C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dan Diaconu: “Ai lor sunt mai ticăloşi şi ai noştri identici (sic!)”

Încă de când a ieşit preşedinte, pe un model care deja ne este cunoscut, statul subteran american i-a tot inventat obstacole lui Trump. Marea majoritate ţin de domeniul hilarului, însă, puse fiind într-un anume context şi amplificate de vuvuzelele media de peste Ocean, toate acestea devin elemente de „interes naţional”, „extremă necesitate” sau altă denumire pompoasă menită a masca penibilul situaţiei.



Amestecul Rusiei în alegerile americane şi presupusa susţinere de către Rusia a candidaturii lut Trump este din acelaşi registru. O chestie care, dacă ar fi luată în serios ar trebui să ducă la o singură concluzie: americanii sunt deosebit de proşti! În ciuda celor care cred că sunt lipsit de exigenţă atunci când spun „deosebit de proşti”, vă mărturisesc că efectiv nu prea reuşesc să găsesc un termen suficient de exact care să exprime prostia americanilor. Cum poate fi caracterizat un serviciu secret(FBI) care-şi scoate chiloţii în public, plângându-se precum copiii proşti că a fost penetrat până la prăsele, că ruşii au făcut ce-au vrut în campania electorală, c-au sucit minţile oligofrenului electorat amrican, reuşind să-şi impună candidatul favorit în ciuda protecţiei interne? Păi dacă tu, stat care te consideri meliţianul planetei, care plăteşti gras NSA-ul pentru a capta orice convorbire de pe planeta asta, care ai nenumărate servicii de informaţii, aşadar, dacă tu ajungi să te plângi că Rusia lui Putin, cu un buget infint mai mic decât al tău, nu doar că te-a lăsat în curul gol, dar te-a mai şi „violentat” la dos, atunci n-ar fi cazul să te laşi de meserie? Curat lucru, a fi prost la americani este o adevărată virtute!

În tot acest decor hazliu a apărut procurorul special Robert Mueller, cel care a început să agite apele în ceea ce priveşte „afacerea rusească” a lui Trump. S-a pus pe strâns probe, pe „scăpat” către presă elemente ale anchetei, pe acuzaţii fondate pe nimicuri, după un pattern pe care noi îl cunoaştem din PR-ul DNA-ului mioritic. Pentru orice băşină scăpată de Mueller(total ilegal, să ne-nţelegem), dehontologii de la CNN, NYTimes sau restul vuvuzelelor, se târâiau cu curul de pământ de parcă taica Putin deja juca cazaciocul pe grumazul lor. Toate până în august, când un personaj cheie al echipei lui Mueller, Peter Strzok, a plecat precipitat. Nimeni n-a înţeles pe moment ce se petrecuse, dar, la scurt timp, treaba a devenit sulfuroasă.

Peter Strozk se amorezase cu o avocată a FBI-ului, Lisa Page, fix în timpul investigaţiilor asupra lui Hillary Clinton. El a fost artizanul reîncadrării infracţiunii comise de isterica de serviciu a politicii americane din „neglijenţă gravă” – infracţiune pentru care se cam face bulău – în „extremă imprudenţă” – chestiune care nu este infracţiune penală. Cu alte cuvinte, i-a scăpat fundul lui Hillay. Chestiunea cu adevărat gravă este legată de un schimb de SMS-uri între Strozk şi Page, cu caracter puternic anti-Trump, în timpul investigării lui Hillary. Cu alte cuvinte, e limpede chiar şi pentru cei care-au virat-o dinspre naivitate în prostie cronică faptul că la mijloc nu e decât o banală răfuială politică între statul subteran american şi Trump.

Strzok este şi cel care a semnat hârtia oficială de începere a investigaţiilor referitoare la amestecul Rusiei. De asemenea, pentru a-l „face” pe Mike Flynn a instrumentat, împreună cu un alt agent FBI, o întâlnire capcană cu acesta, întâlnire care-a stat la baza acuzării şi a eliminării din politică a fostului consilier pe probleme de siguranţă naţională al lui Trump. A fost o procedură extrem de controversată întrucât regulile unui proces corect cereau ca Flynn să fie însoţit de un avocat la acea discuţie. Însă ticăloşia nu are limite!

Bomba bombelor însă abia acum a fost detonată. Cu toate că schimbul de SMS-uri între Strzok şi Page are darul de-a întoarce definitiv apele, iată că ticăloşia sistemului american e neiertătoare: FBI-ul anunţă că, din cauza unor upgrade-uri software incompatibile cu sistemul său de captare şi retenţie a conversaţiilor mobile, a pierdut definitiv SMS-urile schimbate între cei doi. E o chestie de o băloşenie nemaivăzută până acum. Adică fix probele care incrimanu serviciul că şi-a încălcat echidistanţa politică dispar din cauza unor ipotetice probleme de soft? Şi nu dispar unu, două mesaje, ci mai bine de cinci luni de interceptări, fix acele cinci luni în care cei doi imbecili îşi schimbau între ei frustrările anti-Trump. Mai mult, ca să fie comedia ca la carte, apar şi „meseriaşii” de la NSA care-şi cer scuze pentru că n-au putut preveni „stergerea accidentală” a datelor. Chiar şi-n Rusia lui Stalin aşa ceva ar fi fost de râsul curcilor şi s-ar fi lăsat nu doar cu desfiinţarea serviciului, ci chiar cu arderea sa din temelii. La americani însă, în „ţara lu’ dimocrasi”, practica are toate şansele să treacă nesancţionată. Care-i problema că FBI-ul a şters probele care-l incriminează? Nu ştiaţi că asta-i o practică standard a serviciului?

Pentru ca lucrurile să fie şi mai hazlii, în toată această afacere e implicat şi Departamentul Justiţiei SUA care, în august, anunţase că FBI i-a transmis SMS-urile cu pricina. Acum, acelaşi Departament al Justiţiei se jură cu mâna pe roşu că n-are nici urmă de SMS şi că vina ar aparţine celor de la Samsung (halucinant, într-adevăr!) care le-ar fi livrat oarece medii de stocare defecte. Faceţi o pauză pentru că bietele curci au intrat în comă de-atâta râs.

Întâmplarea americană are darul de a ne reaminti de unde ni se cauzează aceste practici infame. Mai ţineţi minte dispariţia CD-urilor cu interceptările din procesul ALRO? Mai ţineţi minte cum se juca Justiţia independentă de-a făcăturile de procese din epoca lui băsescu, practicile prelungindu-se până acum? Atunci când sunteţi disperaţi de imaginile imbecile cu acuzaţi defilând în cătuşe, de scăpările de probe „pe surse”, de imbecilitatea procurorilor şi judecătorilor arondaţi sistemului, în acele momente gândiţi-vă numai că această întreagă circotecă este importată şi pusă în practică de, chipurile, „partenerul nostru strategic”. E o faţă a aşa-zisei democraţii care încă mai poate fi privită cu ochi critici. Asta, desigur, până când va mai apărea vreo lege imbecilă care va condamna orice îndoială pe care ţi-ai putea-o exprima faţă de statul de drepţi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss