C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Acel moment important când Iohannis tace. Repere psy

Recunosc, am fost marcată în ultimii ani de psihologia specială a acestui individ încă președinte al țării, așa m-am gîndit să fac pe scurt o sinteză a limbajului trupului său, și astfel a psihologiei sale, care ridică tot mai multe semne de întrebare.   



Limbajul trupului iohanisian nu minte, ci dezminte, și disimulează precoce tot ceea ce iese pe gură. Când acest individ spune că ceva i se pare CUTREMURĂTOR, nicio urmă de emoție nu se vede la orizont. Căci precum orice individ care a suferit o traumă, trauma îi marchează psihosomatic chipul, fie printr-un rid, o grimasă sau o urîciune de milisecunde care-i traversează pielea, așa și el- ar fi trebuit să ”riposteze”, facial. DAR NU O FACE. Un om care într-adevăr e MARCAT PROFUND de un eveniment, de o faptă sau mai cu seamă de o GUVERNARE (fie și a PSD-ului), acela își mișcă chipul în direcția precisă indicată de vectori emoționali.  Ei bine, la iohanis NU! Cool, ar putea crede  unii, însă simptomele tulburărilor narcisice de personalitate (funcționale sau nu, utilitare sau…casnice) se vor răsfrînge întotdeauna asupra relațiilor și în guvernare, legi, proiecții, viziuni. Ținem cont de principiul platonic : NU poți guverna o țară, dacă nu te-ai guvernat întîi de toate pe tine.

Cînd pomenește ”de cei care cercetează dosarele”, ridică însă abil din sprînceana dreaptă. Ce este sprînceana dreaptă?  Un sediu al unor pulsiuni psihosociale. Iar sprîncenele , în ansamblu, reprezintă expresia feței, despre care s-a văzut că poate schimba caracteristici mecanice ale sunetului, modificînd și sensul unui enunț. Mișcarea sprîncenelor funcționează exact ca accentul pus pe unele silabe. O subtilă prozodie a feței, menită să justifice ceea ce nu se spune, se evită , sau pur și simplu se cere din subconștient să iasă! la Iohanis, pe tot parcursul discursurilor, sprîncenele pun în paranteză emoțiile: cînd el comunică, o face abil cu vorba, verbalizînd, sau cel puțin încercînd măcar- cuvinte învățate în scheme NLP și discursuri abstracte, ușor de indexat de către oricine. Schimbările de dispoziție sunt semnalate, la fel, cu ajutorul sprîncenelor, iar climatul mental este ușor de depistat, în funcție de depărtarea lor. Cînd individul își ”ridează” fruntea cu ridicarea sprîncenelor, este un semn evident al îngrijorării. Și pe ce subiecte s-a îngrijorat el adesea? păi PSd. și revenind, întrebat fiind despre dosare, când spune că ” vom afla detalii în urma anchetei de la cei care cercetează”el pare totuși deosebit de îngrijorat.

La întrebarea privind argumentul de a-i convinge pe românii care nu sunt neapărat împotriva PSD, să-l voteze, ca și cum deja ar fi cîștigat, se remarcă poziția călăului călare pe situație: picioarele depărtate, scuturate brusc și spontan, corpul ușor în față, ușor tremur al bazinului. Această atitudine corporală ascunde de fapt cu totul altceva decît ceea ce vrea să pară: o formă de dinamism personal. PIcioarele reprezintă sediul stăpânirii de sine, al controlului absolut personal și al controlului situației. Cînd se pierd frîiele, picioarele se repoziționează primele, în gardă. Cînd iohanis a pierdut frîiele, în seria de întrebări și răspunsuri, s-a repoziționat dinamic, în gardă, ascunzându-și după pult adevărate resentimente, care se preling de altfel pe față, în colțul gurii. Ca și cum deja ar fi cîștigat simpatia publicului, și ca și cum absolut nimic nu i-ar mai putea convinge pe oameni de incompatibilitatea sa cu postul, știindu-și în adînc impostura, slăbiciunea, inadecvarea și alte tactici.   Așa că se face călare pe situație, oferindu-și fizic imboldul care îi lipsește în interior, repartizându-și amărăciunea de pe un picior pe altul, în 3 secunde de repoziționare crasă. Superficial, arată ca un gest de putere. Și aia și este: nevoia de putere absorbită din gesturi care trădează de fapt o mare inadecvare și slăbiciune. Și pentru că nici cuvintele nu trădează climatul mental, răspunsul său care completează fix nesiguranța, dar și protecția înaintea unei minciuni sigure, el spune așa:

-POATE pentru că sunt convins că…, POATE pentru că m-am dăruit și o să fac în continuare…, POATE pentru că…

și discursul își continuă cursul complet nefiresc, pendulând între paradoxuri: HOTĂRÂREA ÎN PROPRIA NESIGURANȚĂ ȘI INADECVARE: un POATE accentuat, a cărui semnificație este tocmai indecizia, slăbiciunea, lipsa de consistență în ansamblu.

La toate aceste răspunsuri se adaugă, cireșind pe tort, punctul culminant, un adevărat catharsis : gura întreagă se plasează în jos, cu colțurile unduite-n abis. Este și momentul unei păreri de rău, momentul în care climatul mental își transmite sieși că și-ar dori să-și retragă… vorba. Cu surprinzătoarea apariție a mișcării buzei de jos, sediul avariției la om și al cupidității, subiectul își demască încă o dată propria-i neadecvare. Nu doar că buzele  par să-i dispară de pe față, dar concomitent, la el are loc și retragerea gurii din joc. Să fie oare vorbele pe care le-a spus incompatibile cu adevărul pe care- poartă-n sine? Cît despre strînsul buzelor, la același final de frază, el nu este nimic altceva decît respingere, și nu una oarecare ci una violentă, încărcată de un val de dispreț emoțional față de situația vorbită. Sau chiar față de ceea ce tocmai a trebuit să facă: să prezinte un discurs care contravine realității de fapt. Nimănui nu-i plac mincinoșii. Nici măcar cînd mincinosul este…un sine însuși!

CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

Autor: Andreea R. Hosu

Sursa: Trăsături din front

Related Posts

One Response “Acel moment important când Iohannis tace. Repere psy”

  1. vlad tepes says:

    Eu sunt de parere ca instinctiv, Plavanul a vrut sa verifice daca implantul pus de catre securisti in capul sau vidat, mai este acolo!!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss