Analize și opinii

Al doilea Război de Independență a Americii

Indiferent cine va câștiga alegrerile prezidențiale de azi din SUA și indiferent ce va face sau va fi lăsat să facă după aceea câștigătorul, de mâine America va fi alta.

trump-vs-clinton

Ea va fi un loc unde supușii au auzit rostindu-se cu voce tare adevărul pe care îl știau sau cel puțin îl simțeau, dar era interzis să se spună: regele este gol! Cu alte cuvinte, America nu este „orașul de pe munte”, Noul Ierusalim, gardianul valorilor universale care fac din om măsura tuturor lucrurilor, Mântuitorul suferințelor lumii. Ea este ghetoul unui popor mințit căzut sub puterea oligarhică a corporațiilor globale; un popor care de mult nu mai conduce, dintr-o țară redevenită colonie în imperiul plutocrației supranaționale. Punct.

Manifestările electorale la care am asistat, precum și expresiile nemulțumirii populare care au avut loc în marja acestora, au transmis, în pofida pudrei mediatice, că americanii vor să își recâștige independența și suveranitatea ca națiune, să își recupereze țara și libertățile. Asta nu înseamnă nici un nou izolaționism nici un nou imperialism, nici retragerea din lume nici americanizarea lumii, ci renașterea visului american într-o lume în care fiecare are voie să aibă propriul vis și în care visul american poate trăi tocmai pentru că nu pretinde să fie global. Americanul de rând nu mai vrea să fie exploatat social acasă și repudiat strategic în străinătate. Asta am auzit și văzut.

Rostirea unui adevăr esențial nu transformă imediat esența realității. Ea declanșează, însă, un proces transformator care este ireversibil.

Transformarea nu va fi nici lină, nici ușoară și probabil, nici rapidă. Avem însă toate temeiurile să o salutăm. Pe drumul ei – care este și acela către o nouă ordine mondială – vom putea afla temeiul renașterii parteneriatului de suflet cu poporul american. Singurul parteneriat cu adevărat strategic.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Naivitatea oamenilor e puterea celor care conduc! Dupa ce am vazut reactia maselor la “experimentul Siryza” personal m-am convins ca reteta va fi aplicata cu succes si in cazul altora. Recunosc, nu m-am asteptat sa fie aplicata la nivelul celei mai mari puteri a lumii, dar se pare ca exact asta urmeaza sa se intample. Inginerii sociali aflati in slujba atotputernicilor care stapanesc efectiv lumea, vor sa elimine odata pentru totdeauna, sa descalifice orice “miscare antisistem”. De aceea, va castiga Trump. De aceea, esecul acestuia in a recladi un nou sistem va fi amplificat si mediatizat pretutindeni, pentru ca tot plavanul sa priceapa:”nu puteti trai fara noi! Nu valorati nimic daca nu sunteti condusi de noi! Nu sunteti capabili sa luati decizii, de aceea va vom stapani in continuare noi!”. Asta se va intampla; va fi eliminata orice urma de constiinta civica din mintea maselor, orice initiativa care ar putea pune in pericol sistemul. Planul e bine gandit, sansele sale de implemntare sunt maxime, riscul e calculat. Nu veti vedea mai multa libertate in America, nu veti vedea renascand “visul americam”. Dimpotriva! Veti vedea o noua forma de totalitarism, mult mai agresiva decat tot ceea ce ati vazut pana acum. Si se va extinde intr-un fel sau altul la nivel mondial. “The New World Order” va triumfa!