C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Dacian Cioloş, un produs de marketing politic din categoria „bitter suedez”

La începutul anilor `90, bitterul suedez era una din metodele de stingere a setei românilor de miracole occidentale. Reclama la această băutură-minune făcea puncte de rating TV cât suma dezbaterilor din prime-time organizate, azi, de televiziunile de ştiri, plus emsiunile despre starea vremii. O băteau numai adidaşii „Torsion” şi pantofii de cârpă „Gregorio Rizo”.

dacian_ciolos_experiment_69858800

Bitterul suedez, elixirul vieţii lungi şi fără griji, te vindeca de gastrită, de palpitaţii sau de bătături, îţi rezolva necazurile din amor, îţi asigura câştigul la Caritas înainte să fugă patronul cu banii şi avea darul de a creşte încrederea în viitorul democratic-original al ţării. O sticlă costa cam cât o jumătate de salariu mediu pe economie.

Din nenorocire, în scurt timp, băutura-minune a fost detronată, pe caz de ineficienţă în tratarea necazurilor românului, pe de-o parte, de dozatoarele TEC şi, pe de alta, de votca la cutie, cu pai. De ani buni, bitterul suedez s-a refugiat în subsolurile site-urilor cu produse naturiste. Astăzi, a ajuns şi în politică. În acest ultim domeniu, a fost „branduit” sub marca Dacian Cioloş.

După reclama pe care i-o fac organele specializate în ştiri şi opinii „de calitate”, precum Digi 24, Cioloş este bitterul suedez al aşa-numitei drepte. O poţiune grozavă, pe care, dacă PNL şi/sau USR, ar bea-o, li s-ar rezolva instantaneu toate problemele. Procentele din sondaje ar exploda, Alina Gorghiu ar căpăta anvergura lui Margaret Thatcher, Cristian Buşoi, greutatea lui Winston Churchill, iar lui Nicuşor Dan i s-ar umple capul şi discursul de idei salvatoare pentru ţară. Oare chiar o fi persoana Dacian Cioloş înzestrată cu asemenea proprietăţi miraculoase? Nimeni nu poate să răspundă cu certitudine, pentru că, până acum, Dacian Cioloş s-a manifestat exclusiv ca un produs de marketing politic. Sau, mai bine zis, „a fost manifestat” ca un atare produs. Timp de un an, cât a fost prim-ministru, divizii întregi de specialişti în comunicare au trudit din greu la confecţionarea şi proiectarea unui contur de personalitate ideală: băiat simplu, de la ţară, dar doxat, plecat cu traista-n băţ să se şcolească ca să ajungă un mare specialist apreciat de tehnocraţia bruxelleză, şi modest, pe deasupra. Mai ales modest… Însă modestia pe care strategii de imagine i-au ataşat-o a fost atât de grosier confecţionată, încât mai degrabă i-a dăunat. Traversarea regulamentară a străzii, pe la trecerea de pietoni, filmată „din întâmplare” de cetăţeni de bine cu abilităţi de operator TV, sau călătoriile aeriene la low-cost trase „din întâmplare” în poză de pasageri cu talent de fotograf profesionist, au fost percepute de majoritatea publicului ca făcături oarecum simpatice, care însă nu spun mai nimic despre omul real Dacian Cioloş.

Marea problemă a celui mai mare tehnocrat român contemporan aceasta este: nu reuşeşte să transmită nimic substanţial despre el însuşi. Pentru a câştiga încrederea unui alegător, nu sunt suficiente informaţii biografice de tipul „m-am născut la Cuca Măcăii”, „am făcut şcoala în cutare loc” şi „m-au pus ăştia comisar european de bun ce sunt”. Politicianul trebuie să transmită despre sine elemente care conving asupra calităţilor care-l fac eligibil: „sunt priceput”, „sunt cinstit”, „am un plan şi pot să-l duc la îndeplinire” şi, mai ales, „eu sunt şeful”. Dacă în materie de cinste, tehnocratul bruxellez punctează decent, după un an de prim-ministeriat, priceperea a rămas o chestiune conformă CV-ului, dar care mai are nevoie de confirmări. Cât priveşte existenţa unui plan, capacitatea de a-l duce la îndeplinire în ipoteza în care există vreunul, precum şi (mai ales!) abilităţile de lider lipsesc cu desăvârşire din poza pe care o transmite Dacian Cioloş alegătorului român. În comunicarea politică se aplică un test de imaginaţie, în care un grup-ţintă de alegători este chestionat, în eventualitatea în care ar eşua pe o insulă din mijlocul oceanului împreună cu mai mulţi politicieni, pe care dintre aceştia l-ar alege ca şef învestit cu putere de decizie supra mijloacelor de supravieţuire ale grupului. Este un test la care personaje precum Traian Băsescu ar avea puţine emoţii. În schimb, Dacian Cioloș s-ar fi califica, după prestaţia de până acum, cel mult, la rolul tipului pe care îl desemnezi să ţină evidenţa stocului de nuci de cocos. Şi, la această percepţie, contribuţia profilului de milog călător-sacoşar cu low cost, confecţionat de formidabila armada de PR-işti, este minoră. Mult mai convingătoare asupra capacităţii omului de a fi un lider politic sunt propriile sale acţiuni: comportamentul de fată mare a politicii din campania electorală, când a refuzat să se asocieze explicit cu un partid, baletul post-electoral între oengism şi politica adevărată, lipsa oricărui proiect tematic pe palierul socio-economic şi telenovela comică a înscrierii în USR, pe care o joacă, în aceste zile, în cuplet cu Nicuşor Dan.

Prin tot ceea face, personajul real Dacian Cioloş pare să spună, indirect, precum reclama la bitterul suedez, „eu sunt soluţia la toate problemele voastre, numai că sunt prea bun şi prea scump pentru voi”. Din păcate pentru el, abordarea asta merge vreun an-doi, după care oamenii se prind că bitterul suedez e doar o licoare amară, care nu rezolvă nimic, şi care, consumată în exces, dă dureri de cap şi stări de vomă.

Autor: Alin BOGDAN

Sursa: Justitiarul

 

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss