Analize și opinii

Ce ne-a adus nouă pandemia: Adevărul despre noi

Raportul dintre curaj și frică este dat de fapte dar declarat prin vorbe. Mari mase de oameni, dornici de dorințe, siguri pe ei, cu pretenții la siguranța care să le ofere pe tavă dreptul să fie siguri pe ei, s-au ascuns în case la primul ordin. Fără să crâcnească, fără să întrebe, fără să se îndoiască.



Pentru că dacă îi întrebai de ce stau închiși ți-ar fi spus că așa e legea și nu e tocmeală. Deci nu știau de ce, dar ascultau.

Cei care au dat ordinele (cum e cazul nostru în Austria, unde premierul a și recunoscut că a închis Austria pentru că așa l-a sfătuit la telefon Netanyahu) au acționat tot din zvonuri. Nici un politician nu a avut în mână date certe ci numai niște zvonuri întărite din flancurile puternicului sfetnic al fricii pentru scaun: „Să nu se spună că nu ai făcut tot”. Și pentru că era o acțiune fără precedent au deschis dosarele cu măsuri ale unui război care nu a avut niciodată loc: războiul rece. Erau acolo o grămadă de măsuri contra atacurilor nucleare, chimice și biologice. (da, ați citit bine, deci acum vedeți cum vine de se leagă) și au acționat după ce scria în acel program de măsuri.

O singură hibă aveau acele dosare făcute acum câteva decenii de oameni foarte competenți. Războiul nu s-a declanșat, atacurile cu pricina nu au avut loc și de fapt tot ce scria acolo era o supziție, o presupunere nu ceva verificat de fapte și certitudini.

Așa că lumea s-a închis datorită unor zvonuri, frici din cauză de neștiință. Pentru că nici unul din factorii de decizie nu a acționat în cunoștință de cauză. Nimeni nu avea expertiza, competența și când cei care se pricepeau în branșă s-au trezit, au strâns o brumă de date și au văzut că nu tot ce zboară se mănâncă nu i-a luat nimeni în seamă. Era prea târziu. Tot aparatul decizional politic și legal al lumii fusese pus în mișcare într-o direcție și nu mai dorea nimeni să îl întoarcă înapoi.

Chiar și cei mai rezistenți oameni cu putere au cedat. Nu imediat, dar până la urmă dragostea pentru scaun, post, autoritate a fost mai mare decât ceea ce și-au dat seama că fac prost. Și au făcut prostii chiar dacă fără bucurii, că așa era jocul, așa era dansul.

O lume s-a prăbușit chiar dacă nu a murit nimeni pe câmpul de luptă, dar mereu în spatele frontului, în paturi de spital scămoșate de boli și infecții cețoase, în spaima de a atinge faptele care s-ar putea să rupă vălul aparenței care mai îngrozea oamenii.

Un șir întreg de măsuri a transformat lumea vestică într-un spital de urgență ambulant. Și cum puterea nu-i rea la gust, cei care au avut ocazia să se cațere pe poziții cu starea de alertă,urgență etc. etc. nu mai voiau-vor să o dea din mână. Că e fain să ai putere. Așa că mai marii medici ai lumi nu mai vor să externeze pe nimeni. Îi țin pe toți în spital poate vine cineva și îi îmbolnăvește de-adevăratelea.

Cam asta ar fi imaginea actuală a fostei lumi a libertății, dreptății și egalității. Democrația și drepturile omului stau adunate în grămezi puse la punct în tomberoane.. așteaptă să fie evacuate pe ușa din dos ca să nu își amintească cineva de ele.

Autor: Dan Stoica

Sursa: Dan Stoica Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ce ne-a adus nouă pandemia: Adevărul despre noi DA, CA TREBUIE SA FACEM O REVOLUTIE ADEVARATA pentru a salva natiunea romana de la pieirea dorita de BURGHEZIA COMUNISTA SI DE IUDEI.

  • Fiecare tara are falitii sai:Romania are guwernul avortat si neconstitutional,si un asa numit “presedinte”,care nu stie decat sa fure case prin fals si uz de fals.Dar nu trebuie sa ne fie rusine ca si Austria are falitii sai (cum e cazul nostru în Austria, unde premierul a și recunoscut că a închis Austria pentru că așa l-a sfătuit la telefon Netanyahu).