C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Avocatul Piperea avertizează: “Ne paste un cutremur economic!”

Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea (foto) trage un semnal serios de alarma. Piperea acuza preocuparea obsesiva si cvasi-exclusiva in societatea romaneasca este puscaria, in timp ce alte aspecte mult mai importante, precum cauzele profunde, remanente, ale insolventei economiei sunt ratate sistematic, atat de autoritati, cat si de main-stream-ul mediatic. Iar in tot acest timp, “ne paste un cutremur economic”.



Avocatul Gheorghe Piperea face o ampla analiza si indica o serie de probleme majore cu care se confrunta Romania. Spre exemplu, Piperea avertizeaza ca unele companii nationale urmeaza sa intre in insolventa in viitorul apropiat, in timp ce aproape jumatate din societatile mici si mijlocii sunt la un pas sa se inchida. Pe scurt, concluzia avocatului Piperea este ca autoritatile vor fi nevoite sa puna in practica un plan de reorganizare global pentru Romania. Plan pe care Gheorghe Piperea se ofera sa il scrie.

Analiza avocatului Gheorghe Piperea:

“Cauzele profunde, remanente, ale insolventei economiei sunt ratate sistematic, atat de autoritati, cat si de main-stream-ul mediatic. Preocuparea obsesiva si cvasi-exclusiva este puscaria.

Dar ne paste un cutremur economic.

Companiile in insolventa inca dau de munca unui numar de cca 200 de mii de angajati. Companiile care nu sunt inca in faliment pastreaza in piata cca 100 de mii de contracte de munca. Pacat ca unele dintre ele – cum ar fi CFR Marfa, CFR Infrastructura si CEO – urmeaza sa intre in insolventa curand, date fiind anchetele de concurenta care se vor solda cu decizii de recuperare a unor ajutoare de stat de cca 400 de milioane de euro, respectiv, date fiind certificatele de CO2 lipsa, in valoare de cca 80 de milioane de euro.

In sectorul IMM, jalea este si mai deplina. Din cca 800 de mii de societati cate sunt inregistrate in Romania, mai mult de 350 de mii sunt de mult in faza terminala, intrucat au capital negativ (legea societatilor impune ca, in cazul unor pierderi care depasesc 50% din activul net contabil, societatile respective trebuie fie sa isi reintregeasca, prin bani adusi ‘de acasa’ de actionari, capitalul, fie sa se lichideze). Mult mai grav este ca din acest noian de societati, doar 2% sunt ‘bancabile’. Vorbim, deci, de maxim 16 mii de societati care s-ar putea imprumuta la banci, fie pentru a iesi din dificultate, fie pentru a se dezvolta. Numai ca si in cazul acestora ‘sansa’ de a se imprumuta la banci este limitata. In anii care au trecut de la asa-zisa trecere a economiei Romaniei la statutul de economie de piata, acele companii sau IMM-uri care au lucrat cu bancile, s-au impovarat nu numai de datorii, ci si de ipoteci sau de garantii personale asumate de actionari (care si-au bagat in aceasta galeata ‘selecta’ si rudele, prietenii sau societatile afiliate). Creditul comercial in Romania este scump, invaziv (banca se interfereaza cu afacerea debitorului sau chiar o preia, pe propriile SPV-uri dedicate ‘managementului’ garantiilor executate) si imbacsit de reguli de prudentialitate batranesti, impuse acum 20 de ani si mentinute de o camarila din banca centrala eternizata pe post si incremenita in proiect. De aceea, companiile si IMM-urile, deopotriva, au preferat sa se imprumute fie de pe piata externa, fie de la actionari, ceea ce a determinat reducerea sistemului bancar roman la cea mai mica dimensiune din Europa. Cu un total al creditelor de cca 48 de miliarde de euro, din care mai mult de 44 de miliarde de euro sunt credite acordate populatiei sau statului, sistemul bancar al Romaniei se lauda, totusi, cu cea mai mare profitabilitate din Europa.

Nota bene: intrucat acelasi sistem bancar sta cu fundul pe depozite de peste 73 de miliarde de euro, iar coeficientul de multiplicare (leverage) este de 1 la 7 in Romania, creditul bancar romanesc ar fi putut fi lejer ridicat la 500 de miliarde de euro, daca nu s-ar fi instaurat, dupa acordul de la Viena din 2009, pastorit de nimeni altul decat de guvernatorul de atunci si de acum al BNR, un model de business auto-destructiv, care presupune reducerea volumului creditarii, dublata de ridicarea la cote inimaginabile a costurilor creditului (un model deplans, de altfel, cu lacrimi de crocodil, chiar de BNR).

Un oficial al BNR, dl Fl. Georgescu, calcula prin 2015, un necesar de capital care sa acopere pierderile societatilor comerciale, mai sus enuntate, de cca 23 de miliarde de euro. In prezent, acelasi domn Georgescu arata, chiar la audierea din Senat, ca acest necesar de capital a ajuns la 33 de miliarde de euro. Evident, nu exista nici macar iluzia ca acest capital ar putea fi strans de (la) actionari, pentru a fi injectat in niste companii sau IMM-uri cu pierderi, asa ca, mai degraba, cele 350 de mii de societati cu capital negativ vor fi lichidate, iar odata cu disparitia lor vor disparea si locuri de munca. Incercati sa faceti o proportie fata de companiile care se afla in insolventa, al caror numar se situeaza undeva in jurul cifrei de 30 de mii. O sa sesizati usor proportiile dezastrului.

Intermediar, a se observa ca, in Registrul comertului sau la fisc, sunt inregistrate in jur de 450 de mii de intreprinderi individuale sau familiale, PFA si alte persoane care realizeaza venituri din activitati independente, care dau de munca la inca pe atitia salariati. Nu stim in ce stare se afla aceste mici afaceri, caci nu exista statistici, dar stim ca o mare parte dintre titularii lor s-au imprumutat la banci, fie pentru sustinerea afacerii, fie pentru nevoi personale, iar acum sunt in stare de supra-indatorare, ca si consumatorii captivi in menghina creditelor de consum.

Apropo de creditele de consum. Minunatul model de business al sistemului bancar roman a putut sa inventeze credite de multe zeci de mii de euro (sau poate chiar de sute de mii de euro) acordate pe zeci de ani unor salariati care aveau salarii de 250 de euro pe luna, dar nu si-a pus osul la treaba pentru a inventa si credite acordate companiilor pentru a sustine aceste locuri de munca si, mai ales, pentru a sustine cresterea salariilor in vederea fidelizarii salariatilor, crestere care ar fi dus la o mai mare solvabilitate a debitorilor persoane fizice. Cand ratele s-au dublat ori s-au triplat (la un an sau doi de la finalul perioadei de gratie), salariile nu au putut fi marite din pix, iar salariatii, rand pe rand, au plecat la munca in strainatate, printre altele, pentru a plati rate la banca. Cei care nu au reusit sa faca asta au ajuns in stare de supra-indatorare sau de faliment si au fost vanduti pe doi lei colectorilor de creante. Intre timp, companiile si IMM-urile romanesti au fost desertificate sub raportul surselor de finantare a activiatii si, mai ales, sub raportul resurselor umane. Mai mult de 4 milioane de romani plecati din tara nu inseamna doar cea mai mare rata de imigrare din Europa, ci si pierderea unei treimi din forta de munca Romaniei. Cei ramasi in tara, cu o calificare minimala, se cam pregatesc de iesire la pensii, fara ca o noua generatie sa fie pregatita pentru a-i inlocui. Pe toate canalele posibile, acestia sunt indemnati sa plece, pentru a face PIB in Italia, Spania, Franta, Germania sau Marea Britanie. Iar acum, lumea buna a ‘biznisului’ se plange de lipsa fortei de munca, in timp ce injura guvernantii pentru majorarea salariului minim.

Am mai spus-o – economia Romaniei este grav si malefic dezechilibrata, este ca malnutritia. Creste in ritmuri incredibile pentru profetii crizelor si ai apocalipselor, dar cresterile anuale nu se vad in cresterea bunastarii medii a omului de rand. Motivatia este concentrarea nesanatoasa a resurselor si a bogatiei. Exista cateva orase mari care sunt ultra-bogate in raport de restul tarii (la o conferinta a Ziarului Bursa de azi, am inteles ca cifra de afaceri totala a judetului Vaslui a fost, in 2018, de 5,5 mld lei, fiind realizat in proportie de 96% de companii si IMM-uri romanesti, in timp ce cifra de afaceri a judetului Timis, pe acelasi an, a fost de 56 de mld lei, fiind realizata de firme romanesti doar in proportie de 38%). Exista, de asemenea, un club select al companiilor care realizeaza marea majoritate a cifrei de afaceri nationale. Un numar de 100 de companii (dintre care doar 5 sunt romanesti) realizeaza 75% din PIB-ul Romaniei. Plusvaloarea creata aici nu se impoziteaza decat in proportii infime aici, intrucat tehnicile de optimizare fiscala reusesc cu mare eficienta sa exporte aceasta plus-valoare. Iar aceasta optimizare fiscala nu este nici macar lucrul cel mai rau. De-a dreptul malign este modelul economic instaurat in urma cu 28 de ani, un model economic care a presupus permanente facilitati si ajutoare de stat pentru mitologicul investitor strain (purtatorul biciului cu care populatia Romaniei trebuia sa fie deprinsa sa fie docila, dupa savantele teorii ale academicianului M. Isarescu), acelasi investitor care acum ameninta ca isi ia bagajele si pleaca daca nu se mentine ‘competitivitatea’ prin salarii de doi lei ale angajatilor romani sau care se panicheaza si isi inchide repede pozitiile speculative la bursa cand mai apare cate o reglementare care incearca (in stil de mamaliga, totusi) sa repuna lucrurile in matca lor fireasca, taxand lacomia celor lacomi si degraba panicati.

Sa va spun ca nu se mai poate continua asa?

Era o certitudine ca ‘nu se mai poate asa’ inca din 2014, cand Robor a fost lasat in mod artificial la cel mai mic nivel din istorie, pentru a mai fi capturati inca o suta – doua de mii de naivi in Programul Prima casa si, cu toate acestea, nimeni nu a luat masuri.

Dar poate ca insolventa ce va sa vina (plus uriasul val de dizolvari pentru pierderi care depasesc de mult jumatate din activul net al companiilor) va obliga autoritatile, care or fi ele, sa puna in practica un plan de reorganizare global, pentru Romania. Ma ofer sa il scriu eu”.

Sursa: Monitorul Justiției

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss