Analize și opinii

Alexandru Petria: “Bombardarea Siriei vorbește despre anemia rațiunii”

Cred, chestia cu Siria stă aproximativ așa:



ISIS și-a făcut ani de zile spectacolul în această țară, cum au vrut băieții. Și americanii au luptat contra lor parcă cu încetinitorul sau cu praștiile.

Regimul Bashar al-Assad a cerut sprijinul rușilor și ivanii i-au cam terminat repejor pe teroriștii tăietori de capete.

Normal că americanii au ieșit șifonați din poveste, victoria fiind adusă de ruși.

Pentru prima dată după căderea comunismului, Rusia a demonstrat că este iar o superputere, că lumea devine multipolară, nu numai SUA având ultimul cuvânt.

Atacurile cu gaz, și cel din Siria, și cel care a fost un fel de aperitiv al isteriei- cel din Anglia, cu spionul și fiica lui, aduc a operațiuni de diversiune, false flag. Vin la țanc ca pretext, dacă nu pentru o încercare de alungare a rușilor din Siria, pentru diminuarea influenței lor în regiune.

De fapt, am impresia că SUA nu vrea să renunțe la condiția de hegemon și se comportă ca un puștan orgolios, aiurit de hormoni.

Suntem foarte aproape de un posibil război între cele două superputeri. Bombardamentele americano-britanico-franceze din această zi, asupra Siriei, vorbesc mai mult despre anemia rațiunii.

Merită să amintesc ce a scris filosoful francez Bruno Guigue pe Facebook: „Ce matin, le “pays des droits de l’homme” est un tas de fumier.”

Doamne ferește-ne de-o nouă conflagrație mondială!

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria 

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Faptul ca Coalitia NATO a atacat fara mandat al Consiliului de Securitate al ONU un stat suveran si independent, nu mai constituie demult un precedent, pt ca criminalii din NATO au procedat la fel si in cazurile Serbiei, Irakului, Libiei. Insa ceea ce surprinde, este ca acesti criminali au atacat un stat care este aliatul unei superputeri, ca Rusia, fara sa le pese de consecinte. Astfel s-a creat urmatorul precedent extrem de periculos, in care statele care sunt intr-o alianta cu o superputere pot fi atacate de catre cealalta, cu perspectiva declansarii celui mai mare razboi nuclear existent vreodata. Asa ca, acum Rusia isi poate permite oricand sa atace un stat NATO de la periferia Aliantei, mai slab aparat si apoi sa se instaleze cu arme si bagaje acolo, fiind intr-o situatie legitima datorita precedentului creat de NATO.

  • S-au incalcat regulile, regulamentele, acordurile, tratatele, conventiile, de dragul testarii echipamentelor de ultima generatie (cica), fix in Saptamana Luminata la crestini. Rusia le-a aratat cum respecta PACEA, “Slava lui Dumnezeu”.
    Intr-o noapte de 14/15 aprilie s-a scufundat Titanicul.