C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bogdan Duca: ”Un tablou general, dar real, al deținuților politici în comunism”

Moartea lui Vișinescu a adus iar vorba despre deținuții politici din comunism. Ei sunt priviți de mitologia postcomunistă ca pe un soi de tot unitar: o categorie în mod necesar eroică și martirică de nevinovați.



Adevărul istoric este însă mult mai nuanțat.

Desigur, între deținuții politici era o categorie importantă de persoane persecutate pentru că pur și simplu erau identificate cu dușmanii regimului comunist.

Există deținuții politici din motive religioase: greco-catolicii, romano-catolicii, creștinii ortodocși de stil vechi, ortodocși arestați pentru că aveau ”comportament antisocial” alegând viața pustnicească, martorii lui Iehova, mulți creștini evanghelici.

Există categoria impresionantă a țăranilor care au refuzat colectivizarea, a ”chiaburilor” și mijlocașilor, a muncitorilor care îndrăzniseră în plină „dictatură a proletariatului” că drepturile proletarilor erau încălcate.

Există categoria intelectualilor care au avut curajul de a gândi neconform cu regimul, de a face cenacluri, forme de supraviețuire culturală, care întrețineau o piață ilegală de carte și de idei în plină dictatură comunistă.

O altă categorie importantă era a foștilor demnitari din regimul antonescian. Aceștia erau departe de a fi niște inocenți. Făcuseră parte din cel mai sângeros regim din istoria modernă a României, vinovat de cele mai atroce crime împotriva umanității din istoria poporului nostru. Lagărele din Transnistria revoltau prin inumanitatea lor chiar și pe ss-iști, ca să vă faceți idee despre ce vorbim.

O altă categorie erau politicienii mainstream din perioada interbelică, exponenții unor guvernări corupte, care ținuseră România în sărăcie și subdezvoltare, guvernări mânjite de sânge, regimuri cu nimic mai legitime moral decât cel comunist.

Pe 13 decembrie 1918, la mai puțin de două săptămâni de la Marea Unire, peste 100 de muncitori tipografi care protestau față de politicile economice ale guvernului, erau împușcați pe Calea Victoriei.

În anii 20 și 30, abuzurile, crimele, politici economice ticăloase, politici rasiste, ale tuturor guvernelor ”democratice” succedate la putere, lăsau în urmă moarte, suferință, sărăcie.

România regală, departe de a fi o fantezie de-a monarhiștilor contemporani, era o țară cu 60 la sută analfabeți și peste 70 de procente din români trăind la limita supraviețuirii..

O altă categorie erau legionarii. Nimic din ideologia, din pratica lor politică, nu lăsa să se vadă că ar fi fost cu un milimetru mai buni decât comuniștii.

O altă categorie erau chiar comuniștii epurați între ei în diverse momente ale istoriei partidului.

Primul secretar general al PCR, Cristescu Plăpumaru a fost la Canal. Vasile Luca a murit la Sighet. Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat la Jilava, Ana Pauker a avut stagiu de pușcărie în beciurile Securității și apoi a murit în arest la domiciliu. Iar împreună cu ei, sute de comuniști au căzut victime ale acestor epurări.

Acesta ar fi un tablou general, dar real, al deținuților politici în comunism…

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss