C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Banii tăi nu există. Bancherii şi politicienii i-au pierdut într-o “derivată toxică” ?!

robberyCând criza actuală a început să măture totul în cale, a fost găsit rapid vinovatul: “derivatele toxice”. Iar soluţia propusă pentru viitor a fost la mintea cocoşului: “să fie interzise derivatele toxice”. Pare simplu – aşa cum ne-am putut descurca secole fără creaţiile diabolice ale unor matematicieni defecţi, aşa putem să ne descurcăm şi de-acum încolo. Cu o singură mică problemă: derivatele sunt mult mai frecvente decât ne închipuim.

E drept, schemele moderne – CDO, CDS, CFD şi toate celelalte sunt foarte sofisticate. Însă nu sofisticarea este definitorie pentru o derivată. Ele pot fi la fel de bine foarte foarte simple. În realitate, orice contract care prevede obligaţii băneşti pentru diverse scenarii din viitor este, ca efect, o derivativă financiară. Cel mai banal exemplu sunt asigurările. Apoi, destul de cunoscute sunt vânzările şi cumpărările la termen.

Dar există o derivată şi mai banală decât toate, pe care aproape nimeni nu o numeşte ca atare, din cauza unui reflex neuro-lingvistic bine sedimentat în ultimul secol. Este vorba despre “depozitul” bancar în modul în care a ajuns el să fie înţeles.

În mod natural, există două variante de a-ţi păstra banii la bancă:

Fie depozitul propriu-zis, caz în care banca păstrează banii integral în seifuri şi cere în schimb o taxă. Banii sunt oricând la dispoziţia proprietarului.

Fie creditul către bancă (obligaţiunea), caz în care banca plăteşte o dobândă şi dă banii cu împrumut mai departe păstrând diferenţa. Banii nu pot fi retraşi decât la termenul respectiv.

Ceea ce se numeşte acum depozit este un cumul de beneficii de la cele două variante: banii sunt la dispoziţia proprietarului dar produc şi dobândă. Cum e posibil? Tot printr-o derivativă, care ascunde riscul într-un lanţ de contracte şi presupuneri. Contractul de depozit combină primele două tipuri de contracte apoi adaugă altele, implicite.

Primul contract este “opţiunea put” – banca promite să răscumpere obligaţiunea înainte de termen, la un preţ fix. Acest serviciu este perfect legitim şi îl putea oferi la fel de bine oricine altcineva decât banca. Dar el implică riscuri mari şi, în mod normal, este pur opţional. În timp, acest cocktail a ajuns singurul tip de “depozit”.

Al doilea contract este împrumutul de ultimă instanţă. Băncile centrale îşi propun sau chiar garantează ca în caz de lipsă de lichiditate să tipărească bani pentru nevoile băncilor ajunse la ananghie. De ce este nevoie de această promisiune? Pentru că altfel, în caz de retrageri masive, băncile n-ar putea să-şi ţină promisiunea de mai devreme şi ar cădea la prima pală de vânt. Teoretic, acest împrumut acoperă doar cazurile de lichiditate, nu şi pe cele de insolvenţă. Pentru cele din urmă e nevoie de alt contract.

Al treilea contract este garanţia de 100.000 de euro, acordată în interiorul unor fonduri de ajutor reciproc, care la rândul lor se asigură între ele. Rostul schemei este să le dea încredere deponenţilor că orice se va întâmpla îşi vor vedea măcar o parte din bani. Numai că garanţia acoperă doar falimente de bănci mici, fiind insuficientă pentru băncile mari şi inutilă în caz de colaps generalizat. Ironia este că ridicarea garanţiei, ca stavilă contra crizei, a redus şi mai mult numărul de conturi care pot fi în mod real despăgubite.

Tot acest lanţ de contracte face ca depozitul să fie o derivată în toată puterea cuvântului. Însă, nu toate derivatele sunt toxice iar schema de până acum nu are caracteristici de toxicitate în sine. Lucrurile sunt ştiute şi asumate. Dacă un element din lanţ devine neperformant, dobânzile cresc iar el iese natural de pe piaţă. În caz de faliment, consecinţele sunt bine-localizate.

Toxicitatea apare în momentul în care un risc mare este perceput ca fiind mic. Deci, cum au ajuns depozitele să fie toxice?

În primul rând, prin intervenţie politică. Regulile prudenţei bancare spuneau până nu de mult că titlurile de stat sunt complet lipsite de risc. Motivul? Pentru ca deficitele bugetare să poată fi finanţate foarte ieftin. Desigur că statele care au avut acces la bani uşor au cheltuit şi mai iresponsabil, agravând problema.

În al doilea rând, pentru că garanţia de lichiditate a fost folosită ca să asigure solvabilitate. Băncile au fost salvate pe banii contribuabililor, fie prin taxe fie prin inflaţie. Asta le-a încurajat să dea credite şi mai iresponsabil, cu certitudinea că sunt prea mari pentru a fi lăsate să cadă.

În al treilea rând, dar cel mai important, pentru că toată această schemă are nevoie de o economie solidă care să o susţină (nu neapărat creştere, dar măcar alocare corectă a resurselor). Taxele absurde cuplate cu senzaţia că plouă cu bani au dus la risipă şi la investiţii care nu vor mai fi recuperate niciodată. Ultima presupunere de care s-a proptit sistemul este că economia va creşte şi va acoperi pagubele. N-a crescut.

Acum, birocraţii şi bancherii trebuie să plătească şi nu au de unde scoate banii. Aşa că, la întrebarea legitimă a oamenilor – “Unde sunt banii noştri?” – ei o dau la-ntors cu ţâfnă, cât să pună paie pe foc: “Care bani?”

Lucian Davidescu
sursa: riscograma.ro

Related Posts

One Response “Banii tăi nu există. Bancherii şi politicienii i-au pierdut într-o “derivată toxică” ?!”

  1. Tudor Vecerzan says:

    Paradoxal este si adevarat aricolul cat si GRESIT. Ca sa poti rezolva o ecuatie trebuie sa ai toate elementele problemei ceea ce Dn-ul Davidescu clar nu are.
    Daca este sa tratezi problema “DEPOZITULUI” trebuie sa o adresezi si pe cea a “CREDITULUI”. Ying si Yang daca ma intelegeti. Lumina si Intunericul sau albul si negrul trebuie sa fie prezente in ecuatia noastra pentru a insemna sau relata ceva altfel este doar un nonsens sau o aberatie. Derivatele sunt doar niste scheme complexe perfect explicate care imbogatesc o elita paguboasa si alienata mintal pe carca bietilor muncitori. In acest articol trebuia pomenit de sitemul FRACTIONAR inca din prima propozitie. Stiu ca deja multi dintre voi ati pierdut sirul cuvintelor si nu prea intelegeti insa acest sistem este creat de om deci artificial doar ca sa imbogateasca proprietarii bancilor. Interesele BANCHERILOR colud cu cele ale ELITEI POLITICE ca doua organisme aflate in simbioza. Problema pricipala esta ca cele doua sunt in realitate doar un singur parazit in corpul nostru al societati, noi toti suntem unu.
    Ce nu explica Dn-ul Davidescu aici este exact esenta, nu mai stiu exact in al 3-lea paragraf parca spunea ceva de bancile nationale care tiparesc bani ca sa acopere pe cei din bancile private in caz de retrageri. Bancile nationale nu tiparesc decat 3-5% din bani, restul apartine bancilor private prin sistemul FRACTIONAR al creditului. Bancile nu dau populatiei bani din seifurile lor, ei creaza obligatiuni si mai nou bani electronici la care adauga dobanda din NIMIC.
    La inceputurile schemei prin anii 70 cand exista AURUL ca standard nu se puteau acorda credite fara sa cumpere banca contravaloarea creditului. Era costisitor si tot asa si numarul creditelor era mult mai mic insa dupa Brenton Wood`s cand hartia banilor are aceeasi valoare cu hartia igienica poate chiar mai mica creditele au inflorit. Cine a inteles pana aici este de toata lauda dar inca mai aveti multe de invatat…
    Aici voi spune adevarul cu certitudinea (exclud riscul) ca majoritatea vor avea o opinie confuza. Banca cand creaza banii pe care ii acorda imprumutatului si ii trece in registru de “ASSETS” (de active) uita sa faca acelasi lucru si cu DOBANDA pe care o cere( adica sa o creeze si sa o disperseze in economia reala ca un fel de cheltuiala obligatorie), astfel imprumutatul cu siguranta nu va putea plati creditul deoarece dobanda este prima care este incasata si abia apoi se plateste PRINCIPALUL. Mecanismul acesta asigura competitia pe piata deoarece nimeni nu vrea sa dea faliment si mai asigura ceva foarte important: niciodata nu se vor plati toate creditele luate deoarece bani nu exista decat pentru principal, dobanda astfel incasata intra in buzunarul bancii ca profit sau bani curati restul de incasat devenind refinantare sau lichidare si astfel intr-un final tot propietatea bancii.
    Din start cel care are nevoie de capital practic intretine acest sistem camataresc pur care in cele din urma va ajunge sa-si recupereze banii cum stim noi toti ca o face deobicei.
    Ca ultima consideratie si lovitura de gratie “sistemului” de vandut iluzii; sa gandit cineva la aspectul ca superbogatii care pun banii in banci se asteapta sa primeasca o DOBANDA pe care o primesc nu de la banci dar de la SARACII CARE VOR CAPITAL PENRU A TRAI/ A FACE AFACERI/ (…) platind bancii DOBANDA mai mare decat la depozit din care profita banca si superbogatul, culmea tot saracul fiind angrenat intr-o competitie pe viata si pe moarte cu cei ca el
    pentru putinii bani care mai raman dupa plata dobanzii cand clar cineva (si ma refer aici numai la cei saraci) va da inevitabil faliment.
    Planul este diabolic pentru banci deoarece banii returnati bancii si contractul dus la indeplinire va micsora cantitatea de bani existenta in economie mai exact va reduce sansele ca restul actorilor economici care inca mai au credite sa poata returna banii si rezulta clar falimente care se termina cu intrarea in propietatea bancii a bunurilor sau orice sa facut cu banii respectivi. Singurul mod de a mentine in viata sistemul este logic de a acorda continuu credite ca, virgula, contractele sa poata fi indeplinite.
    O descriere exacta ar fi ca un sarpe in forma de cerc ce isi inghite coada sau un cerc vicios. Cu siguranta nu am nevoie sa mai aprofundez si mai mult ce am scris deoarece am mari semnede intrebare ca majoritatea au inteles pana aici.
    Defapt nu ma voi opri doar aici si voi dezvalui adevarata problema. Problema reala nu este CRIZA ci insusi SISTEMUL acesta bolnav. Oamenii ignoranti si nestiutori nu realizeaza ca cu cat incearca sa rezolve problemele actuale nu fac decat sa-si stranga latul in jurul gatului si mai mult. La fel ca nisipurile miscatoare cu cat te zbati sa rezolvi treaba te afunzi paradoxal si mai mult in nisip.
    Probabil este foarte greu sa acceptati asta de la un individ care nu a studiat ASE-ul si mai mult il preocupa spiritualitatea dar indiferent cat de deschisi sunteti la minte acesta ramane adevarul. Culmea este ca nici macar nu este ascuns sau tinut secret. Se ascunde chiar in fata noastra la vedere si culmea ca noi suntem cei care refuzam sa-l vedem nu il ascunde nimeni de noi. Unul ca mine in fata natiuniii intregi ca auditoriu in fata reprezentantiilor bancilor si statului ar putea pune niste intrebari extrem de incomode ultimilor. Intrebarea principala este daca AUDITORIUL ESTE INTERESAT SA LE AUDA? Problema societatii din ziua de astazi exact asta este. Se asteapta sa vina cineva din exterior sa faca ceea ce trebuie sa faca fiecare in parte. SCUMPII MEI NIMENI NU VA GANDI PENTRU VOI MAI BINE DECAT VOI INSIVA.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss