Analize și opinii

“Ca să înțelegeți propaganda mediatică din SUA, priviți la propaganda justițiară din România!”

“Experții” din presa mainstream atât din SUA cât și din România ar trebui să fie șocați de cât de orbi au fost ei, nu de reacția oamenilor în cazul alegerii lui Donald Trump, consideră Chris Terhes, președintele Romanian Community Coalition, cunoscută în România și sub numele de “Coaliția românilor pentru combaterea corupției”.

sri-dna-iccj-620x250

În opinia acestuia, pentru a înțelege “propaganda mediatică” care se face în Statele Unite pe anumite subiecte, ar trebui privit “la propaganda justițiară făcută în România”, unde, crede Terhes, “Kovesi e prezentată ca personaj legendar, wonder woman, iar orice îndoială, critică ori întrebare cu privire la legalitatea acțiunilor DNA, ori cu privire la practici abuzive, anormale, e catalogată de corul de deontologi din presă ca atac la justiție, subminare a anticorupției, fiind etichetat automat ca susținător al corupților”.

Iată mesajul lui Chris Terhes, care trăiește în SUA:

“Când judecata celor din presă e întunecată de propria propagandă mincinoasă

E interesant să vezi cum o mulțime de “experți” din presa mainstream, atât din SUA cât și din România, se arată “șocați” de votul în favoarea lui Trump. Problema cu acești manipulatori este că ajung să se intoxice cu propria lor propagandă. Cu alte cuvinte, dorind să inoculeze în opinia publică o anumită percepție, ajung să își creadă propriile minciuni. Iar când lucrurile nu ies așa cum vor ei, sunt “șocați” că realitatea îi contrazice, că oamenii nu au votat cum cred ei că ar fi trebuit să voteze.

Șocați ar trebui să fie de cât de orbi au fost ei, nu de reacția oamenilor. Realitatea este că semnele erau acolo, iar dacă acești așa zis experți ar fi încercat să își păstreze neutralitatea le-ar fi văzut.

Ca să înțelegeți propaganda mediatică care se face în Statele Unite pe anumite subiecte, priviți la propaganda justițiară făcută în România, unde Kovesi e prezentată ca personaj legendar, wonder woman, iar orice îndoială, critică ori întrebare cu privire la legalitatea acțiunilor DNA, ori cu privire la practici abuzive, anormale, e catalogată de corul de deontologi din presă ca atac la justiție, subminare a anticorupției, fiind etichetat automat ca susținător al corupților.

Aduceți-vă aminte ce lături în cap si-a luat Emilia Șercan cand a spus că unele paragrafe din teza de doctorat a lui Kovesi ar putea fi plagiate.

Dar revin la SUA. Școlile aici sunt praf, dar când părinții se ridică și spun că nu e ok, vin acești experți din presă care zic că nu e bine să critice, că mai bine e să tacă, că statul are dreptate iar ca statul să facă mai bine, ce face deja prost, are nevoie de mai mulți bani.

În California, de exemplu, s-a dat o lege ca, dacă un băiat se consideră fată, e ok să intre în vestiarul fetelor la școală. Părinții, evident, au protestat, dar au fost etichetați ca bigoți, că au gândire de Ev Mediu, că încalcă drepturile acelor băieți care se cred fete.

Acești adevărați postaci din presă au ajuns să apere fel si fel de pseudo-drepturi inventate pentru ca statul să întervină cât mai mult în viața persoanală. La fiecare abuz al statului ori intruziune a statului în viața omului, vin acești propagandiști neo-marxiști din presa mainstream care explică poporului că pentru binele tău ți se taie din libertăți, ești abuzat și supra taxat.

Acești ticăloși au ajuns să controleze întregul discurs public, încercând să schimbe percepția opiniei publice despre lucrurile care-i afectează direct, făcându-i să creadă că, deși le e rău, de fapt trebuie să fie bucuroși, pentru ca ceea ce se întâmplă este spre binele lor și ei sunt vinovați că nu înțeleg asta.

Wikileaks a arătat că șleahta de așa zisi jurnaliști colaborau cu campania lui Clinton ce întrebări să-i pună lui Trump. Acele emailuri au arătat nivelul de corupție din presa americană și faptul ca mulți din cei care se prezentau ca experți ori jurnaliști erau de fapt niște slugi ale politicienilor și nu ai adevărului.

Acestea, plus alte lucruri din societate, au creat o frustrare generală care s-a răspândit de la om la om, frustrare pe care Trump a capitalizat-o. Oamenii simțeau, vedeau problemele din societate și aveau nevoie de cineva care să numească acele anormalități și să propună soluții concrete logice/raționale, “common sense solutions”, lucru pe care Trump l-a făcut.

Eu nu spun ca toate soluțiile lui Trump sunt fezabile, dar propaganda din presă nu a reușit să schimbe percepția majorității oamenilor că soluțiile lui Trump nu ar fi lucrative.

Așadar semnale existau în Statele Unite că oamenii s-au săturat de corupția, mizeria, duplicitatea și aroganța presei și a politicienilor, care îi făceau în fel și chip pe cei dacă ridicau vocea că unele lucruri nu merg cum trebuie.

Propagandiștii s-au prins, însă, în propria plasa de minciuni, de aceea toți sunt “șocati” acum, nevăzând ce stâlp i-a lovit. Stâlpul era acolo, ei n-au avut ochi să-l vadă.

Aceeași situație se întâmplă și în România, și e evidențiată de scăderea cu 13% a încrederii în justiție și de votul la alegerile locale.

De când a venit Băsescu la putere întreaga politică de stat a fost axată pe justiție, toți crezând că așa se rezolvă problemele din România. Realitatea ne arată acum că nu e așa, iar când lucrurile se fac abuziv ajung să compromită o acțiune nobilă.

Marea masă de oameni văd și simt asta, chiar dacă nu au curajul ori limbajul să exprime ori să definească cu claritate/precizie ce se întâmplă.

Țineți minte cum au sărit acești progadandiști din presă, împreună cu Iohannis și niște penibili de ambasadori din România să-i acuze pe români că au votat la locale un primar condamnat penal? Era vorba de primarul din Râmnicu Valcea, Mircia Gutău.

Pe data de 8 noiembrie, de câteva zile, CEDO a condamnat Statul Român pentru că i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, proces în urma căruia Gutău a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare.

Gutău a fost condamnat de un complet de la ÎCCJ, condus de Livia Stanciu, deși instanțele de fond și de apel l-au achitat. Cu toate ca a fost achitat de două instanțe, pe aceleași probe Stanciu și încă un judecător l-au condamnat la 3 ani și jumăte de închisoare cu executare. Al treilea judecător din complet nu a fost de acord cu condamnarea. Acum omul a câștigat la CEDO că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Adică nu a avut parte de o judecată dreaptă.

Condamnarea respectivă este din 2010. Gândiți-vă ce se va întâmpla peste câțiva ani, când actualele cazuri judiciare, în care sunt abuzuri evidente, vor ajunge la CEDO.

Oamenii din Râmnicu Vâlcea au avut încredere într-un primar condamnat penal să-l voteze, chiar dacă acesta a făcut și pușcărie. La nivel de masă, oamenii nu au avut încredere în decizia judecatorească, simțul lor de dreptate prevalând.

Când veți înțelege ce s-a întâmplat la Râmnicu Vâlcea, veți înțelege ce s-a întâmplat la alegerile din SUA.

Pentru asta trebuie să ieșiți din propriile clisee și să încercați să analizați situația cât mai obiectiv cu putință.

Nimic nu poate fi împins cu forța într-o societate, pentru că lumea va reacționa contrar. Oamenii simt când lucrurile merg într-o extremă sau alta și le corectează prin vot sau acțiuni sociale.

România e acum pe un butoi de pulbere, pentru că s-a mers cu lucrurile în extremă și acum vor trebui corectate. E ca un pendul care trebuie readus la centru, acolo unde există echilibru, siguranță, pace sociala.

Critica continua a presei are rol esențial în a menține pendulul în echilibru, ceea ce nici în România și nici în SUA nu s-a făcut. Dacă presa nu o face, vor vorbi oamenii prin vot.

Cine va spune că votul nu conteazp, va minte. Lincoln a spus că politicienii se tem de vot mai tare ca de glonț. S-a văzut asta acum, în cazul cu Trump.
Luați-vă destinul în propriile mâini și nu vă lăsați manipulați de acești propagandiști din presă.

Dacă vedeți că ceva nu merge bine în societate, vorbiți despre acel lucru și astfel obligați societatea și instituțiile să găsească soluții de rezolvare.
Sunteți persoane cu drepturi și libertăți, și fiecare puteți face o diferență în mai bine, de aceea vocea voastră contează. Vorbiți!”

Sursa: Cotidianul