Analize și opinii

Atenție! Corporatocrație! Cad Guverne!

Mare atenție mare, așadar…!! Pentru că, dacă in câteva zile, poate săptămâni Sistemul globalist corporatist-colonial nu reușește să anuleze prin presiunea străzii și a agenților puterilor de ocupație, suținute de intreaga rețea media internațională rezultatul alegerilor din 11 decembrie, mă tem, de fapt sunt aproape sigur, că va fi orchestrat un nou „moment emoțional”.

marioppppaint

Primul moment emoțional prin care s-a urmărit, dar fără succes, cea dintâi răsturnare a unui guvern legitim al României in noua era a Fürerului de Sibiu, Johannis, a fost accidentul in care și-a găsit moartea motociclistul din escorta lui Gabriel Oprea.

Cu toată antipatia pe care generalul cu patru stele luate la apelul bocancilor o stârnea – fiind probabil candidatul ideal pentru acest tip de punere in scenă, dozarea emoției se pare că a fost insuficientă pentru amorsarea revoltei maselor de manevră, reclamând urgent inițierea momentului emoțional numărul doi, masacrul de la Clubul Colectiv. Odată cu incendiul de la Colectiv s-a facut de fapt calibrarea instrumentelor loviturilor de stat destinate controlului politic in această parte de Imperiu.

Panica globaliștilor a căpătat insă dimensiuni paroxistice după alegerile generale din 11 decembrie, românii votând – cei care au votat, covârșitor, in ciuda atacurilor furibunde ale Propagandei și Gestapoului, tot cu PSD și ALDE, ceea ce a dus la o nouă tentativă de reeditare a „momentului Colectiv”, prin incendierea Clubului Bamboo.
Dar pentru că norocul, amatorismul sau poate doar limitarea misiunii atentatorilor ori buna pregătire a personalului de la clubul de fițe plus dimensionarea corectă a căilor de evacuare ale Clubului au făcut ca acest moment să eșueze in producerea unei tragediei de amploare, nedând de data aceasta corporatocrației coloniale un alt Guvern al Lui, este in logica loviturilor de stat exersate in colonii, producerea unor evenimente de mare impact emoțional colectiv, prin care sa fie readusă in turmă “oaia rătăcită”.

Privind din această perspectivă evoluția evenimentelor la care un popor intreg privește ca hipnotizat la televizor, mă hazardez să trag un semnal de alarmă, eu cel puțin așteptându-mă, ca următorul „moment emoțional” să fie legat cumva de aglomerările acestea uriașe de oameni, care oricum sunt gradat și profesionist amorsate in vederea exploziei finale ce ar putea urma. Nu mai trebuie decât alegerea momentului, pentru ca efectul să fie maxim și mai ales, decisiv.

Este de notorietate, că statele care au refuzat „alinierea” la sistemul globalist corporatist-colonial, au trecut prin procese de reeducare extreme, din care au ieșit – dacă au mai ieșit, doar cu picioarele inainte, vată in nas și pălărie pe capac. Iugoslavia, Ucraina, Irak, Libia, Siria.. și iată, vedem bine, că nici România, după respingerea partidelor reprezentante sau controlate de corporatocrație, nu se mai simte dintr-o dată, chiar atât de bine..

Globaliștii strâng nervoși rândurile inainte ca noua adminstrație de la Washington să le spargă gașca.

Nu știu câtă lume a fost atentă la debalansarea vechilor paradigme geopolitice, dinspre hegemonia neo-conservatorismului american al ultimilor aproape patruzeci de ani, ca doctrină neo-liberală și neo-colonială, la noua doctrină Trump, aproape primitivă prin simplitatea ei: „..a nation without borders is not a nation”. Un adevăr atât de puternic, pe care, globalizarea cu uriașa ei putere militară, politică, informațională și bancară, nu a putut sa-l ingroape cu toată politica Inchiziției instaurate de dogmatica “political correctness.”

Ori alianța anunțată de Trump cu Marea Britanie ce tocmai a dat prin Brexit un mare flit Imperiului European German, ori cu tradiționalista Rusie a lui Putin, care se potrivește de minune cu contra-revoluția conservatoare a noii adminstrații de la Washington, la care și țările din jurul nostru au aderat sau dau semnale că se vor alinia, ne lasă pe noi – Johannis legându-ne impotriva cursului istoriei și mai strâns ca vasali ai Germaniei, expuși unei situații extrem de periculoase pentru insăși viitorul și statalitatea României.

Politica externă a României la cel mai inalt nivel, când nu a fost diletantă a fost de-a dreptul sinicigașă și in interesul altor entitati statale.

Reînnoirea jurămintelor de iubire dintre SUA și Rusia, după ce adminstrațiile globaliștilor aproape că le-au aruncat in război deschis, anunțată incă din timpul campaniei electorale americane de Trump și Putin – americanii având pe agenda lor printre altele și indepărtarea strategică și tactică a Rusiei de Germania, ne va pune intr-un timp relativ scurt, intr-o poziție aproape imposibilă, mai ales că, dând dovadă de mult infantilism și lipsă de viziune geopolitică, mai toate administrațiile de la București au provocat fără niciun folos real, ba dimpotrivă, colosul ce părea doar adormit, de la Răsărit.

In condițiile acestor noi realități geopolitice ce par a ne lua mereu și mereu prin surprindere, in loc să ne plasăm, măcar și din instinct de supraviețuire dacă politic suntem atât de impotenți, in grupul națiunilor aflate in plin proces de recalibrare a politicilor lor externe și redobândire a suveranității, președintele neamț al României, decorat in repetate rânduri de statul german inclusiv pentru „servicii deosebite aduse Germaniei”, fară o consultare cu poporul român, indeasă și mai adânc România in curul imperial al doamnei Merkel.

Ori faptul că, in timp ce Ungaria devine, luând fața României placa turnantă a politicii regionale prin care Vestul se (re)intâlnește cu Estul, Putin a ales să scoată limba la noi inmânând cu mesaj președintelui Dodon al Republicii Moldova o hartă a Moldovei mari in acest context geopolitic, are mai mult decât simbolul unui foc amical de avertisment..

Revenind insă acum la atacul furibund orchestrat de puterile coloniale și girat de trădarea unui președinte ce disprețuiește profund poporul român, „scăparea” lui Johannis, cum că Mica Unire a Principatelor a Române este prilej de comemorare pentru Înălțimea Sa, imi dă, mie cel puțin, dintr-o dată, parcă o altă perspectivă, apocaliptică, asupra Centenarului Marii Uniri ce ar trebui, dacă ne vom mai reveni in fire, să-l aniversăm, anul viitor…

Autor: Don Pedro

Sursa: Don Pedro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Batranii nostri sfinti si binecuvantati de care am uitat, si pe care-i calcam in picioare in contextul noilor realitati geopolitice, spun: “Ce ti-i scris in frunte-i pus”
    Universul nu este un haos, si functioneaza dupa legi clare si foarte logice. Balada “Miorita” este o scriptura cosmica, care cuprinde elem. structurii, dimensiunii si evolutiei Universului. Miorita este ADN-ul in care s-a inregistrat, conservat si s-a transmis informatia ereditara pt. unitatea moldava, informatia genetica unica, prezent la locuitorii tarii, astrodestinul moldav, legile fundamentale ale existentei.
    “…Pe mine m-or plange / Cu lacrimi de sange! / Iar tu de omor / Sa nu le spui lor./ Sa le spui curat / Ca m-am insurat / Cu-o mandra craiasa,/ A lumii mireasa; / Ca la nunta mea / A cazut o stea; / Soarele si luna Mi-au tinut cununa…”
    Subiectul cosmogonic al baladei este istoria divina a omenirii, contextul edenic, conceptul “Gradina Maicii Domnului”, ordinea bine stabilita cu legi fundamentale, universal valabile ce nu pot fi incalcate de nimeni, entitate pamanteana sau extra!

  • Nu Putin i-a inmanat lui Dodon ci Dodon lui Putin. Pentru acuratete si corectitudine….nu ca ar si conta prea mult.

  • Contrapropaganda la ce?Cum?Asa cum vor ei?O Contrapropaganda dupa sistemul facut de ei?Nu stiu cine va cadea in conspiratie insa cu siguranta cei care nu mai au nici o reactie ci stau si conspira numai in articole fara sa se implice in numele lui Hristos in lupta si jocurile chiar facute de acesti papusari.Oare Duhul Sfant nu poate rasturna papusile chiar din interiorul scenei?Cu siguranta,numai sa aiba inimi prin care sa vesteasca nebunia martueisirii crucii.Recititi
    (1 Corinteni 1,18…31),si mai ganditiva bine pentru cine faceti contrapropaganda,pentru Hristos sau pentru diavol?