Analize și opinii

Așa a început și în Vest. Bula imobiliară din China se dezumflă

65 de milioane de locuințe stau goale. Oare ce urmează?

Deși chinezii au încercat să împiedice o escaladare a prețurilor imobiliare, prin impozite și interdicții fățișe, ea totuși s-a întâmplat. Nu prea se putea altfel, de vreme ce excesul de dolari nu avea voie să se transforme într-o monedă mai puternică. Imobilele, necesare sau nu, au devenit principalul instrument de investiții.

Însă acum se întâmplă, pentru că pur și simplu s-a construit mult prea mult. Prețurile au scăzut cu 5% în aprilie față de luna similară a lui 2010, iar economiștii avertizează că până la sfârșitul anului scăderile ar putea ajunge până la 10-20%. Motivul: numărul locuințelor terminate este atât de mare încât în unele orașe va dura chiar și 20 de luni până vor putea fi vândute.

Sectorul construcțiilor reprezintă 13% din PIB, de două ori mai mult decât la începutul anilor ’90 și este elementul prin care China reușește să transforme constant o creștere economică normală într-una excepțională, de peste 10%. Industriile mamut ale oțelului și cimentului nu își permit o încetinire a comenzilor, motiv pentru care au apărut orașe întregi nepopulate: în total, numărul locuințelor goale depășește 65 de milioane, adică peste 15% din total.

Fără creșterea de 10% pe an și cu pierderea economiilor de-o viață ale populației într-o prăbușire imobiliară, China poate ajunge în pragul revoltei populare. Deja țara a devenit un butoi cu pulbere după ce dolarii tipăriți de SUA au umflat prețurile alimentelor. Însă o încetinire severă se poate dovedi dăunătoare pe termen scurt și pentru restul economiei mondiale, care se bazează pe chinezi să-i cumpere mărfurile și să-i finanțeze datoriile.

Există și o veste bună în paragraful de mai sus: “pe termen scurt”.

sursa: standard.money.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu