Analize și opinii

Ambasadele străine scot România la raport

Europa fierbe. Se apropie Brexitul, Turcia devine un adversar pe față al politicilor NATO și UE, Trump chiar crede în ”America first”, deci Europa trebuie să plătească pentru apărare, Polonia devine independentă, iar România se zbate. Acesta este tabloul european la finalul anului 2018.



În acest context, ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei solicită, într-un comunicat, ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei de la București să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

“Noi, reprezentanţi ai ţărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenenţa la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune şi în special pe statul de drept. Recunoaştem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce priveşte construirea unui parcurs şi aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiţiei. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiţiei, în forma lor actuală, precum şi recentele amendamente propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese”, se arată într-un comunicat de presă comun al ambasadelor Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România.”

Acest strigăt al ambasedelor europene vine la pachet cu ”fake news-ul” cum că Poloniei i s-a suspendat dreptul la vot în UE. Practic, România este sub asediu mediatic. Avem ambasadele care fac scandal împotriva puterii legitime a poporului, avem presa care dezinformează pe modelul ”România și Polonia afară din UE” și avem masele de manevră în stradă.

Cum stă, de fapt,  treaba cu Polonia?

Presa relatează că Poloniei i s-a suspendat dreptul de vot în Consiliul European. În realitate, este vorba doar de inițierea procedurii prevăzută la Art. 7 din Tratatul European, care poate conduce, în ultimă instanță, la suspendarea dreptului de vot.

În momentul de față Comisia Europeană a formulat un avertisment, în urma căruia Polonia ar trebui să își revizuiască legislația care face obiectul avertismentului. Suspendarea dreptului de vot în Consiliul European este practic imposibilă pentru că această decizie se poate lua doar în baza unei constatări că e afectată grav independența justiției, dar care trebuie aprobată în unanimitate de membrii Consiliului European.  Cum Ungaria, împotriva căreia s-a declanșat deja această procedură, a declarat că susține Polonia în demersul său, nu se poate ajunge la suspendarea dreptului de vot nici în cazul Poloniei, nici în cazul Ungariei.

Domnilor ambasadori, nu avem nevoie de lecțiile voastre!

Periodic, la Bcurești se trezesc niște ambasadori să critice ba una, ba alta, ba tot sistemul, ba chiar pe români în general. S-a întâmplat de atâtea ori încât pare ceva normal, ba chiar unii cred că așa e corect, ca  așa se întâmplă în țările civilizate. Nu domnilor, nu este normal și nici corect. Ceea ce fac aceste ambasade este subminarea puterii naționale. Ambasadele îndeplinesc alte roluri, dar se pare că în România au cam uitat, iar această uitare a lor este dată de modul mult prea galant în care noi ne raportăm la ei. Trebuie să le spunem mai des că suntem stâpâni la noi acasă, poate așa începem și să credem.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cand esti cea mai infecta Colonie a tripletei demonice SUA-UE-Israel, asa patesti, pe cand in cazul unui stat suveran si independent, acele Gunoaie progresiste si pline de tupeu, care-si zic ambasadori(dar avand rolul de agenti de influentza a lui Soros), ar fi fost imediat declarate “persona non grata” si expulzate din acea tara”. Asa ca si la nivel de state e valabila zicala, “cum iti asterni, asa dormi”, iar Romania doarme cu statutul ei de Colonie horror, in bratze!

  • Daca inventau “comisii venetiene” mai devreme poate mai erau si acum prin Africa coonialistii astia infecti.
    Eu ma bucur pentru urechelile lor. Cu fiecare “ingrijorare” de asta creste ura contra lor. In definitiv eu nu stiu in istorie vre-un caz sa se fi iesit din colonialism cu vorba buna. De la macelarie nu pleaca cainele vagabond de voie buna :D