Analize și opinii

Alexandru Petria: “N-am intrat în U.E. pentru homosexuali și imigranți!”

Când am intrat în U.E., am intrat și pentru principiul liberei circulații a persoanelor. Dar al celor din interiorul Uniunii, nu să acceptăm sute de mii de imigranți, veniți din state care n-au nimic comun cu civilizația europeană, cu credințele noastre. Că s-a trezit cancelarul Germaniei, Angela Merkel, să-i invite în Europa a fost un abuz. N-a mandatat-o nimeni, n-avea drept să vorbească în numele tuturor statelor. Și dacă i-a chemat, n-avea decât să-i ducă în Germania. Nu inviți pe nimeni acasă la tine, ca să-i cazezi la vecini.



Am intrat în U.E. considerându-l un spațiu al libertății, democratic. Nu un loc unde să predomine dictatura minorităților, cum e în prezent. Nu pentru dreptul homosexualilor la căsătorie, ca apoi să adopte copii și alte cretinii. Dacă alții se autodistrug, ar fi o prostie să acceptăm și noi, stând ca fleții. Să nu uităm, legea românească interzice relocările de populații.

“Sunt foarte sceptic referitor la omul de mâine, după cât de laș, de netot, de naiv, de ușor de îmbrobodit , de nătărău ni se arată astăzi. Europa de azi, Occidentul oferă un spectacol de nerozie și de îndobitocire, cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Și ăștia să realizeze amplitudinea ființei? Aida-de ! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja pași mari .” – spunea N. Steinhardt, cu mai bine de 30 de ani în urmă. Câtă dreptate a avut!

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu