C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum se alege un nume: azi, partidul care ar fi trebuit să se cheme SRI

Cum se botează un partid din România? Nu ușor, asta e sigur. Se fac, probabil, ședințe lungi, brain storminguri, se selectează zeci ori sute de opinii, se plătesc specialiști de marcă etc. Spre exemplu, să luăm cel mai recent caz: partidul mult așteptat al lui Dacian Cioloș.



Un partid care a făcut să curgă deja multă cerneală în presă, după ce i s-a aflat numele caraghios: Mișcarea România Împreună. Prescurtat MRI, că MRÎ e imposibil de pronuntat.

Cum s-a ajuns aici?

Anul trecut, ne amintim, în luna mai, se lansa Platforma România 100, grupînd nouă miniştri, secretari şi consilieri de stat din guvernul Cioloș, definită ca ”o mişcare cetăţenească, deschisă, activă, care are ca obiective transformarea mediului civic şi politic românesc şi atingerea adevăratului potenţial de dezvoltare a României”. O platformă care acum a decis să emane un partid.

Sloganul acestei platforme, ne amintim de asemenea, a fost ”Schimbăm România Împreună”.

Într-un interviu acordat ieri paginademedia.ro, specialistul în branduri Aneta Bogdan, relatează discuțiile de consiliere avute cu fondatorii noului partid al lui Cioloș, care au apelat la serviciile ei de profesionist apreciat.

Bogdan spune, însă, că nu ea a furnizat respectivul nume partidului, membrii fondatori avîndu-l deja pregătit: ”Ei au avut acel slogan ”Schimbăm România Împreună și au fost foarte atașați de el și atunci ”România Împreună” a fost identitatea verbală care a revenit încontinuu în discuții” a spus brandienta.

O mică problemă, am remarca noi (și au făcut-o în mod cert și cioloșiștii): noul partidul nu se putea numi, totuși, ”Schimbăm România Împreună”, pentru că abrevierea ar fi fost SRI. O mostră de transparență, ar fi spus malițioșii.

S-a ales, deci, Mișcarea ”România Împreună”.

Întîmplător sau nu, numele unei vechi și reputate emisiuni a postului public de radio, difuzată ani de-a rîndul, de luni pînă vineri, la Radio România Actualități. O emisiune care, interesantă întîmplare, a sucombat după 2015. Dar care mai revine în atenție, totuși, o dată sau de două ori pe an, cu prilejul Zilei Naționale ori a Zilei Radioului, cînd mai multe emisiuni sunt grupate sub genericul ”România Împreună”.

Ne amintim, de asemenea, că primul interviu al lui Cioloș ca premier a fost dat în noiembrie 2015 la România Actualități.

Rămîne de văzut ce traseu va avea numele noului partid. Deja, Platforma „Împreună”, lansată în septembrie 2017 şi din care fac parte mai multe organizaţii civice, îi acuză pe Cioloș & comp. de plagiat și solicită „încetarea imediată a folosirii denumirii”, anunţând că vor uza de toate căile legale pentru a opri utilizarea acesteia.

Dacă și postul public va decide să-și apere la fel de înverșunat brandul de emisiune, s-ar putea ca MRI, într-adevăr, să-și fi început cariera nu cu stînga, cum se aude, ci cu stîngul.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Related Posts

One Response “Cum se alege un nume: azi, partidul care ar fi trebuit să se cheme SRI”

  1. Lacramioara says:

    Nu contest expertiza in domeniu, pregatirea profesionala a reprezentantilor noii formatiuni, insa, aceasta constructie poarta o pata care isi are originile in strategia de instalare a vechiului guvern tehnocrat, prin lovitura de stat, prin varsare de sange nevinovat. Incediul de la “Colectiv”. In mod evident, nu cei mentionati sunt vinovatii. Vinovatii sunt in libertate! Solutia in DOSARUL COLECTIV?!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss