C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Islanda: un semnal de deşteptare pentru populişti şi partidele sistemului

iceland-coat-of-armsÎn perioada crizei financiare izbucnite în 2008, Islanda a avut parte de admiraţia, dar şi de criticile analiştilor occidentali pentru modul în care a gestionat situaţia dificilă.

Populaţia a luat la cunoştinţă abia în anul 2008 că băncile private islandeze împrumutaseră circa 120 de miliarde de dolari, de zece ori mai mult decât PIB-ul ţării la acel moment. Bula aceasta s-a spart şi a făcut ca preţurile locuinţelor să se dubleze peste noapte şi cei care s-au împrumutat să se trezească într-o situaţie extrem de grea.

Soluţia adoptată în aceste condiţii în întreaga lume occidentală a fost împrumutarea băncilor, naţionalizarea datoriilor, în condiţiile în care beneficiile fuseseră până atunci private. În Islanda lucrurile au stat altfel. Aici a avut loc o revoluţie paşnică împotriva guvernului corupt şi incompetent, motiv pentru care ţara a devenit un model pentru lupta împotriva liderilor politici şi financiari. Într-un interval de doar cinci luni, principala bancă privată din Islanda a fost naţionalizată, oficialii guvernamentali au fost obligaţi să demisioneze, guvernul a fost demis şi a fost instalat un nou executiv. Fostul premier a fost trimis în judecată pentru modul în care a gestionat criza financiară şi a fost condamnat în mod simbolic.

La presiunile băncilor străine (olandeze şi britanice) care au creditat sistemul bancar islandez s-a răspuns printr-un referendum la care populaţia a respins plata datoriilor către bacile străine de către oamenii simpli.

Modelul islandez de a rezolva problemele sistemice a fost aplicat înca o dată în 2015, când zeci de oficiali au fost arestaţi pentru implicarea în manipularea pieţei financiare din Islanda după dereglementarea pieţelor în anul 2001.

Rezultatul acestor măsuri unice: FMI arată în acest moment că Islanda a reuşit să-şi revină din punct de vedere economic “fără să-şi compromită modelul statului bunăstării”, în primul rând acces universal la servicii medicale şi educaţie. De fapt, Islanda, e drept, o naţiune mică de doar 330.000 de suflete, a demonstrat că ieşirea din criză este posibilă şi altfel decât prin naţionalizarea pierderilor din sectorul financiar privat, prin împrumutarea băncilor mari de către stat.

În aceste zile, Islanda a mai dat Vestului o lecţie, în afară de cea predată Angliei la Campionatul European de Fotbal. Islandezii şi-au ales noul preşedinte. Este Guoni Johannesson – nu un politician cu experienţă, nu un “analist” economic sau politic, nu un “expert”. Johannesson este profesor de istorie, specializat în istorie politică, un universitar care a stat departe de lumea politică. A decis să candideze în momentul în care scandalul Panama Papers a arătat că mai mulţi politicieni islandezi au făcut evaziune fiscală, inclusiv fostul premier (acesta a demisionat, iar alegerile anticipate vor avea loc la toamnă). A fost ales cu circa 39% din votul popular şi a depăşit-o pe Halla Tomasdottir, o femeie de afaceri cu viziuni liberale. Noul preşedinte îi ia locul lui Olafur Ragnar Grimsoson, care s-a aflat în fruntea statului vreme de 20 de ani. Islanda nu va avea preşedinte politician şi nici om de afaceri.

Islanda dă din nou un exemplu într-o perioadă în care mişcările anti-globalizare şi suveraniste, pe de o parte, şi cele pro-business şi globaliste, pe de altă parte, îşi dispută puterea în marile economii ale lumii. Islanda oferă un exemplu mişcărilor populiste care promovează platforme împotriva corupţiei politice şi a intereselor corporatiste şi expune în egală măsură goliciunea sistemelor politice tradiţionale.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Islanda, singura țară din lume care a condamnat bancheri pentru colapsul financiar din 2008

Bankers-Behind-Bars1Tribunalul din capitala Islandei, Reykjavík, a trimis cinci bancheri după gratii. Aceștia au fost acuzați și găsiți vinovați de contribuire la colapsul economiei din 2008. Pe lângă cei cinci bancheri, alți 19 au mai fost condamnați la închisoare pentru același motiv, potrivit Island Magazine.

Împreună, cei 26 de bancheri au fost condamnați la un total de 74 de ani de închisoare. Deși, în Islanda, pedeapsa maximă pentru infracțiuni financiare este de maximum șase ani, Curtea Supremă de Justiție dorește extinderea acestei limite.

Cei cinci bancheri fac parte din cele mai mari două bănci din Islanda, Landsbankinn și Kaupthing au avut mai multe capete de acuzare, aceștia fiind găsiti vinovați de deturnare de fonduri, manipularea pieței și încălcarea obligațiilor fiduciare.

Băncile din Islanda s-au prăbușit în 2008, atunci când țara a intrat într-o criza economică foarte gravă. Cele mai mari bănci, Landesbanki, Kaupthing și Glitnir, aveau, în momentul prăbușirii, active de zece ori mai mari decât PIB-ul Islandei.

Sursa: B1.ro

Lecţia pe care o dă Islanda Greciei: cum să scoţi o ţară din faliment fără să plăteşti pentru datoriile făcute de alţii

iceland-9Povestea Islandei este asemănătoare cu cea a Greciei: cinci ani de regim neo-liberal au transformat ţara de 320.000 de locuitori, fără armată, într-una din cele mai bogate state din lume. În 2003, toate băncile ţării au fost privatizate, într-un efort de a atrage investitori străini. Dar, pe măsură ce investiţiile creşteau, la fel a făcut-o şi datoria băncilor, iar în 2008 Islanda a intrat în colaps bancar.

O altă ţară aproape de faliment, fapt care paşte Grecia în zilele noastre din cauza incapacităţii de plată a datoriilor externe, este Islanda. Însă mica ţară de doar 320.000 de locuitori dă o lecţie tuturor statelor europene aflate într-o criză economică ce pare nesfârşită.

Criza economică a fost ultima lovitură pentru această ţară, la sfârşitul anului 2008, Islanda confruntându-se cu colapsul sistemului bancar.

Trei bănci principale din Islanda,  Landbanki, Kapthing şi Glitnir, au sfârşit prin a fi naţionalizate, în timp ce moneda naţională, coroana, a pierdut 85% din valoarea ei în faţa euro. Contrar la ceea ce se aştepta, criza i-a făcut pe islandezi să-şi recâştige suveranitatea, printr-o participare directă la procesul democratic, la elaborarea unei noi Constituţii. Însă totul după suferinţe îndelungate.

Păcălelile politicienilor şi împrumuturile externe

Geir Haarde, prim-ministrul coaliţiei de guvernare social-democrate, a negociat un împrumut de 2.100.000 de euro, sumă la care statele nordice au mai adăugat alte 2.500.000 de euro. Însă comunitatea financiară străină a presat Islanda să impună măsuri drastice. Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) au vrut să preia datoria Islandei, susţinând că acesta este singurul mod prin care ţara poate plăti datoriile către Olanda şi Marea Britanie.

Revoltele s-au intensificat în regiune, forţând guvernul să demisioneze. S-au ţinut alegeri anticipate în aprilie 2009, în urma cărora s-a format o coaliţie de stânga care în campania electorală a condamnat precedentul sistem economic neo-liberal, dar imediat a fost de acord să plătească un total de 3.500.000 de euro. Adică, fiecare cetăţean islandez trebuia să plătească 100 de euro pe lună, timp de 15 ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a reuşi să achite o datorie angajată de partidele politice.  Aceasta a fost picătura care a umplut paharul.

Liderii au început să ţină partea cetăţenilor, în ciuda ameninţărilor internaţionale

Însă, ce s-a întâmplat după a fost cu adevărat extraordinar. Ideea că cetăţenii trebuie să plătească pentru greşelile unui monopol financiar, că o întreagă naţiune trebuie să fie taxată pentru datoriile private a transformat relaţia dintre locuitori şi instituţiile politice şi, într-un final, a condus la faptul că liderii au început să ţină partea locuitorilor. Şeful statului, Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetăţeni responsabili pentru datoriile băncilor şi a acceptat solicitarea pentru un referendum.

Comunitatea internaţională a intensificat presiunile asupra Islandei. Marea Britanie şi Olanda au ameninţat cu represalii dure care ar izola ţara. În timp ce islandezii ieşeau la vot, bancherii au ameninţat să blocheze orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a ameninţat să îngheţe economiile şi conturile ţării. „Ni s-a spus că dacă refuzăm condiţiile comunităţii internaţionale, vom deveni un fel de Cuba din nord. Dar dacă le acceptam, am fi devenit Haiti din Nord“, declara Grimsson.

Acuzaţii penale împotriva bancherilor responsabili de criză

La referendumul din martie 2010, 93% au votat împotriva returnării datoriei. FMI a îngheţat instantaneu împrumutul. Însă „revoluţia“ nu a putut fi intimidată. Cu ajutorul cetăţenilor furioşi, guvernul a lansat procese civile şi penale împotriva celor responsabili de criza financiară. Interpolul a emis mandate internaţionale de arestare pentru fostul preşedinte al Kapthing, Sigurdur Einarsson, dar şi pentru alţi bancheri implicaţi în prăbuşirea economică, care fugiseră din ţară.

Islanda nu s-a oprit aici: s-a decis să se elaboreze o nouă constituţie care ar elibera ţara de puterea financiară internaţională exagerată şi de banii virtuali. Pentru a scrie o nouă constituţie, cetăţenii au ales 25 de locuitori dintre 522 de adulţi ce nu făceau parte din niciun partid politic, dar recomandaţi de cel puţin 30 de alţi cetăţeni. Acest document nu a fost rezultatul muncii politicienilor, ci a fost scris pe internet. Întâlnirile dintre cei 25 de membri ai comisiei erau difuzate în mediul online, iar cetăţenii puteau trimite comentarii şi sugestii, fiind martori în timp ce Constituţia prindea formă.

Ar trebui să învăţăm lecţia Islandei: cum să refuzi să te supui intereselor străine, un lucru pe care micul stat l-a strigat din toţi plămânii, conchide Deena Stryker pentru sacsis.org.

Islanda şi-a retras candidatura la UE

În martie 2015, Islanda a anunţat că îşi retrage candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană, la doi ani după venirea la putere a guvernului eurosceptic de centru-dreapta care a promis să pună capăt acestui proces lansat în 2009 de guvernul de stânga.

Ministrul afacerilor externe, Gunnar Bragi Sveinsson, a anunţat printr-un comunicat că a transmis această decizie Letoniei, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi care a informat Comisia Europeană. Sveinsson a scris pe site-ul său că „interesele Islandei sunt mai bine servite în afara Uniunii Europene”.

Guvernul de stânga depusese această candidatură chiar în perioada în care criza economică zdruncinase încrederea cetăţenilor în instituţiile de stat, stârnind dorinţa de a adera la zona euro după căderea valorii coroanei, aminteşte AFP.

Partidul progresului (centrist şi agrar) al primului ministru Sigmundur David Gunnlaugsson se opune feroce UE, în timp ce Partidul Independenţei (conservator, apropiat de mediile de afaceri), mai divizat, a încercat să impună ideea unui referendum ce nu a avut loc.

Islanda a declarat că vrea să menţină „relaţii şi o cooperare strânse“ cu UE, uniune cu care ţara este legată prin intermediul Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) şi Convenţia Schengen, care permite libera circulaţie a persoanelor.

Autor: Ana Stan

Sursa: Adevarul.ro

FMI recunoaște că se putea fără austeritate. Islanda, dată ca model

imagesFondul Monetar Internațional a recunoscut oficial că economia Islandei se află la nivelul pe care îl avea înainte de criza economică globală. Și alte țări, inclusiv România, au ajuns la PIB-ul din 2008. Islanda este singurul stat care nu a adoptat politici de austeritate. Refacerea economică nu a afectat modelul bunăstării sociale, sistemul de educație sau sănătate, conform raportului anual al FMI. Rata șomajului, care a explodat la începutul crizei, a revenit la valori ”normale”, comparabile cu cele ale statelor unde s-au aplicat măsurile de austeritate. 

Aceste rezultate au fost posibile datorită deciziei luate în urmă cu șase ani de mica țară atlantică. Islanda a hotărât să nu salveze bancile cu probleme și să urmărească în Justiție bancherii vinovați pentru falimentul acestora, spre deosebire de țările europene și SUA, care au naționalizat pierderile și i-au lăsat pe bancheri să scape nepedepsiți.

CEO-ul islandez și un director luxemburghez al băncii Kaupthing, care s-a prăbușit în 2009, au fosat condamnați recent la cinci ani de închisoare, scrie The Independent.

Islanda a sprijinit doar băncile de stat și a impus cetățenilor restricții privind valuta, în ciuda acuzațiilor de comportament anti-concurențial. În plus, a acceptat inflația, ceea ce a sporit exporturile, cu riscul unor creșteri de prețuri în magazine.

Planul a funcționat, iar acum Islanda se pregătește să deschidă, iar, piața financiară. În stil islandez: cei care vor să scoată bani din țară plătesc o taxă de 39%, care va descuraja hemoragia de valută, după liberalizare.

Sursa: DCNews

Islanda pregătește un ac pentru cojocul băncilor comerciale

imagesIslanda a fost singura țară care a trims în fața justiției înalți demnitari și oficiali ai băncilor, pentru a răspunde pentru criza economica izbucnită în 2008. A fost singura țară în care premierul a fost judecat în același context și găsit vinovat pentru un cap de acuzare – neconvocarea unor ședințe de guvern pe teme importante. Și tot Islanda este țara în care două referendumuri succesive au respins plata unor garanții pentru instituțiile financiare din Marea Britanie și Olanda, adică islandezii au refuzat transformarea datoriilor băncilor în datorii ale populației, așa cum au acceptat toate statele europene lovite de criză.

Acum Islanda se pregătește din nou de o revoluție financiară – un raport parlamentar sugerează că doar banca centrală să aibă monopolul asupra creării de masă monetară, scrie La Tribune. În actualul sistem, de fapt băncile comerciale creează masă monetară, acordând împrumuturi la discreție. Banca centrală poate încuraja sau descuraja această politică, în special prin stabilirea dobânzilor de referință. Numai că nimic nu garantează că aceste semnale ale băncii centrale vor ajunge și vor fi ascultate de băncile comerciale. Cu alte cuvinte, băncile împrumută fără nicio restricție atât timp cât există cerere și restrâng împrumuturile când cererea se reduce, iar statul trebuie să intervină mereu când goana dupa profit creează dezechilibre.

Este și cazul zonei euro, unde Banca Centrală Europeana s-a decis, după îndelungi ezitari ale Berlinului, să tipărească 1,14 miliarde de euro și să-i injecteze în economie, pentru a redresa politica de creditare a băncilor.

Islanda ”fiind un stat suveran și cu o monedă independenta, este liber să reformeze sistemul sau monetar actual care este instabil și sa creeze unul mai bun”, se arată în raportul parlamentar. Doar Banca Centrală va avea monopol asupra emiterii de monedă în acest nou sistem. Banca Centrală va emite monedă și va oferi împrumuturi băncilor comerciale, de unde banii vor fi împrumutați mai departe persoanelor fizice și companiilor. Tot Banca Centrală va emite monedă pentru a acoperi majorarea cheltuielilor publice sau pentru ca statul să facă față reducerii impozitelor.

Sistemul presupune crearea a două tipuri de conturi la Banca Centrală. Primele sunt conturile de tranzacționare – depozitele companiilor si persoanelor fizice, care nu vor mai produce dobândă, însă care vor fi garantate sută la sută. Băncile comerciale nu vor avea dreptul să modifice sumele din aceste conturi.

Urmează ”conturile de investiții”, care pot fi investite de bănci și care vor fi blocate pe perioade determinate. Companiile si persoanele fizice vor putea transfera sume din conturile de tranzacționare în cele de investiții. Băncile le pot propune celor care-și asumă acest risc o serie de beneficii. Ce se încearcă este stabilirea unei granițe între masa monetară totală și credite. Riscul creditelor nu dispare, însă este limitat de această obligație a bancilor de a nu împrumuta decât banii din conturile de investiții.

Se consideră ca prin acest sistem se vor evita psihozele legate de falimentul unor bănci și cozile uriașe la ghișee, însoțite deseori de proteste. Totodată va dispărea și garanția implicită din partea Băncii Centrale de care beneficiază băncile mari.

Dezavantajul pentru economie este că acest sistem nu va permite acordarea de credite mari, iar aceasta poate duce la reducerea creșterii economice. Însă, scrie La Tribune, o parte dintre parlamentarii și finanțiștii islandezi preferă o creștere constantă de 2% în locul unor creșteri spectaculoase urmate de reduceri pe masură ale PIB-ului. Pe de altă parte, nu poate fi garantat ca investițiile pe termen lung nu vor fi finanțate prin multe credite pe termen scurt, o cauză a crizei din 2007-2008.

Raportul parlamentului a fost trimis deja premierului islandez, care urmează să decidă dacă îl va lua în calcul sau nu. O măsură similară propusa în SUA în timpul marii crizei financiare din anii 1930 a fost mult diluată înainte de a fi pusă în practică. Prin urmare, Islanda, cu o piață de doar 350.000 de locuitori, ar putea fi primul stat care să experimenteze o asemenea revoluție.

Autor: R. C.

Sursa: Cotidianul

Islanda si-a retras candidatura de aderare la UE

modelul-islandez[1]„Revenirea economică a Islandei arată avantajele neintrării în zona euro.” (Paul Krugman, laureat Nobel pentru Economie)

Islanda, prima tara care a intrat in criza in 2008, a refuzat sa salveze bancile de la faliment

Prima tara ce cadea prada crizei economice, care a debutat in 2008 si care avea sa cuprinda intreaga lume, nu a fost America, ci micul stat european din nodul Atlanticului.

In 2008, bancile din Islanda au devenit insolvente, pentru ca erau datoare cu de peste 6 ori PIB-ul tarii, iar cand pietele financiare au inghetat imprumuturile, acestea nu au reusit sa-si plateasca creditele la randul lor.

In consecinta, bancile au intrat in incapacitate de plata, fiind datoare mai mult de 85 de miliarde de dolari. Iar statul nu a finantat institutiile bancare din taxele contribuabililor, ci le-a lasat sa dea faliment. Statul a transferat, totodata, creditele populatiei si depozitele in banci noi, dar nu a transferat si activele straine si datoriile.

In acelasi timp, in cadrul a doua referendumuri, populatia a interzis statului sa plateasca datoriile catre creditorii straini care pierdusera bani in falimentul bancilor islandeze.

Autoritatile de la Reykjavik au anuntat ca Islanda a renuntat oficial la candidatura pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene, fara a oferi un motiv pentru a-si justifica decizia, scrie BBC News.

Anuntul vine dupa ce puterea in Islanda a fost preluata, in urma alegerilor din 2013, de eurosceptici.

Ministrul islandez al Afacerilor Externe Gunnar Bragi Sveinsson a declarat ca a informat deja Letonia, tara care detine presedintia semestiala a UE, despre decizia Cabinetului de la Reykjavik, fara sa ofere un motiv pentru care statul nordic renunta sa se alature blocului european format in prezent din 28 de tari.

Islanda si-a depus candidatura pentru a deveni stat membru UE in iulie 2009, dar, la inceputul acestui an, premierul tarii a anuntat ca va renunta la cerere.

Participarea la discutiile pentru aderarea la UE nu mai este valida, pe de o parte din cauza schimbarilor prin care trece Uniunea si pe de alta parte pentru ca nu exista o convergenta intre ceea ce era dispus sa accepte fostul guvern si ce este dispus sa accepte actualul guvern”, declara premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, la inceputul acestui an.

Statul nordic este deja membru al Spatiului Economic European, ceea ce permite libera circulatie a persoanelor si a marfurilor din Islanda pe teritoriul statelor membre UE.

Islanda are divergente cu UE asupra problemei drepturilor de pescuit. Cunoscute ca “razboiul macroului”, aceste divergente au aparut dupa ce Islanda a luat hotararea unilaterala de a creste in mod considerabil cota sa de macrou.

Insula se afla in conflict cu UE si asupra problemei vanatorii de balene. Industria pescuitului constituie o activitate vitala pentru aceasta insula din Atlanticul de Nord si cei peste 320.000 de locuitori a sai si aduce miliarde de euro in PIB-ul tarii.

In 2014, imediat dupa obtinerea victoriei in ultimele alegeri parlamentare din Islanda, Partidul Progresului (de centru) si Partidul Independentei (de dreapta) au au ajuns la un acord in proiectul de lege care solicita Guvernului “sa retraga candidatura de aderare la Uniunea Europeana”.

 

In mai 2013, cele doua partide au ajuns la un acord pentru organizarea unui referendum privind aderarea tarii la UE, insa acesta nu a mai avut loc.

Marele avantaj al aderarii Islandei la UE ar fi fost adoptarea monedei euro, care ar fi contribuit la stabilitatea economiei tarii, potrivit social-democratilor si unei minoritati din cadrul partidelor aflate la guvernare.

Presedinta grupului parlamentar al Partidului Independentei, Ragnheidur Rikhardsdottir, declara, anul trecut, ca ar fi vrut organizarea unui referendum pe aceasta tema. “Mi-as fi dorit un rezultat diferit. Dar grupul parlamentar a hotarat sa retraga candidatura in acest mod“, a declarat ea pentru site-ul de stiri Visir.is.

Modelul islandez de depasire a crizei: mixajul perfect între obiectivele de politica monetara si cele de crestere economica

Tandemul inflatie-crestere economica a facut si continua sa faca obiectul unor dezbateri deseori contradictorii. Subsumând roadele cercetarilor, se profileaza ideea conform careia rezultatul interactiunii dintre inflatie si crestere economica nu este întotdeauna facil de prezis; dincolo de aceasta opinie unanim acceptata se contureaza altele doua antinomice: multi economisti au admis ca, în majoritatea cazurilor, economiile tind sa creasca într-un ritm mai rapid atunci când sunt însotite de un nivel moderat de inflatie; la polul opus se contureaza ideea ca inflatia (din cauza) submineaza cresterea economica, încetinind-o sau chiar stopând-o. Rezultatele contradictorii ale cercetarii asociate a inflatiei si cresterii economice au impus largirea sferei de analiza, astfel încât sa includa cât mai multe variabile cu impact asupra mediului macroeconomic. Asa se face ca, alaturi de alte variabile controlate prin politica fiscala, bugetara sau comerciala, s-a impus cercetarea binomului anterior enuntat în contextul crizelor, admitându-se ca într-un astfel de context fragilitatea monetara creste.

În Europa, în prezent, paleta cromatica a tandemului inflatie-crestere economica este larga si merge de la tonuri sumbre (cazul economiilor cu presiuni inflationiste de mai mica sau mai mare amploare, dar marcate de serioase dezechilibre macroeconomice) pâna la tonuri deschise (cazul economiilor a caror traiectorie denota o revenire autentica post-criza tocmai datorita valorificarii oportunitatilor create prin devalorizarea monedei proprii). Specific statelor din prima categorie este ca slaba recuperare a economiilor este urmare a nivelului crescut de îndatorare (publica si privata), carentelor în functionarea sistemului bancar care au alterat echilibrul monetar, ratei reale de schimb ridicate, nivelului ridicat al somajului etc.

Judecând prin prisma interdependentelor dintre inflatie si crestere economica, reiese ca situatiile capata conotatii diferite, dupa cum fiecare tara dispune de autonomie totala sau partiala asupra politicii monetare. De exemplu, pentru tarile din Zona Euro s-a admis ca o piedica în calea relansarii ar fi inflatia care, fiind mentinuta la un nivel foarte scazut, face ca amortizarea datoriilor sa fie foarte dificila. Analistii economici apreciaza ca responsabila pentru situatia creata este Banca Centrala Europeana, iar solutia ar fi adoptarea unei politici monetare expansive.

În schimb, tarile a caror politica monetara nu este dictata de la nivel supranational au avut oportunitatea de a decide autonom calea si mijloacele depasirii crizei. Dintre toate tarile europene, exemplul Islandei este remarcabil. Dupa o perioada de crestere economica sustinuta, Islanda a parcurs cea mai nefasta perioada din istoria sa; din cauza gravitatii impactului, apreciata prin prisma efectelor economice, criza sistemului bancar islandez a fost clasata ca fiind cea mai virulenta din istoria lumii (luând drept criteriu de baza dimensiunea economiei). Cu toate acestea, evolutia economica a Islandei a reusit sa se înscrie pe un trend ascendent, stârnind invidia celorlalte state considerate motoare ale economiei europene.

Fireste, un astfel de exemplu impune o analiza atenta apriori si aposteriori crizei. Astfel, în perioada debutului crizei Islanda era catalogata ca fiind o tara cu o economie de tip capitalist, dar cu un sistem de asistenta sociala complex si generos. Comparativ cu celelalte tari nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia), desi în marime absoluta s-a mentinut în inferioritate, produsul intern brut al Islandei a avut o dinamica mai buna (la nivelul anului 2007 modificarea anuala a PIB-ului fiind de 4,9%, fata de 3,5% în Norvegia, 2,6% în Suedia si 1,8% în Danemarca). Datorita pozitiei geoeconomice, Islanda a dezvoltat un comert intra-industrial si de tranzit, a protejat agricultura si a stimulat exportul de bunuri cu valoare adaugata mare (trecând de la statutul de economie dependenta de exportul de peste la o economie bazata pe o înalta tehnologie si diversitate, sectoarele dominante fiind: productia de software, productia si distributia de produse farmaceutice, productia de echipamente medicale, cercetarea si dezvoltarea de biotehnologii, industria telecom si high-tech). Exploatarea tuturor resurselor (inclusiv a resursei energetice bio, geo si hidro) a dus la cresterea potentialului economic; reformele fiscale, structurale si de comert exterior au întarit capacitatea agentilor economici de a intra pe noi piete europene/mondiale.

Reticenta fata de aderarea la Uniunea Europeana (din cauza riscului de a pierde controlul asupra resurselor de peste ca urmare a politicii comune), Islanda nu a neglijat cooperarea economica internationala (fiind membra A.E.L.S., respectiv S.E.E.).
Modelul islandez de depasire a crizei

Sistemul bancar a avut ca strategie de baza canalizarea creditului în economie la costuri avantajoase. Însa, neglijarea aspectelor de rating si lipsa unui sistem de reguli stabil si bine structurat, dar si avântarea într-un mix de practici riscante au antrenat o puternica criza de lichiditati; pentru redresarea situatiei s-a adoptat solutia cresterii ratei dobânzii la depozitele personale, atragând foarte multi deponenti straini (în special britanici si olandezi). Finantându-si expansiunea prin credite interbancare si prin depozite de capital strain, sectorul bancar a devenit si mai vulnerabil; ca urmare a arbitrajului neacoperit al dobânzilor s-a ajuns si la supraevaluarea monedei nationale (la începutul anului 2007 coroana islandeza fiind declarata cea mai supraevaluata moneda din lume).

La doar trei saptamâni dupa intrarea în faliment a gigantului bancar Lehman Brothers, trei mari banci islandeze au fost nationalizate (datoriile private devenind parte a datoriei publice). Prin decizie guvernamentala, costurile esecului sistemului bancar au fost transferate asupra investitorilor (protejând populatia). Totodata, s-a aprobat o politica de depreciere controlata a coroanei concomitent cu o politica de protejare a beneficiilor sociale (astfel încât acestea din urma sa nu fie afectate de masurile de austeritate).

Urmatorii pasi au fost: a) consolidarea cursului monedei nationale (care, lasata necontrolata, ar fi dus la hiperinflatie) si b) prevenirea falimentului unui segment mare de agenti economici (consecinta a practicii de indexare a creditelor în functie de inflatie).

Nefiind membra UE, Islanda s-a orientat catre marii finantatori externi. În cautare de proiecte (acuzat chiar de lipsa de legitimitate), FMI a valorificat ocazia de a-si demonstra utilitatea pe plan economic si national. În calitate de creditor, proiectul FMI s-a centrat pe: a) consolidarea fiscala pe termen mediu (prin adoptarea masurilor de austeritate); b) dezvoltarea unui sistem de banci fiabil; c) controlul capitalului si a valorii monedei pentru a putea desfasura legaturi financiare normale cu restul tarilor.

Transformarile rapide la nivel politic (guvernul islandez de centru-dreapta a demisionat ca urmare a crizei, lasând loc unei coalitii cu viziuni politice de stânga) au fost benefice deoarece noul guvern a negociat cu FMI si a câstigat urmatoarele avantaje: a) neaplicarea planului fiscal în primul an de program si b) implementarea progresiva a deciziei de reducere a cheltuielilor bugetare si de crestere a taxelor. Scopul vizat al acestor negocieri a fost clar: a) asigurarea ca mecanismele automate de stabilizare vor functiona la capacitate maxima si b) asigurarea ca pentru familiile cu venituri mici si mijlocii socul va fi atenuat (suportarea directa fiind atribuita segmentului cu venituri mari – segment ce reprezinta 10% din totalul populatiei).

În al doilea an al programului de finantare FMI, pentru a limita efectele austeritatii, s-au intensificat masurile sociale (salarii mai mari pentru functionarii publici, conlucrarea cu sistemul bancar pentru amnistierea datoriilor gospodariilor si corporatiilor pâna la procentul de 13% din PIB, acordarea de burse pentru reluarea studiilor etc.). Masurile s-au bazat pe un mixaj între reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor (prin cresterea fiscalitatii pentru anumite grupuri cu venituri mari, precum proprietarii de pescarii). Totodata, resursele strategice au fost declarate resurse publice astfel încât, pe termen lung, sa se asigure o baza pentru sustenabilitatea financiar-bugetara. Deciziile guvernamentale adoptate s-au bucurat de o sustinere populara masiva.

Ca efect al deprecierii coroanei (supusa unei devalorizari de aproape 50%), veniturile populatiei au scazut, dar scaderea a fost proportionala cu dimensiunea venitului.

Ca urmare a implementarii masurilor anterior enuntate (nationalizarea bancilor, controlul capitalului, reconstruirea unui nou sistem bancar, limitarea efectelor masurilor de austeritate), Islanda a fost menajata de efectele crizei europene a datoriei publice din anul 2010. Conform datelor oficiale (afisate pe site-ulhttp://www.statice.is/), în anul 2011 cresterea anuala a produsului intern brut a fost de 2,7%; în anul urmator a fost de doar 1,5%, dar în anul 2013 a ajuns la 3,3%. Si acestea în contextul în care rata inflatiei mai mare de sase procente în anul 2012 a ajuns, în prezent, la doar 2,4%.

Dupa trei ani de crestere economica (2011, 2012, 2013), prin experienta sa, Islanda a adus dovezi în sprijinul ideii conform careia deprecierea controlata a monedei (comparativ cu monedele de referinta internationala) poate sustine cresterea economica. Aceasta deoarece o moneda nationala devalorizata favorizeaza cresterea exporturilor, iar importurile sunt percepute ca fiind mai scumpe; astfel, consumatorii sunt ghidati catre productia/piata autohtona a caror competitivitate este asigurata prin pret. Stimulând consumul de bunuri/servicii autohtone se construieste fundamentul unei dezvoltari reale si solide a industriei proprii. Propagarea efectelor benefice nu se opreste aici; ca urmare a dezvoltarii economiei, respectiv, reducerii somajului, se creeaza premise pentru cresterea masei impozabile (bunuri, venituri, tranzactii), ceea ce se traduce printr-o crestere a veniturilor publice.

* * *

Cazul Islandei nu trebuie vazut ca un model standard de redresare economica deoarece nicio tara nu se poate afla în circumstante identice care sa impuna aceleasi manevre. Multitudinea factorilor ce actioneaza asupra cresterii economice individualizeaza fiecare tara în parte. Esentiale din acest punct de vedere sunt: a) gradul de independenta a politicilor nationale macroeconomice (în special a politicii monetare); b) masura în care tarile sunt dependente de importuri; c) vointa politica (în sensul atingerii intereselor generale si nu a celor particulare); d) capacitatea de armonizare a obiectivelor asumate etc. (de exemplu, obiectivul tintirii ratei inflatiei trebuie acceptat numai în contextul asocierii cu un nivel minim de crestere economica).  (Sursa: www.economistul.ro)

Islanda renunţă la integrarea în Uniunea Europeană: “O altă candidatură nu va fi depusă fără organizarea unui referendum”

ue-islandaCele două partide care au câştigat alegerile parlamentare din Islanda au decis să retragă candidatura de aderare a ţării la Uniunea Europeană (UE), a anunţat vineri Guvernul de la Reykjavik.

Partidul Progresului (de centru) şi Partidul Independenţei (de dreapta), care au obţinut victoria în ultimele alegeri parlamentare din Islanda, au ajuns la un acord în proiectul de lege care solicită Guvernului “să retragă candidatura de aderare la Uniunea Europeană”, depusă în 2010.

Guvernul islandez a dizolvat deja organismele de negociere cu UE, a căror activitate a fost suspendată la începutul campaniei legislative din 2013.

“O altă candidatură nu va fi depusă fără organizarea unui referendum”, anunţă proiectul de lege.

În mai 2013, cele două partide au ajuns la un acord pentru organizarea unui referendum privind aderarea ţării la UE, însă acesta nu va mai avea loc.

Islanda are divergenţe cu UE asupra problemei drepturilor de pescuit. Cunoscute ca “războiul macroului”, aceste divergenţe au apărut după ce Islanda a luat hotărârea unilaterală de a creşte în mod considerabil cota sa de macrou. Insula se află în conflict cu UE şi asupra problemei vânătorii de balene.

Industria pescuitului constituie o activitate vitală pentru această insulă din Atlanticul de Nord şi cei peste 320.000 de locuitori a săi.

Marele avantaj al aderării Islandei la UE ar fi adoptarea monedei euro, care ar contribui la stabilitatea economiei ţării, potrivit social-democraţilor şi unei minorităţi din cadrul partidelor aflate la guvernare.

Preşedinta grupului parlamentar al Partidului Independenţei, Ragnheidur Rikhardsdottir, şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că s-a renunţat la organizarea unui referendum.

“Mi-aş fi dorit un rezultat diferit. Dar grupul parlamentar a hotărât să retragă candidatura în acest mod”, a declareat ea pentru site-ul de ştiri Visir.is.

Sursa: Mediafax

Ceva ce televiziunea nu a vrut să arate: Islanda a răsturnat guvernul corupt!

islandaPe timpul acestor ani de criză mondială, în Islanda s-a desfăşurat o revoluţie tăcută, paşnică ce a dus la eliberarea acestui mic stat de sub influenţa ocultei bancare mondiale. (Va rugam, trimiteti aceste informatii mai departe, impreuna putem invinge si noi sistemul corupt din Romania!)
În acest timp, în România, autorităţile repetau necontenit că singura soluţie pentru ţara noastră este un acord cu FMI, urmat de măsuri foarte dure de austeritate îndreptate împotriva populaţiei, pe care le ştim foarte bine, pentru că mulţi dintre noi le-am simţit pe propria piele.

Atunci când a fost vorba de revoltele din Tunisia, Egipt sau Libia, ori de mega înscenări de genul uciderii lui Osama Bin Laden, mass-media de pretutindeni şi de la noi nu au mai contenit cu relatările, reportajele şi dezbaterile televizate. În cazul Islandei însă a fost o tăcere totală.


Iată o traducere, care circulă pe Internet, a unui articol spaniol care prezintă derularea evenimentelor în cazul revoluţiei din Islanda:

În Islanda, ţara în care Guvernul a fost demis în totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intenţionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.

Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani? Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu? Iată pe scurt, istoria evenimentelor:

2008. Se naţionalizează cea mai mare bancă din ţară. Se prăbuşeşte moneda, bursa îşi suspendă activitatea. Ţara este în stare de faliment.

2009. Protestele populare din faţa Parlamentului fac să fie convocate alegeri anticipate şi provoacă demisia primului-ministru şi a membrilor Guvernului în bloc. Continuă situaţia economica nefavorabilă. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei către Marea Britanie şi Olanda având de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze să o plătească lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% dobândă.

2010. Oamenii ajung să iasă în stradă şi cer ca această lege să fie supusă referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţă că se va consulta poporul. La referendumul organizat în luna martie, 93% din voturi au fost împotriva acestei legi. Pentru toate acestea, Guvernul începe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toţi bancherii implicaţi, pleacă din ţară.

În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă Constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curentă, o copie a Constituţiei daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care şi-au depus candidaturile, pentru care era necesar să fie majori şi să aibă sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011. Prezintă un proiect de Constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua Constituţie trebuie să fie aprobată de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.

Aceasta este scurta istorie a Revoluţiei din Islanda: demisia Guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili pentru criză şi rescrierea Constituţiei de către cetăţeni. S-a menţionat acest lucru în mass-media europene? S-a comentat cu privire la acest lucru în talkshow-urile politice? S-au văzut imaginile evenimentelor la televizor?

Bineînţeles că nu. Poporul islandez a fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se împotrivească întregului sistem şi să ofere o lecţie de democraţie întregii lumi.

Sursa: YouTube