Analize și opinii

Chiar trebuie să înaintăm neabătut spre integrarea în zona euro?

Bloomberg ne informează despre “binefacerile” monedei unice: în ultimii zeci ani rata sărăciei în Italia a crescut de trei ori, asfel că numărul italienilor aflați în sărăcie absolută (=incapacitate de a cumpăra coșul de bunuri și servicii elementare) a crescut de la 1,7 milioane în 2006 la 4,7 milioane în 2018.



“The best is yet to come”….

Iar în momentul în care balonul financiar din Italia se va sparge (problema nu e când, ci cât mai poate fi rostogolit Caritas-ul sistemului financiar italian, deocamdată, cu salvarea de către stat a băncii falimentare Monte dei Paschi scadența a fost amânată, să vedem până când) vom trăi vremuri cu adevărat interesante în Europa. Tragedia greacă cu criza datoriilor “suverane” va fi pistol cu apă de trandafiri pe lângă ce are șanse să se întâmple când sistemul financiar din Italia va intra în la apă. La urma urmei, Grecia (10 mil. locuitori) e o fracțiune din Italia (60 mil. locuitori).

Deocamdată, mulțumită, în ultimă instanță, lui Nicolae Ceaușescu, (da, da, asta este piatra de temelie a actualului “model” de creștere economică din Romania– vai de el! -, nivelul redus de îndatorare a statului) economia românescă va continua să “duduie” pe datorie, până când și în țărișoara noastră vom ajunge să avem un nivel al îndatorării pe cap de locuitor convergent cu “bunele practici” din celelate State Membre ale UE. După ce ajungem și noi la un nivel de îndatorare cu adevărat “european”, într-un moment când consecințele prăbușirii demografice de după 1989 se vor resimți din greu în starea finanțelor statului, România va intra într-o lungă etapă de băltire economică și de recesiune structurală, comparabilă dar mult mai rea decât cea înregistrată în țările din periferia zonei euro sugrumate de moneda unică și de criza datorillor “suverane”.

Altă ieșire din băltirea structurală pe termen lung probabil că nu va fi decât prin importul de populație tânără din țările unde se găsește așa ceva (țările musulmane și Africa subsahariană) de către viitorii proprietari ai României (da, da, acesta e cuvântul potrivit, fiindcă pasivul / datoriile unora, adică ale proștilor care și-au vândut țara pe iluzii înseamnă în mod automat activul, proprietatea adică, a jupânilor care știu cum se fac banii din nimic).

În momentul de față însă, în condițiile în care ne dorim tare mult să avem “țară ca afară“ iar “moștenire dezastruoasă” de la nea Nicu ne permite să ne mai împrumutăm încă cel puțin vreo zece ani de zile, până vom ajungem să fim și noi cu adevărați europeni în ceea ce privește nivelul datoriei pe cap de locuitor, înaintăm neabătut, fără nicio umbră de îndoială în privința justeții poruncilor de la Bruxelles despre necesitatea desființării monedei naționale și inevitabilitatea integrării definitive, pentru veșnicie, în paradisului “euro-ariei”.

Mă rog, de la așa-zișii noștri conducătorii (Băsescu, Ponta, Iohannis, Dragnea, Tudose, eiusem farinae) e clar că nu avem la ce să ne așteptăm în materie de înțelegere elementară a mizelor pe care le implică intrarea în zona euro, dar totuși în țara asta avem universități, avem academii, avem organe, avem instituții abilitate să vegeheze la securitatea strategică a statului, avem presă, avem atâția conducători de dottorate în economie și futurologie, avem de toate: chiar nu vede nimeni că ne va lua mama dracului definitiv și că o să ne desființăm ca stat și ca națiune “for ever” dacă intrăm în euro?!

Din păcate, cei care ne conduc acum sunt mai tâmpiți decât Ceaușescu, care, zice-se, nu știa să citească un proiect și trebuia să i se construiască la scară mărișoară machete (eventual chiar scară 1:1), ca să priceapă cum urma să arate viitoarea ctitorie a cârmaciului ot Scornicești.

Băi deștepților, oare chiar nu vedeți, chiar nu sunteți în stare să pricepeți ce impact a avut intrarea în euro asupra economiilor mai puțin robuste (însă cu un nivel de dezvoltare și de complexitate mult superior celei românești) din zona de sud a Uniunii Europeane. Ia priviți ce s-a întâmplat în Grecia, în Portugalia, în Italia…. Uitați-vă cu atenție la cazurile (“machetele”) din aceste țări, și, poate, poate, veți ajunge și voi să înțelegeți că intrarea în euro nu trebuie să fie un obiectiv obligatoriu pentru această generație de români.

Alte țări din răsărit conduse de politicieni responsabili și capabili să-și urmărească interesul național (Polonia, Ungaria) au o politică mult mai flexibilă în privința țintei de intra în euro.

În slugostatul numit România înaintăm neabătut către prăpastie. Din fericire, mai este până acolo, iar evenimentele externe (de la o criză financiară globală, sau doar una în zona euro și până la impactul tsunami-ului de “refugiați” musulmani, ca să nu mai vorbim de adierea de praf de pușcă ce se simte tot mai puternic dinspre răsărit și miazăzi) s-ar putea să capăt abrupt cursului suicidar în care suntem angajați cu toate pânzele sus către reciful falimentar numit zona euro. N-ar fi prima oară în istoria acestui popor când evenimente întâmplate departe ne-ar salva din prăpastia în care ne-au băgat proprii conducători. Dar să nu ne bazăm prea mult pe aceasta. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, ne învață o vorbă românească din bătrâni.

Autor: Corneliu Berari

Sursa: Rost Online