C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ce anume face ca un popor să devină semnificativ?

Fiind programator de vreo 15 ani am fost adesea întrebat de ce nu plec din țară în altă parte unde se câștigă mai bine. E foarte probabil ca unii să mă fi suspectat de incompetență, că de, elita-i toată în vest, aci rămânem doar fraierii.



Am prieteni care au plecat, dar mai mult de nevoie decât de voie. Eu n-am plecat fiindcă sunt un amestec ciudat de spirit nordic și mediteraneean, adică am un fix pentru ordine și structură, dar o structură fără sieste, soare și pasiuni nu face doi bani.

Am fost la New York cu treabă, iar asta a fost împlinirea unei fantezii din vremea adolescenței când tot spuneam tuturor că într-o zi voi pleca în America. Nu-s genul care fuge de muncă, dar dacă am de ales între bani degeaba și bani munciți evident aleg prima variantă, că doar nu-s tembel. Desigur, între bani mânjiți și bani munciți, prefer nesuferita de muncă, fiindcă sunt mai mult mândru decât leneș.

Am niște nemulțumiri legate de românism și România. Le iau ca atare. O tot spun: poți fi nemulțumit că vine iarna, dar din moment ce nu poți schimba asta, e cam absurd să faci ulcer din asemenea temei.

Legat de conațjonali mă deranjează defetismul, glorificarea mâhnirii, lipsa de asumare a destinului, răsturnarea sistemului de valori, însă la urma urmei nu mă privește fiindcă nu eu i-am făcut așa.

Cumva, poate dintr-o fantezie, mă aștept ca cei născuți și crescuți la intersecția paralelelor și meridianelor astea să aibă acea îmbinare unică de oriental și occidental, un locus de control bine poziționat, nici în tavan ca hindușii, nici în piept ca americanii. Mă aștept să aibă firea pasională și aprigă a filierei latine îmbinată cu profunzimea fatalismului slav. Mă aștept să aibă ingeniozitatea turcului și a grecului îmbinată cu rigoarea neamțului, o îmbinare optimă între simțul trăirii și al datoriei. Diversitatea se cuvine a îmbina mai curând avantaje, de-asta cosanguinarea este degenerativă.

Natura nu face însă favoruri nimănui, ea nu ține cont de așteptările mele după cum nu ține cont de așteptările altora.

C.R. Motru spunea prin ‘45-‘46 că suntem un popor tânăr. Poate că unii l-ar fi contrazis. Eu cred în continuare asta, 73 de ani mai târziu. Nu cred că am degenerat, cred că suntem încă un popor prea tânăr care nu a intrat încă în stadiul matur al generativității, iar decăderea vestului nu ne prea ajută.

Nu am fost niciodată un popor semnificativ, dar asta nu dovedește că nu putem deveni, e ca și cum i-ai reporoșa unui tânăr că n-a făcut avere sau doctorate până la 25 de ani și l-ai trata ca pe un ratat.

Ce anume face ca un popor să devină semnificativ? Asta ar trebui să ne întrebăm fără să relativizăm ca idioții pe ideea : nu trebuie să fiu mai deștept ca alții, e suficient să fie ăilalți mai proști. Nici să trântim ca mujicii vulgari: puterea!

Cât despre cei care au plecat prin alte țări, e de reținut că niciun imperiu n-a devenit imperiu fiindcă oamenii au stat acasă.

Când vom disocia teribilismul de afirmare, fatalismul de realism, demnitatea de mândrie și dragostea de suferință, ingeniozitatea de șmecherie și improvizația de cârpeală vom trece dinspre vanitate către însemnătate, până atunci vom bălti în această insuportabilă ușurătate a neputinței, iar istoria va spune despre noi:

“A jucat bine băieții, da’ i-a bătut scârbili alea”

Autor: Cătălin Marin

Sursa: Cătălin Marin Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss