E cumva o senzație aparte aceea să descoperi că din trei români bodogăniți de comisarii ideologici de la Departamentul de stat al SUA, doi îți sunt prieteni dragi și celălalt nu îți este un necunoscut.
Daniel Gheorghe mi-e prieten de mai bine de 8 ani de zile, ani în care nu am fost tot timpul de acord. Eu nu sunt de acord cu multe din opiniile sale, așa cum el nu este de acord cu multe din opiniile mele. Dar amândoi avem încredere unul în celălalt că suntem suficient de deștepți și de înțelepți ca să avem voie să și greșim și să ne dumirim.Și amândoi avem o pasiune comună și o încredere în același magistru: Istoria.
Dar ce pot spune despre Daniel e că e cel mai serios bun român pe care îl cunosc. Omul ăsta își iubește țara cu o pasiune care dacă ar fi contagioasă ne-ar transforma în cel mai tare popor din Europa.
Și tocmai pentru că iubește, ajung să îmi placă și pasiunile lui naționaliste, și alunecările sale spre un ortodoxism față de care altfel sunt rezervat.
Vasile Bănescu nu îmi e prieten de 8 ani ci doar de doi, dar din primul moment s-a legat un dialog între noi, dialog care are câteva ore transmise la tv și apoi postate pe youtube.
La fel, nu suntem de acord pe anumite teme, dar acest lucru ne îmbogățește dialogul, ne face să ni-l dorim.
E unul din puținii oameni pe care când îi întâlnesc chiar și întâmplător, îmi dau seama că îmi era de fapt dor să ne revedem. Și simt același lucru din partea lui.
Amândoi avem o pasiune comună: dragostea de Biserică, de Creștinismul înțeles și cultural, care transformă mințile, care desăvârșește esteticul, care dă cu adevărat sens artei, care finisează ideea.
Puțini oameni au delicatețea intelectuală și finețea lui Vasile Bănescu.
Amândoi sunt acuzați (nu numai de Departamentul de stat, într-un raport văzut de politrucii noștri și de slugile lor din presă ca un soi de ucaz/firman care te ridică sau te mazilește în funcție de cum ești văzut) că sunt oameni care își iau în serios credința și merg cu ea până la capăt.
Desigur, pot să greșească. Desigur, putem să nu fim de acord cu ei. Dar soluția este dialogul, nu încercarea de a stigmatiza, de a îți impune viziunea prin sentințe para-judecătorești, așa cum fac, neconstituțional, comisarii ideologici de la CNCD.
Într-o Românie construită de ceva ani de zile ca suport pentru aplicarea unei ideologii (sau complex de ideologii) ce dorește să eradicheze identitatea religioasă, etica, valorile care au constituit suportul acestui neam, identitatea culturală și cea națională, s-a descurajat cultura dialogului, s-a descurajat sentimentul prieteniei care trece peste hotarele diferențelor de opinie.
Ani de-a rândul am fost încurajați să trăim în ură și în frică. Ură față de cel care nu e din tabăra noastră politică sau din tabăra noastră culturală. Frică de ruși, frică de unguri, frică de bulgari, frică de sârbi, frică de Marea Neagră.
Ani de-a rândul comisarii și agenții de influență ai unor puteri hegemone ne-au descurajat să mai fim prieteni, ne-au indus un climat de dușmănie, de neîncredere, de tensiune.
Șobolani aciuați în presă și în online au făcut liste cu ”frecventabili” și ”nefrecventabili”, au descurajat întâlniri de idei, au pus și pun stigmate, tocmai pentru a nu lăsa cumva ca în țara asta să vină ca o ploaie care ne spală și ne înviorează, dialogul, înțelegerea, apoi soarele prieteniei.
În locul prieteniei s-au pust etichetele: comuniști, fasciști, legionari, ortodoxiști, papistași, uniați, pocăiți, corupți, dughiniști, putiniști, filoruși…. Oriunde apărea fie și adierea unui dialog, săreau și sar încă, să pună eticheta.
Ticăloșiile astea nu s-au făcut instinctiv. S-au făcut cu plan, bine pus la punct. Iar planul trebuia să facă din țara noastră un câmp de testare pentru o rețetă perversă de subminare a libertății și valorilor unui popor.
Răspunsul la această ticăloasă încercare de castrare a noastră, a țării noastre, a felului nostru de a fi cu bune și cu rele, nu poate fi decât reactivarea prieteniei ca virtute și a libertății ca cruce.
Iar virtutea prieteniei și crucea libertății trebuie să ne oblige să spunem tuturor ”bine” (nu sunt deloc bine) intenționaților de prin diverse ambasade, departamente de stat și slugilor lor din presă și politică un foarte neaoș: ”dacă te mai atingi de un fir de păr al prietenului meu, dacă te mai legi de libertatea noastră de a nu fi de acord, dacă mai încerci să ne dezbini,îți ard una de zbori peste ocean cu tancurile și cu bechtelul tău cu tot, nenorocitule!”
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog
Oare, Leprelor alea sorosiste de la Departamentul de Stat, le-o fi zis cineva din Romania, ceva dulce de mama? Daca nu, ar cam fi timpul sa o facem!