C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alexandru Petria: „Ești patriot în străinătate numai în caz de exil forțat”

Scriind despre refugiați, Slavoj Žižek, în „Ca un hoț ziua în amiaza mare”, se întreabă dacă „în locul celebrării refugiaților ca proletari nomazi, nu ar fi mai potrivit să susținem că ei sunt cea mai dinamică și ambițioasă parte a populației țării lor, cei care au voința de-a se realiza”? Žižek are parțial dreptate. Sunt și ambițioși dornici să parvină, dar și cohorte de desperados, care nu au nimic de pierdut, eventual de câștigat, și inșii atrași numai de plasele de protecție socială europene.



Sigur, S.Z. îi are în vedere pe dezrădăcinații non- U.E, dar discuția e de adus și pe câmpul mișcărilor de populație din interiorul U.E.

Să ne gândim la România, nu la alții- cine s-a dus să lucreze în străinătate? Vârfurile indiscutabile în domeniile lor, cei mai tineri ori săraci care visau să-și construiască o casă, iar aici aspirația e mai greu de realizat, și pulberea celor necalificați, care acceptă orice umilință, numai să iasă un ban în plus.

Mai e un aspect- cei plecați sunt și cei mai anemici la spiritul dragostei față de comunitatea natală, ceea ce e o cauză a mobilității necomentată de Žižek, nu contează paralela sau meridianul pornirii!, mai superficiali, nereflexivi sau alienați. Altminteri nu alegeau riscurile din exterior și se străduiau să încerce să ridice standardele din interior la ce e în alte părți. În Botswana, în România.

E banalizată ipocrizia că sunt un El Dorado al conștiinței cei ce și-au luat tălpășița, Alfa și Omega gândirii democratice, a aspirațiilor să schimbe țara din temelii.

E cazul să-i punem punct, stop la gargară! Ești patriot în străinătate numai în caz de exil forțat, provocat de-o dictatură, de fapte atroce, nu că aștepți caviar la masă, deoarece mămăliga și friptura nu-ți sunt de ajuns. Patriotismul n-are logică în ariile egoismului, egoistul e un alergător sterp al propriului ego.

E altceva să fugi la Paris, de exemplu, din Africa sub-sahariană, și diferit din Bistrița sau Botoșani. Acolo te amenință abonamentul la foame, în România te roade numai pofta de-a acumula ca hârciogul.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria Facebook

NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss