astfel încât să poată da vina pe criză. Părerea mea e că e un joc dubios pentru ţară. Mai bine s-ar trezi şi ar mai schimba din păduchioasele titluri de stat americane pentru a cumpăra aur pe care să-l aducă în ţară. Cel puţin atât cât să acopere cele 50 de tone risipite pe iluzii. Ar fi un gest prin care şi-ar mai putea răscumpăra din păcate.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

One Response “Dan Diaconu: ”De unde ne mai putem lua aurul?””

  1. Claa says:

    Aurul acela e prada de război. Pozitia de forță și șantajul practicat al “custodelui” tocmai le-a fost demonstrata Venezuelei și lumii întregi. Ce se poate face? Mugurel știe… Cu vorba bună nu obține nimic, iar cu forța… Înțelegeți poziția anglo-americanilor. Nu vor da nimic și nu are cine sa ii oblige

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss