C O N T R A P R O P A G A N D Ă

„Condicuţa cu agenţi” – activată după Decizia CCR de revocare a Codruţei Kovesi

Eram absolut sigur că „agenţii de influenţă” ai forţelor obscure care acţionează de ani de zile în străinătate vor fi activaţi şi după Decizia CCR de miercuri, prin care s-a decis revocarea Laurei Codruţa Kovesi. Şi aşa s-a întîmplat! La cîteva ore după publicarea Comunicatului CCR, au apărut reacţii sub numele generic „presa internaţională”. Aşa cum bănuiţi, desigur, este vorba tot despre clienţii noştri din „Condicuţa cu agenţi”, carte apărută în 2012!



De data aceasta, primele care au reacţionat au fost Luiza Ilie într-un articol postat pe „REUTERS” („Romania’s top court orders president to dismiss anti-graft prosecutor”) şi Carmen Păun într-un articol postat pe site-ul „POLITICO” („Romanian court rules president should dismiss corruption watchdog”). Dar, în timp ce Luiza Ilie îşi semnează articolul din „Reuters”, Carmen Păun apelează la o jalnică „acoperire”, căci articolul de pe site-ul „Politico” este semnat de Magdaline Duncan, iar la sfîrşit apare menţiunea „Carmen Paun contributed reporting”! Sigur, este vorba despre o jalnică „acoperire”, ignorată de toate publicaţiile din România care s-au obişnuit să preia astfel de articole de propagandă sub acea mult uzitată formulă „PRESA STRĂINĂ”, deşi se ştie bine cine sînt „informatorii” acestor articole!

Întrebările care se pun de fiecare dată sînt: ale cui jocuri politice le fac aceşti agenţi de influenţă în aceste articole de propagandă mincinoasă şi cine le transmit informaţiile din ţară? Căci, de fiecare dată, aceste jurnaliste şi alţi „agenţi de influenţă” asemenea lor par că primesc totul de-a gata, susţinîndu-i necondiţionat de-a lungul timpului fie pe Traian Băsescu, pe Laura Codruţa Kovesi sau Klaus Iohannis împotriva adversarilor lor!

Suspiciunile legate de acest gen de presă de propagandă prin presă sînt amplificate tocmai de faptul că nici una dintre aceste „jurnaliste” nu s-a remarcat decît ca reporter în situaţii speciale, scriind numai astfel de ştiri partizane. Este greu de crezut că pentru articole de acest gen cineva le asigură, de ani de zile, traiul la Bruxelles sau în altă parte a lumii, astfel încît vine şi întrebarea: în realitate, cine le plăteşte pentru serviciile făcute?

Să vedem însă ce scriu cele două „jurnaliste” care reprezintă „presa străină” în articolele despre Decizia CCR. Iată articolul agenţiei Reuters, semnat de Luiza Ilie:

Şi iată cum a fost preluat în presa din România: „Reuters scrie despre votul majoritar din CCR privind conflictul instituțional, care limitează puterea președintelui și dă ministrului Justiției, numit politic, un mai mare control asupra procurorilor în unul dintre cele mai corupte state din UE. Agenția de știri relatează și despre faptul că legal, președintele are ultimul cuvânt în revocarea procurorilor-șefi, care este cerută de ministrul justiției, dar CCR a decis miercuri că președintele nu are drept constituțional de a se opune cererii de revocare și astfel i se limitează puterea. Nu în ultimul rând, s-a relatat și despre protestele de stradă de miercuri în care manifestanții au scandat ”Dictatorii” și ”Șobolanii”, despre declarația lui Florin Iordache ”Codruța, go home” (HotNews).

O mai clară dezinformare nici că s-a pomenit! Dacă ar fi citit Comunicatul CCR, Luiza Ilie ar fi aflat că nu s-a limitat cu nimic „puterea preşedintelui”, ci a fost subliniat rolul constituţional al ministrului Justiţiei, aşa cum prevede textul Constituţiei! La fel de manipulantă este şi ideea că „legal, președintele are ultimul cuvânt în revocarea procurorilor-șefi”, ştiindu-se că, potrvit Constituţiei, toţi procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, nu a peşedintelui ţării!

Al doilea articol, cel de pe site-ul „Politico”, semnat de Magdaline Duncan, dar realizat pe baza informaţiilor furnizate de Carmen Păun, face exact acelaşi lucru: dezinformarea opiniei publice internaţionale. Iată mai jos facsimilul acestuia, mai exact prima şi ultima parte, unde se vede că „furnizorul” informaţiilor este Carmen Păun, nu cea care semnează ca autor:

Să vedem ce a preluat presa din România din acest articol: „La o primă citire, preşedintele poate în continuare să respingă revocarea, dacă poate găsi argumente legale”, a declarat o expertă juridică, Laura Ştefan. ”Însă hotărârea (CCR) reduce atribuţiile preşedintelui şi le sporeşte pe ale ministrului Justiţiei”, a apreciat ea. Sondaje de opinie arată că românii au mai multă încredere în sistemul judiciar decât în Parlament ori Guvern. UE a plasat România, la aderarea sa la blocul european, în 2007, sub un mecanism de monitorizare a corupţiei şi reformei judiciare, iar DNA, înfiinţată în 2002, s-a impus abia după instalarea lui Kovesi în 2013, comentează Politico. Mulţi o consideră drept faţa umană a luptei împotriva corupţiei în România, iar alţii, inclusiv politicieni din coaliţia aflată la putere, o acuză că face jocuri politice, comentează publicaţia” (ProTV).

Aici, dezinformarea este şi mai evidentă! Este citată opinia „expertei” Laura Ştefan, crescută sub pulpana Monicăi Macovei, subliniindu-se acelaşi lucru inexact: că preşedintelui i s-ar reduce din atribuţiile pe care însă nu le-a avut niciodată, potrivit Constituţiei! Evident, bomboana pe coliva articolului este aceasta: „Mulţi o consideră drept faţa umană a luptei împotriva corupţiei în România”! Cine or fi acei „mulţi”? Cumva cei care au fost arestaţi sau anchetaţi ani de zile, după care au fost achitaţi de instanţe sau procurorii DNA Ploieşti, acuzaţi acum ei înşişi de abuzuri în anchete?

Evident, astfel de manipulări au un scop precis: inducerea ideii că Laura Codruţa Kovesi este persecutată de Curtea Constituţională în urma unor jocuri politice, astfel încît autorităţile din ţările europene să reacţioneze în susţinerea şefei DNA!

Majoritatea cititorilor noştri ştiu ce hram poartă cele două „jurnaliste” din „presa străină”, căci, în repetate rînduri, „Cotidianul” a scris despre activitatea lor. Au fost şi au rămas, ca şi alţi „jurnalişti” români din „presa străină”, aceleaşi „agente de influenţă”, dispuse să-şi denigreze ţara pentru cîţiva arginţi primiţi pentru astfel de „servicii”.

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul

 

Related Posts

4 Responses “„Condicuţa cu agenţi” – activată după Decizia CCR de revocare a Codruţei Kovesi”

  1. Gina says:

    “Agentii de influenta” …asa se numesc mai nou tradatorii. De unde primesc PENSIA – urmare a prestatiilor din timpul tineretii fara batranete si a vietii fara de moarte? De la ….STAPANU’- FINANTATORU’ … DESTABILIZATORU’ … PILONUL SOROS.

  2. vlad tepes says:

    Pai, de ce credeti ca-i plateste Soros si serviciile “romanesti” vandute? Doar asa, ca sa faca umbra pamantului? Cei “30 de arginti” sunt la fel de actuali ca acum 2000 de ani!

  3. ... says:

    # PARADEALA

  4. mosneanu' says:

    O “noua generatie” de javre ordinare care latra la porunca persoanei cu lesa si troaca din care se nutresc … “agenti de influenta” se umesc, mai nou tot felul de iude in izmene sau cu fuste mini … Mai latrati si la alta masa, jigodiilor !

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss